Grupul Rompetrol își schimbă denumirea în KazMunayGas International

Grupul Rompetrol NV. își va schimba în perioada următoare denumirea în KazMunayGas International NV, ca parte a procesului de integrare a activităților și operațiunilor în cadrul unicului său acționar – KazMunayGas (KMG), compania națională de petrol și gaze din Kazahstan, informează un comunicat al companiei, citat de AGERPRES.

Decizia a fost adoptată în unanimitate de Consiliul de Administrație al Grupului, la finele lunii februarie.

Domeniul principal de activitate al Grupului Rompetrol, acum KazMunayGas International, vizează rafinarea și comercializarea de țiței și produse petroliere în Europa. Grupul este un important activ extern al companiei naționale KazMunayGas.

‘Schimbarea numelui companiei face parte din strategia de dezvoltare a brandului —KazMunayGas, dar și de valorificare a activităților sale. Brandul ‘umbrelă’ este o condiție prealabilă pentru consolidarea poziției pe piață a grupului de firme sub marca KMG atât în România, cât și pentru intrarea cu succes pe alte piețe externe. Toate companiile grupului vor fi promovate printr-un singur brand puternic, care va fi cunoscut atât în țară, cât și la nivel internațional” a declarat Zhannat Tussupbekov, managing director pentru procesarea și marketing-ul extern al țițeiului în cadrul CN KazMunayGas și CEO al Grupului Rompetrol (de acum — KMG Internațțional).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.