Istoria unei organizații naziste interzise

Grupul Etnic German și proprietățile sale (III)

Istoria Grupului Etnic German este un subiect care ne interesează prin impactul pe care l-a avut şi rolul pe care l-a jucat în anii existenţei sale. Ne mai interesează şi prin efectele pe care încă le mai generează în prezent „Deutsche Volksgruppe“, cum era denumit Grupul Etnic German în germană. Cotidianul publică astăzi un nou episod din studiul care aduce în dezbatere evoluția acestei organizații.

În 1935, în interiorul comunităţii germane din România apar două grupări rivale naţional-socialiste, una considerată a „moderaţilor“, numită „Comunitatea Populară a Germanilor din România“ (Volksgemeinschaft der Deutschen in Rumanien), sub conducerea lui Fritz Fabritius din Sibiu, şi alta, „radicalul“ Partid Popular German (Deutsche Volckspartei), sub conducerea lui Bonfert la Brașov, care se afla în strânsă legătură cu Konradi, conducătorul filialei din România a N.S.D.A.P. (National-Sozialistishe Deutsche Arbeiterpartei). La 6 februarie 1938, guvernul Goga-Cuza recunoaşte Volksgemeinschaft der Deutschen in Rumanien ca unic reprezentant al cetăţenilor de origine germană.

Lucrurile au luat însă o întorsătură neaşteptată, odată cu desfiinţarea partidelor politice de către Carol al II-lea şi crearea Frontului Renaşterii Naţionale (F.R.N.). A urmat aderarea cu peripeţii a germanilor la F.R.N. (10 ianuarie 1939), cărora guvernul le aproba funcţionarea „unei reprezentanţe a intereselor generale culturale, sociale, economice ale germanilor din România“ (Volksgemeinschaft der Deutschen in Rumanien) în cadrul F.R.N., sub preşedinţia lui Fritz Fabritius. Această organizaţie care funcţiona sub umbrela F.R.N. a înmănuncheat întreaga minoritate germană.

Etnicii germani au fost nevoiţi să adere la Frontul creat de Carol al II-lea

Iohannis: G.E.G., „un grup mic“ format din 508.304 membri

Odată cu orientarea comunităţii germane spre naţional-socialism, vorbim şi de o migrare a bunurilor care aparţineau minorității germane. Argumentele „politicianiste“ nu îşi pot avea locul în cercetarea istorică. Grupul Etnic German constituie, din păcate, o pagină albă a istoriei noastre, ce aşteaptă încă să fie scrisă. Acest fapt a deschis calea unor speculaţii, precum cele lansate de candidatul la președinția României Klaus Iohannis, din 2014. Astfel, Iohannis (candidatul A.C.L.), în emisiunea „Butonul de Panică“ din 25 august 2014, ora 21.30, întrebat în legătură cu succesiunea Forumului Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R). – G.E.G., a făcut mai multe afirmaţii false. Klaus Iohannis a început prin a prezenta G.E.G ca fiind un „partid“, ceea ce este evident fals, iar acest „partid“ l-a prezentat fiind format dintr-un grup „mic“ şi nereprezentativ de germani, evident un alt neadevăr. Grupul Etnic German a avut 508.304 de membri, din 542.325 minoritari germani rămaşi în graniţele României după rapturile din 1940. Cei care se opuneau G.E.G. reprezentau în general o elită formată din intelectuali, preoţi şi foşti politicieni democraţi, precum sasul Hans Otto Roth. Grupul Etnic German dispunea de un partid, Partidul Național Socialist German, dar fiecare din aceste două organizații avea o structură proprie şi îndeplinea obiective diferite. Referitor la bunurile G.E.G., domnul Iohannis a sugerat că Grupul Etnic German nu ar fi avut nicio proprietate, ci ar fi „naţionalizat“ bunurile „comunităţii germane“. Povestea „naţionalizării“ este parţial veridică, în comunitatea germană existând diverse forme de asociere care au fost constrânse a „colabora“ cu G.E.G.

Rezistența șvabilor din Banat

Dar G.E.G nu a deţinut niciodată, la propriu, bunurile acestora, respectivii având la vremea aceea de ales între a intra în conflict cu puternicul Volksgruppe sau de a colabora cu acesta. Totuși, comunitatea germană nu a dus lipsă de persoane care s-au opus Volksgruppe. Cel mai elocvent exemplu este cel al şvabilor proprietari de terenuri agricole din Banat, care s-au opus tendinţelor G.E.G. de a-şi subordona agricultura germană din România. Conform unei note S.S.I. din 12 aprilie 1941, Hans Kaufmes, conducătorul desemnat din partea G.E.G. pentru ţărănimea germană, cerea la acea dată ca toate cooperativele agricole germane să se afilieze regionalei „Banatia“ din Timişoara sau centralei „Raiffeisen“ din Sibiu. La scurt timp după acest demers, 361 cooperative din 481 au aderat la „Uniunea Germanilor din România“ (respectiv la una din regionalele sale), iar 120 nu au făcut acest lucru, continuând să se afle în afara influenţei G.E.G., aceştia din urmă fiind în special şvabii bogaţi care erau grupaţi în jurul lui Kaspar Muth Riess, cunoscut opozant al G.E.G.

