Guvernul a adoptat scăderea chiriilor ANL!

Introdusă suplimentar pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern, recalcularea chiriilor va însemna înjumătăţirea celei actuale.

Proiectul de modificare a legislaţiei în domeniu figura deja în topul listei de acte normative ce trebuiau discutate public, după cum se putea verifica pe pagina de internet a Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.
Potrivit unui comunicat al Executivului, remis Agerpres, modificările aduse au scopul să asigure protecția socială persoanelor cu venituri mici, prin limitarea cuantumului chiriei, astfel: maximum 10% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, calculat în funcție de veniturile realizate în ultimele 12 luni, în cazul în care venitul brut pe membru de familie este mai mic sau egal cu salariul minim brut pe țară; maximum 20% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, dacă venitul brut pe membru de familie este mai mare decât salariul minim brut pe țară, dar nu depășește 100% salariul minim brut pe țară garantat în plată; maximum 30% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, dacă venitul brut pe membru de familie depășește 100% din salariul minim brut pe țară, dar nu mai mult de 5.000 lei.

Executivul precizează că reducerea chiriilor pentru persoanele care beneficiază de locuințe ANL are loc în condițiile în care, prin OUG, se diminuează: cheltuielile de administrare, întreținere și reparații de la 1,11% din valoarea de înlocuire a construcției la maxim 0,8% din valoarea de înlocuire a construcției; coeficientul specific rangului localității se extinde între 0,6, specific satelor, și 1, pentru București; coeficientul de venit scade la 0,8 pentru chiriașii al căror venit pe membru de familie este mai mic sau egal cu salariul minim brut pe economie.

De asemenea, prin OUG, se ponderează chiriile și cu un coeficient care ține cont de anul de recepție a blocului ANL, care variază între 0,85 pentru imobilele construite până la finalul anului 2004 și urcă la 1 pentru cele ridicate începând cu 2016, precizează Guvernul.

Valentin Ceauşescu

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.