Guvernul o scaldă în privinţa iniţiativei legislative care bagă ziariştii în închisoare

După ce a schimbat miercuri seară comunicatul privind actele adoptate în şedinţa derulată în cursul acelaşi zile, Guvernul invocă eroarea tehnică.

Avizul favorabil dat iniţial de executiv la iniţiativa legislativă care bagă ziariştii în închisoare devine nefavorabil, iar guvernul are şi o explicaţie pentru acest lucru: (…)dintr-o “eroare tehnică”, în comunicatul transmis după şedinţa de miercuri a fost anunţat că toate proiectele prezentate în şedinţă au primit aviz favorabil, deşi printre cele 37 puncte de vedere referitoare la unele proiecte legislative au fost şi unele cu aviz nefavorabil.

Astfel, punctul de vedere „rectificat” şi transmis miercuri seară de Guvern, referitor la proiectul de lege pentru modificarea Legii 286/2009 privind Codul Penal, este de a trimite un „aviz nefavorabil în forma prezentată”.

UPDATE Joi Guvernul a transmis conţinutul avizului nefavorabil emis la proiectul privind sancţionarea divulgării informaţiilor din cauze penale în cercetare, din care rezultă că motivul respingerii este că, în opinia Executivului, propunerea nu clarifică suplimentar infracţiunea faţă de prevederile actuale.

Propunere legislativă de modificare a Codului Penal aparţine senatorului PSD Șerban Nicolae.

Iniţiativa, prin care dezvăluirea de informaţii care potrivit legii nu au caracter public dintr-o cauză aflată în curs de cercetare se , a trecut tacit de Senat la începutul lunii octombrie.

Ponta, despre legea care interzice presei să facă dezvăluiri din dosare de corupție

Întrebat, miercuri seară, dacă susține modificarea din Codul Penal a legii care interzice presei să dezvăluie informații din dosare publice, Ponta a comentat:

„Din câte cunosc eu este vorba despre acele informații nepublice, mai departe vă rog vă adresați Ministerului Justiției, care la orice punct de vedere trebuie să consulte CSM-ul și o să răspundă dânșii. Dar eu cred că într-o societate normală, cei care dau informații din dosare sunt birourile de presă ale Parchetelor și că pentru cei care cumva dezvăluie informații nepublice, în toată Europa există sancțiuni”, a afirmat Ponta,

„Presa are voie să facă ce fac toți ceilalți cetățeni ai țării. Dar dacă subtilizează informații dintr-un dosar care nu este public, atunci va răspunde”, a conchis Ponta.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Luiza Vasile 332 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.