Guccifer, taximetrist genial sau spion de vară?

În cadrul emisiunii „Ediție Specială“ de duminică seară, Antena 3 a difuzat a doua oară un interviu cu Lazăr Lehel, ajuns celebru sub numele său de hacker Guccifer. În interviul-eveniment, așa cum l-a numit realizatorul său Adrian Ursu, Lazăr Lehel, aflat acum în Penitenciarul Arad, unde își ispășește pedeapsa de 7 ani închisoare, a povestit despre ce a găsit în e-mailul fostului director SRI George Maior, dar și despre poșta electronică a Corinei Crețu, acum comisar european din partea României.

Cotidianul vă oferă o transcriere a celor mai interesante fragmente ale interviului.

Adrian Ursu: Ați încercat vreodată să obțineți foloase materiale în urma informațiilor?

Lazăr Lehel: Nu. Niciodată. E de notorietate că nu am obținut bani, foloase patrimoniale…

A.U.: Dar a fost cineva interesat, când s-a aflat că le-ați deține, să vă solicite să intre în posesia lor?

L.L.: Nu, pentru că am fost foarte discret și dacă am contactat pe cineva a fost o persoană din cadrul trustului Antena 3.

A.U.: Și la vremea aceea s-a refuzat preluarea acestor informații, ele fiind cu caracter secret…

L.L.: Nu sunt cu caracter secret!

A.U.: Păi, înțeleg, de pildă, că din contul de e-mail al domnului George Maior, director al SRI la vremea aceea, ați găsit informații care nu aveau ce căuta acolo.

L.L.: Exact!

A.U.: În contul lui George Maior ați găsit, de pildă, rechizitorii de la Parchet?

L.L.: Cea mai mare cantitate erau, așa cum spune și domnul Maior, lucrări de doctorat…

A.U.: Ale cui erau lucrările de doctorat?

L.L.: Domnul Maior face parte, după cum bine se știe, din grupul de la SNSPA, institutul de politică externă etc. Era rechizitoriul dosarului Flota acolo… Erau alte documente legate într-un folder, într-un dosar.

A.U.: Legate de dosarul Flota?

L.L.: Legate de domnul Băsescu.

A.U.: Părea ușor de identificat de unde provin aceste documente?

L.L.: Dacă îmi amintesc bine, nu erau primite de la o singură persoană. Fuseseră puse la păstrat acolo.

A.U.: În afară de acest rechizitoriu, ce alte documente care nu aveau ce căuta acolo ați mai găsit?

L.L.: Nu vreau să accentuez, deja aici ar fi treaba procurorilor să facă interpelarea respectivă, pentru că erau scheme de intelligence care s-au implementat, să zicem, cu succes în România, structurile de informații de ierarhizare și așa mai departe, pe care George Maior a primit însărcinarea să le aplice în Libia după căderea lui Gaddafi. Vedeți dumneavoastră, George Maior era inițiat de partea engleză. Americanii nu lucrau direct cu el, din ceea ce am înțeles eu, ci prin diplomați din Anglia. Nu lucra direct cu MI6, ci cu doi-trei diplomați care se pot identifica ușor. Nu le dau numele pentru că nu le țin minte, dar diplomați din Marea Britanie care îi dădeau indicații lui George Maior ce ar fi bine să facă sau își dădeau cu părerea când Mihai Răzvan Ungureanu a fost ales la șefia SIE, că e bine sau nu e bine… Spuneau că nu e bine… Da. Vedeți dvs, eu mi-am primit șapte ani de închisoare… Puteam să fac mult rău SRI și nu am făcut. Nu fac nici acum. Erau în agenda de contacte a lui George Cristian Maior peste 300 de persoane. Ziariști, persoane politice… Efectiv un grup coagulat în jurul dânsului, care relevă multe…

A.U.: Erau persoane care primeau informații de la domnul Maior?… Oamenii politici primeau informații de la domnul Maior sau erau ei furnizori de informații? Comunicarea cu ziariștii, cu oamenii politici, de ce natură era?

L.L.: Era mai mult unilaterală. Dinspre aceste persoane spre șeful SRI.