Într-un rezumat informativ din 11 august 1942 al S.S.I. se arata că, în urma unei verificări, s-a constatat că în judeţul Timiș-Torontal doar o mică parte din membrii G.E.G. erau persoane înstărite (este vorba de 5.400 de membri din 41.200). Șvabii înstăriţi din Banat aveau a se teme de consecinţele sociale şi economice ale acaparării vieţii economice germane de către naţional-socialişti şi mai ales față de măsurile pe care aceştia ar fi putut să le ia după război. Aici nu trebuie scăpat din vedere faptul că opoziţia a apărut în rândul șvabilor bănăţeni, în timp ce întreaga conducere a G.E.G. era formată din saşi ardeleni. Prin urmare, în noiembrie 1941, un grup de şvabi înstăriţi, conduși de Kaspar Muth şi Peter Anton, au reuşit să organizeze o federație cooperatistă numită „Banater Agraria“ şi să determine aproape toate cooperativele şvăbeşti din Banat să li se alăture. Acţiunea lui Kaspar Muth şi Peter Anton a fost susţinută şi de o serie de ziare germane, care primeau subvenţii de la această federaţie (este vorba de ziare ca: Sudostdeutsche Tageszeitung, Neuest Nachriche şi Extrapost). În cele din urmă, pentru a scăpa definitiv de presiunile G.E.G., conducerea federaţiei s-a constituit într-o societate pe acţiuni numită „Agricola“, aceasta fiind o întreprindere particulară ce putea scăpa de presiunile G.E.G. exercitate asupra corporațiilor germane.

Această formă de rezistenţă economică a șvabilor din Banat poate fi considerată cea mai puternică opoziție manifestată în cadrul comunităţii germane faţă de influența G.E.G., dar este şi în măsură a ne oferi un exemplu referitor la cum a fost posibilă o împotrivire faţă de „naţionalizările“ încercate de G.E.G.

Sasul Roth, unul dintre opozanţii GEG

Minoritarii germani și național-socialismul

Marea majoritate a bunurilor comunităţii germane a ajuns în posesia G.E.G. prin adeziunea masivă a tineretului, a categoriilor sărace şi de mijloc (muncitori, ţărani) şi a asociaţiilor acestora la naţional-socialism. Cu excepţia unei pături de intelectuali şi a unor preoţi ardeleni şi a marilor proprietari de pământuri din Banat, marea majoritate a comunităţii germane s-a lăsat sedusă de ideile naţional-socialiste. Această orientare a minoritarilor germani spre naţional-socialism s-a produs treptat, pe parcursul anilor 1922-1939 şi 1939-1944, în paralel cu reconsolidarea şi întărirea statului german. Astfel, treptat, comunitatea s-a împărţit în cele două grupări (amândouă la fel de naţional-socialiste), Comunitatea Populară a Germanilor din România (Volksgemeinschaft der Deutschen in Rumanien) şi Partidul Popular German (Deutsche Volckspartei). După înfiinţarea F.R.N., comunitatea germană este acceptată în această formaţiune cu o singură reprezentantă, „Volksgemeinschaft der Deutschen in Rumanien“. Acest corp unitar va fi preluat de Andreas Smitch, la constituirea Grupului Etnic German.

Au existat însă şi cazuri când societăți germane au fost trecute în patrimoniul G.E.G. prin votul adunării generale a membrilor săi; un astfel de caz ne este semnalat de organele polițienești într-un raport (probabil la scurt timp după 23 august) referitor la activitatea G.E.G. din 1944: „O menţiune specială merită activitatea culturală a Grupului Etnic German din Capitală, care pentru 1944 s-a schiţat prin aceia că societatea corală Liedertafel, cu întreaga ei avere de peste 100 milioane lei, a fost trecută prin votul adunării generale a membrilor săi, sub conducerea Grupului Etnic German din România. Activitatea culturală în 1944 avea să fie sporită datorită faptului că s-a obţinut şi un împrumut de aproximativ 13 milioane lei de la Banca Chrisovelony şi era să fie modificată complect sala de spectacole şi restul imobilului societăţii Lidertafel“.

Klein pasează, Klaus preia

În legătură cu succesiunea obţinută de F.D.G.R. în instanţă, voi relata din nou, pe scurt, faptele care au dus la prima retrocedare a patrimoniului ce a aparţinut unei foste organizaţii naziste. Astfel, la 27 februarie 2007, Hans Klein (preot evanghelic şi consilier local în Sibiu), în calitate de preşedinte al organizaţiei municipiului Sibiu a Forumului Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.), a dat în judecată municipiul Sibiu, municipiu condus de primarul Klaus Iohannis (şeful dânsului în F.D.G.R. – Iohannis, la acea dată, era preşedintele organizaţiei F.D.G.R la nivel naţional!!!). Instanţa a admis cererea domnului Hans Klein, domnul Iohannis nu s-a prezentat la proces din partea primăriei, F.D.G.R. câştigând procesul fără probleme. Sentinţa civilă nr. 2790 din 28 mai 2007, la dosarul nr. 1672/306/2007, nu a fost atacată de primarul municipiului Sibiu (Klaus Iohannis, șeful domnului Klein în F.D.G.R.), sentinţa rămânând în acest fel definitivă. Prin această sentinţă definitivă, F.D.G.R., condus la acea dată la nivel național de domnul Iohannis, devenea succesorul organizaţiei naziste Grupul Etnic German.

Citiţi şi

Grupul Etnic German și proprietățile sale (I)

Grupul Etnic German și proprietățile sale (II)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Victor Dogaru 10 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.