Guvernul a decis că șoferii își vor putea recupera banii

Guvernul a adoptat, vineri, o ordonanţă de urgenţă care stabileşte că sumele de bani încasate de stat pentru taxa de poluare pentru autovehicule şi timbru de mediu vor fi restituite plătitorilor începând cu 1 ianuarie 2018, până la finalul lunii martie 2019.

„Actul normativ are în vedere necesitatea armonizării legislaţiei naţionale cu hotărârile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi evitarea posibilei declanşări a unei acţiuni în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor de stat membru al Uniunii Europene. Ordonanţa reglementează restituirea pe cale administrativă, la cerere, a sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule”, precizează Guvern.

Măsura se va aplica contribuabililor care au achitat taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, conform Legii 571/2003 privind Codul fiscal, taxa pe poluare pentru autovehicule, prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, prevăzută de Legea nr. 9/2012 şi timbrul de mediu pentru autovehicule, prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013.

Beneficiarii vor fi nevoiţi să completeze o cerere care va fi aprobată prin ordin comun, de Ministerul Mediului şi Ministerul Finanţelor Publice, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei, iar normele metodologice de aplicare, în termen de 60 de zile.

Restituirea sumelor se va realiza astfel: pentru taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în perioada 1 ianuarie 2018 – 31 decembrie 2018, iar pentru timbrul de mediu pentru autovehicule, în perioada 1 septembrie 2018 – 31 martie 2019.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Eugenia Solomon 1416 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.