A.U.: Păreau a fi într-o relație de informații?

L.L.: Trimitere de linkuri, îl informau…

A.U.: Ce vroiați să aflați?

L.L.: Faptul că am compromis adresa de e-mail a lui George Maior a fost un gest infantil. Dar eram conștient că atunci SRI mă are pe radarul lor. Și asta a venit ca un fel de aroganță.

A.U.: Erau și planuri cadastrale?

L.L.: Da, de la vilele lac.

A.U.: Ale demnitarilor sau ale SRI?

L.L.: Mi-ați pus o întrebare la care nu știu să răspund. Ajunse pe mâinile cui nu trebuie sunt foarte periculoase. Erau tot felul de documente… Privatizarea Rompetrol. Documente PDF și Word.

A.U.: Ați încercat să îl contactați pe George Maior?

L.L.: Da. I-am trimis mai multe e-mailuri pe adresa de director SRI, dar niciun feedback.

A.U.: Ce sperați să obțineți?

L.L.: Un fel de umbrelă. Vedeți, în 2013 treceam printr-o perioadă în care știam că eram în raza serviciilor de informații americane, eram într-o debandadă proprie. Eu cred că nu știa foarte multe. Eu cred că era acolo despărțit de un hiatus… Era piramida SRI și apoi era un hiatus și urma personalitatea megalomană și narcisistă a lui George Maior.

A.U.: Pe Florian Coldea l-ați privit vreodată ca pe o posibilă țintă?

L.L.: Nu. Pentru că pentru mine frontul românesc a fost foarte precar acoperit. Câmpul meu de acțiune, ca să zic așa, era cel american.

A.U.: Exista posibilitatea să spargeți și adresa de lucru a lui George Maior?

L.L.: Nu, nu m-am gândit la asta pentru că asta ar fi însemnat o atingere a securității naționale a României. Vedeți dvs, nu am făcut acest lucru nici în alte state, nici în America. Lucru pe care americanii l-au recunoscut. Eu mi-am exprimat părerea că Florian Coldea, și ca mine crede multă lume, Florian Coldea arată ca un tip cu ticuri schizoidale, schizofrenic. Această conducere a SRI a fost compromisă de persoane care nu au fost în deplinătatea facultăților mintale, inclusiv narcisismul și megalomania lui George Maior, pe care eu le afirm, intră tot în categoria psihiatrică.

Rechizitoriu

„Începând cu data 31 iulie 2013, inculpatul Lazăr Marcel Lehel a deținut controlul și a accesat fără drept prin încălcarea măsurilor de securitate contul de email cretucorina@yahoo.com, utilizat de Corina Crețu, membru al Parlamentului European, luând astfel cunoștință despre conținutul corespondenței private aflate în poșta electronică. După accesarea fără drept a contului de e-mail, inculpatul a schimbat parola de autentificare, restricționând accesul utilizatorului de drept la datele informatice aflate în poșta electronică. Pe de altă parte, începând cu luna august 2013, inculpatul Lazăr Marcel Lehel a deținut controlul și a accesat în mod repetat, fără drept, prin încălcarea măsurilor de securitate, conturile de e-mail maior_george@yahoo.com și george.maior@gmail.com, utilizate de persoana vătămată Maior George Cristian, director al Serviciului Român de Informații, luând astfel cunoștință de conținutul corespondenței private. După accesarea fără drept a celor două conturi de Yahoo și de Gmail, inculpatul a schimbat parolele, restricționând accesul utilizatorului de drept la datele informatice. Totodată, inculpatul a transferat neautorizat pe propriul sistem informatic date informatice aflate în cele două conturi de e-mail compromise.“

Interviu-eveniment sau ciorbă reîncălzită

Cotidianul l-a rugat pe Aurel Rogojan, general în rezervă, să comenteze pentru cititorii noștri cele mai importante afirmații din interviul realizat de Antena 3 cu hackerul Guccifer.

Pentru folosirea unui e-mail privat pe când era secretar de Stat, Hillary Clinton a fost anchetată și răsanchetată. Pe George Maior ar trebui să-l întrebe cineva despre folosirea adresei personale în interes de serviciu?

