Guvernul Cioloş şi munca la negru, între un gigolo şi soţia ambasadorului din China

Guvernul Cioloş. Speranţa României de tehnocraţi. La mai puţin de şase ore după prezentarea propunerilor de miniştri, avem primele „remanieri” guvernamentale. Înainte chiar de votarea Cabinetului în Parlament. După votarea în Parlament să acordăm un dram de credit noului Guvern.

Până atunci, clar, săracul premier Cioloş, buni consilieri şi-a ales. Care nu au fost în stare să dea un Google. Să vadă că ministrul propus la Sănătate e un rezident, nu medic, care pozează în postură de fufă masculină. Ori eşti medic, ori eşti gigolo. Nu am nimic cu medicii gigolo. Dar să nu mă reprezinte într-un Guvern. Pentru că îmi e silă de crema tehnocraţilor scoasă dintr-un joben cu umeri împovăraţi, tehnocraţi care îmi vor decide soarta pe viitor. Şi asta e doar prima remaniere. Diletantismul îşi va spune cuvântul. Ministrul propus la Justiţie nu are studii juridice. Ministrul propus la Muncă este soţia ambasadorului României în China. Locul unde fostul premier Ponta se căsătorea cu Daciana Sârbu. Ministrul propulsat la Sănătate este un apropiat al lui Alexandru Irimie, rectorul UMF, fost vicepreşedinte UASCR, (Uniunea Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din România – Cluj) unde marele baştan era tocmai Ioan Rus. Şi mai avem un nume greu. Vasile Dâncu.

Yalta 4-11 februarie, 1945. Franklin D. Roosevelt, preşedintele SUA, premierul britanic, Winston Churchill şi preşedintele URSS, Iosif Stalin, împărţeau Europa. Malta, 2-3 decembrie 1989. Mihail Gorbaciov şi Ronald Reagan împărţeau Europa. Bucureşti, noiembrie 2015: Klaus Iohannis, Dacian Cioloş şi un Parlament de penali, redefinesc noţiunea de antinaţional şi inuman. Maniu se zvârcoleşte în mormânt pentru că e din acelaşi sat cu Cioloş. Şi cu vărul lui Cioloş, generalul Ardeleanu. Disoluţia statului e la doi paşi în urma noastră. Priviţi doar peste Prut…. Ce Dumnezeu ?! Din nou am rămas în sfera de influenţă a Rusiei?! Dacă vrei să distrugi un popor atentezi la sănătatea şi sistemul juridic al său. Sănătatea o faci praf şi pulbere cocoţând în fruntea sistemului un gigolo. Care va fi încălecat în primele 10 minute de versatele vulpi din minister care îşi vor face inevitabil jocul. De asemenea, sistemul juridic îl faci praf cocoţând în fruntea sistemului pe cineva fără studii de specialitate. Iar la Administraţie împingi un tehnocrat social democrat. Nu care cumva să se schimbe în teritoriu ceva, adică prefecţii, reprezentanţii Guvernului în teritoriu. Ce să înţelegem de aici? Că avem Guvern nou, dar în teritoriu reprezentanţii săi rămân prefecţii PSD?!

Guvernul Cioloş. Puzderie de tehnocraţi care însă în afară de a activa în vreun ONG nu au făcut mare lucru. Şi, peste toţi, umbra lui Ioan Rus, a Grupului de la Cluj. Curat tehnocraţi. Cu exponenţii de bază Rus şi Dâncu. Unul fost ministru de Interne în cabinetul Năstase şi al Transporturilor în Cabinetul Ponta, celălalt fost ministru al Informaţiilor Publice în Cabinetul Năstase. Iar cei doi parteneri de afaceri alături de Paszkanyi la o televiziune locală, cu pretenţii de TV naţional, născută talent şi decedată din lipsă de audienţă.

Potrivit datelor furnizate de Oficiul Registrului Comerţului, în februarie 2012, asociaţii Institutului Român pentru Evaluare şi Strategie + IRES erau Dâncu Vasile şi Grigore Elena Mădălina, administrator fiind Hirian Cornel Ioan. Potrivit aceloraşi surse, în 2009 IRES avea UN angajat, iar în 2010 – 3 angajaţi. Asta deşi IRES făcea sondaje naţionale a opiniei publice. Cu 3 angajaţi?! Oficial, cu o carte de muncă da. Neoficial cu mulţi alţii. Angajaţi pe convenţii civile de prestări civile încheiate pe 28 de zile. Domnule fost ministru Dâncu, domnule Dâncu, nominalizat ministru, erau aceste convenţii civile de prestări civile legale în 2011? Începând cu data de 1 martie 2003 a intrat în vigoare Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, care prevede că încadrarea în muncă se face prin încheierea contractului individual de muncă.

Contractul individual de muncă se încheie: Cu timp de muncă integral, ceea ce presupune un program de lucru cu normă întreagă, al cărui timp de muncă este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână, conform art. 109 din Codul muncii. – Cu timp de muncă parţial, ceea ce presupune un “program de lucru” corespunzător unei fracţiuni de normă de cel puţin două ore pe zi, fără ca durata săptămânii de lucru să poată fi mai mică de 10 ore, conform art. 101 din Codul muncii. Contractele de muncă cu timp integral şi parţial se pot încheia atât pe durată nedeterminată, cât şi pe durată determinată.

Prin Codul muncii nu se prevede posibilitatea angajării sau a desfăşurării unor activităţi pe bază de contracte civile. Mai precis, în cuprinsul Codului muncii nu se întâlneşte noţiunea de contracte/convenţii civile. Încadrarea în muncă a unei persoane pe bază de convenţie civilă a fost reglementată prin art. 1 – 7 din LG 130/1999. De reţinut că prevederile cu privire la convenţiile civile din Legea nr. 130/1999 au fost abrogate începând cu data de 14 aprilie 2003 prin art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23 din 10 aprilie 2003 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi pentru modificarea art. II şi III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2003.

Aşadar, au fost aceste convenţii civile de prestări civile legale au ba?! Dacă da, de ce după un control din perioada respectivă al ITM Cluj şi al Poliţiei, control între timp dispărut, subit, au apărut peste noapte zeci de contracte de muncă la IRES ?! Technocrat, technocrat, dar să ştim şi noi!

Cine l-a împins pe Dâncu pe listă? George Maior din SUA? Ioan Rus de la Cluj? Liviu Dragnea de la Alexandria? Traian Băsescu venit în
weekend ‎la Cluj să rezolve ultimele nominalizări? SRI-ul şi-a împins profesorul în Guvern pentru a avea acolo un coordonator? Sau Dacian Ciolos a bătut palma cu PSD-ul zicând că astfel îi împacăpe toţi?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Mihai Petean 155 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.