Gunoiul a fost ținut sub preș: situație tragică la ANAF

Fiscul este o instituţie independentă, care nu îşi setează un calendar al acţiunilor în funcţie de declaraţiile oamenilor politici, iar acţiunile instituţiei nu sunt îndreptate împotriva libertăţii presei, a afirmat preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Bogdan Stan, întrebat despre controalele efectuate de inspectorii fiscali la sediul publicaţiei online Rise Project.

Jurnaliştii de la Rise Project au anunţat joi că fac obiectul unui control al ANAF, asociat în spaţiul public cu anchetele care l-au vizat pe liderul PSD Liviu Dragnea. Dragnea a negat însă orice legătură cu acţiunea ANAF, declarându-se surprins şi afirmând că se încearcă compromiterea sa.

Stan a precizat vineri într-o conferință de presă în care, pe alocuri, a lăsat impresia că este incoerent, că ANAF nu este o instituţie care îşi stabileşte calendarul de acţiuni în funcţie de declaraţiile oamenilor politici.

”ANAF nu este o instituţie politică, nu ne facem calendarul de acţiuni de control în funcţie de declaraţiile anumitor politicieni. Avem un calendar şi o strategie clară. Controalele noastre nu sunt îndreptate împotriva libertăţii presei”, a afirmat Stan, într-o conferinţă de presă. Întrebat dacă presa reprezintă, din punct de vedere al Fiscului, un risc, el a dat un răspuns negativ.

Nu i-a cerut nimeni demisia ”până în acest moment”

Când toată lumea se aștepta mai puțin, Stan a relevat haosul din sistem. În primul rând, Fiscul va avea nevoie de o realocare a angajaţilor în domeniile unde există deficienţe, în contextul creării unui sistemul informatic de interconectare a bazelor de date, iar instituţia face în acest sens o analiză care va fi prezentată premierului Mihai Tudose, a confirmat preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Bogdan Stan, care a susţinut, totuși, că nu i-a cerut nimeni demisia ”până în acest moment”, deși nu suflase nici o vorbă despre această nevoie.

Premierul Mihai Tudose ceruse la întâlnirea pe care a avut-o cu şeful ANAF şi ministrul Finanţelor, ca până joia viitoare să aibă pe masă o foaie de parcurs în care sa fie prezentaţi paşii pentru realizarea unei structuri informatice, un sistem unitar care să interconecteze toate bazele de date legate de fiscalitate, respectiv a Ministerului Finanţelor (MFP), ANAF şi Trezoreria, cu sprijinul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS).

În paralel, Fiscul trebuie să facă o analiză pentru a vedea ce oameni trebuie realocaţi în zonele unde există deficienţe, potrivit preşedintelui ANAF, Bogdan Stan.

”Suntem într-o analiză şi vom prezenta premierului un material în acest sens. Analiza va avea în vedere eficientizarea factorului uman, raportat la veniturile încasate la buget pe fiecare regiune şi la numărul de contribuabili administraţi. (…) Va fi nevoie de realocare resurselor umane pe zonele deficitare, nu vorbim de disponibilizări. (…) Angajaţii trebuie să fie eficienţi acolo unde avem deficienţe”, a afirmat Stan.

El a precizat că nu i-a fost cerută demisia ”până în acest moment” şi nici nu i-a fost dat vreun ultimatum.

Preşedintele ANAF a mai spus că premierul Tudose a promis sprijin pentru rezolvarea problemelor legate de plata salariilor angajaţilor în ultimele două luni.

”Suntem fără bani pentru cheltuielile salariale pe ultimele două luni. Premierul ne-a promis sprijin pentru a găsi soluţii în vederea plăţii salariilor pe ultimele două luni”, a afirmat Stan.

Preşedintele Fiscului consideră că noul sistem unitar este necesar în condiţiile în care sistemul IT al ANAF, care gestionează peste 270 de baze de date, este învechit, cu servere achiziţionate în 1999.

Centru național financiar fiscal

Potrivit surselor citate, în urma discuţiilor s-a decis înfiinţarea unui centru naţional de informaţii financiar fiscale. Premierul Mihai Tudose a mai cerut, în cadrul întâlnirii, ”măsuri concrete de combatere a marii evaziuni, nu a pătrunjelului”.

Premierul Mihai Tudose i-a chemat la Palatul Victoria, pe şeful ANAF, Bogdan Stan, şi pe ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, pentru discuţii. La întâlnire au participat şi ministrul Dezvoltării Sevil Shhaideh, directorul STS Marcel Opriş, Bogdan Puşcaş şeful ANAP şi secretarul general al guvernului Mihai Busuioc.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.