Nu există nici cel mai firav indiciu că George Maior ar fi folosit adresa personală în interes de serviciu. Folosirea în interes de serviciu presupune corespondență din interiorul SRI și în mod obligatoriu și cumulativ subiecte clasificate secret de stat. Asta, fiindcă întreaga activitate a SRI este prin efectul legii, la art. 10, dacă nu mă înșel, secret de stat. Guccifer precizează expres că în e-mail nu sunt secrete de stat. Guccifer spune că special nu a atentat la adresa de mail de serviciu pentru că ar fi putut fi acuzat de atentat la siguranța națională. În cazul doamnei Hilary Clinton, datele problemei sunt cu totul altele. Dânsa a folosit e-mailul privat pentru comunicări cu caracter oficial sau oficios sau de pe adresa oficială de e-mail a intrat în legătură cu persoane private, în ambele situații fiind încălcate expres normativele de securitate cibernetică.

Cum comentați faptul că pe contul personal al directorului SRI George Maior se găseau rechizitorii precum Flota, dar și privatizarea Rompetrol?

Dosarul Flota îl am și eu și îl are și toată presa, fiindcă a fost pus la dispoziție de Traian Băsescu. Dosarul Rompetrol l-a avut și Parlamentul. Acolo este un caz grav de subminare a economiei naționale, care pentru a fi acoperită ilegalitatea a fost trecut prin Parlament. Probabil că în desele insomnii prin care trece un director al unui serviciu de informații l-a studiat în speranța că poate mai găsește ceva.

Cum comentați afirmația lui Guccifer că pe e-mailul directorului SRI a văzut „scheme de intelligence care s-au implementat, să zicem, cu succes în România, structurile de informații de ierarhizare și așa mai departe, pe care George Maior a primit însărcinarea să le aplice în Libia după căderea lui Gaddafi“?

Nu este o chestiune secretă faptul că schema de intelligence urma să fie aplicată și în Libia. Nu este nimic deosebit.

Cum comentați colaborarea dintre Maior și MI6, de la care Maior primea informații și directive?

Nu rezultă o lucrare cu intelligence, ci mai degrabă o conlucrare cu diplomați din Marea Britanie.

Cum vi se pare faptul că Maior coresponda cu peste 300 de persoane, ziariști, persoane politice, care îi trimiteau diferite informații?

Faptul că avea corespondență cu peste 300 de persoane înseamnă că avea timp berechet pentru așa ceva. Eu nu am timp să îmi deschid e-mailurile cu săptămânile. Este firesc, prin natura profesiei sale, să primească informații. Notabil ar fi fost să primească informații importante, și nu bârfe din gura târgului.

Sunt incluse în interviu și informații despre ascensiunea și brusca decădere a fostului șef SIE și premier Răzvan Ungureanu. Cum le comentați?

Punctul de vedere al Marii Britanii cu privire la Mihai Răzvan Ungureanu la SIE este o recomandare de care ar fi trebuit să țină seama cel care l-a numit. Or, faptul că englezii sunt nemulțumiți este punctul lor de vedere. Eu am publicat în Cotidianul două materiale în care spuneam de ce este o greșeală numirea lui Răzvan Ungureanu la SIE.

Cum vi se pare profilul făcut lui Florian Coldea? „Florian Coldea arată ca un tip cu ticuri schizoidale, schizofrenic“, afirmă hackerul în interviu. Dar al lui George Maior, pe care Lehel îl descrie ca având o personalitate „megalomană și narcisistă“?

În ceea ce privește profilul psihologic al celor doi, mă abțin să comentez, mai ales că Florian Coldea mi-a fost și student, în schimb sunt sesizări pertinente de care ar trebui să se țină cont.

La un moment dat, Guccifer spune că a făcut acest lucru pentru că avea nevoie de o umbrelă din partea SRI. Tot o umbrelă caută și acum. Este un fapt curios. Eu acest interviu l-am văzut prima dată acum două luni. Este o ciorbă reîncălzită. Probabil că prima difuzare a interviului nu a avut rezultatul scontat, de aceea spun că este o ciorbă reîncălzită.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Eduard Pascu 109 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.