Guvernul Ponta este tăticul inflației de „lucrări științifice” produse în pușcării

În plin scandal al cărților a apărut și ideea inistrului Justiţiei de a abroga articolul care acordă recompense puşcăriaşilor care scriu cărţi în perioada detenţiei. Afirmatia satisface opinia celor care cred că „scrisul” nu trebuie să fie considerat „muncă”. Pentru a înlătura astfel de interpretări populiste, vă prezentăm cadrul legislativ care a reglementat acest lucru din perioada comunistă şi pînă azi.

Trebuie să precizăm că totdeauna beneficiile obţinute de un deţinut pentru scrierea unei cărţi au fost reglementate într-o lege specială, privind executarea pedepselor, la capitolul care precede „Eliberarea condiţionată”, adică înainte de expirarea perioadei prevăzute de sentinţa de condamnare definitivă. Eliberarea înainte de termen este considerată o măsură de încurajare a celor care fac eforturi de îndreptare şi au un comportament care să justifice acest lucru.

În absolut toate legile de pînă acum, scrisul unei cărţi cu caracter ştiinţific (scrisă de un deținut nu de altcineva plătit sau povestită de acesta cuiva) este pus alături de celelalte munci din penitenciar care duc la reducerea pedepsei. Însă, după cum vom vedea din analiza de mai jos, legislaţia de azi diferă de cea din comunism.

Legile pe care le vom analiza din acest punct de vedere sînt:

– Legea nr. 23/1969, din timpul regimului Nicolae Ceauşescu

– Legea nr. 275/2006, elaborată de Monica Macovei în regimul Traian Băsescu

– Legea nr. 254/2013, elaborată de Guvernul Victor Ponta.

ÎN TIMPUL LUI CEAUŞESCU, DEŢINUŢII PUTEAU BENEFICIA DE ZILE DE LIBERTATE FĂRĂ SĂ PUBLICE CĂRŢILE

Legea nr. 23/1969 privind executarea pedepselor, elaborată de comunişti punea accentul pe munca de scriere a unei lucrări ştiinţifice, zilele de libertate cu care era compensat acest efort nefiind condiţionat de publicarea unei cărţi, ci doar de TIMPUL LUCRAT EFECTIV LA ELABORAREA LUCRĂRII! Întrucît vom mai face referire la întreg articolul 23 din această lege, vă prezentăm integral textul acestuia:

Astfel, la art. 26, al. e din Legea nr. 23/1969, se prevede: „pentru condamnaţii care au elaborat lucrări ştiinţifice, sau ale căror propuneri de invenţii, inovaţii şi raţionalizări au fost insuşite de organele competente, ori care au desfăşurat alte activităţi deosebite, trei zile executate pentru două zile muncite, pe timpul afectat acestor activităţi”. Cu alte cuvinte, cineva care dorea să scrie o carte cu caracter ştiinţific sau să muncească la o invenţie, inovaţie sau la un aparat care să ducă la raţionalizare într-un domeniu, putea să lucreze ani de zile, obţinînd un beneficiu foarte mare, adică un cîştig de o zi la două zile lucrate!Evident,cu o conditie.ca respectivele lucrări să fie validate,adică ”însușite de organele competente”.

LEGEA MONICĂI MACOVEI I-A OBLIGAT PE DEŢINUŢI SĂ-ŞI PUBLICE CĂRŢILE

Legea nr. 23/1969, elaborată de regimul Ceauşescu a fost înlocuită abia în anul 2006 de către Monica Macovei prin Legea nr. 275/2006, în care beneficiile de libertate pentru munca depusă în penitenciare sînr reglementate la art. 76:

După cum se vede, Legea Monicăi Macovei aduce, la art. 76, al. f, o modificare importantă privind elaborarea acestor lucrări ştiinţifice în timpul detenţiei: îi obligă pe deţinuţi să-şi publice cărţilepentru a fi luate în considerare la eliberarea înainte de termen! În rest, zilele de libertate cîştigate sînt aceleaşi: 3 ZILE EXECUTATE PENTRU 2 ZILE DE MUNCĂ. Deci, oricîte ”lucrări științifice” ar fi publicat un deţinut, zilele cîştigate se acordau în funcţie de perioada efectivă în care a lucrat pentru elaborarea lor.In Legea Macovei dispare ”însușiirea lucrării științifice” de organele competente.Un profesor validează tema,deținutul scie și cu asta basta. Coșul de gunoi sau eternitatea măsoară dacă este un truc ieftin de cîștigare a 30 de zile,o aiureală cum ar fi baterie litiu din dovleci sau chioar o lucrare științifică.

LEGEA GUVERNULUI PONTA A GENERAT „HEMORAGIA”

Legea Monicăi a fost înlocuită apoi de Legea nr. 254/2013, adoptată de Parlament la iniţiativa guvernului Victor Ponta. La art. 96, al. f, apare principala modificare: nu se mai contorizează timpul necesar scrierii unei cărţi, ci se ia în considerare numărul de cărţi publicate, astfel încît deţinutul va cîştiga 30 de zile pentru fiecare carte publicată! Iată întreg articolul 96 din această nouă lege:

Avem tot lucrări științifice sau invenții cîte dă dumnezeu.Cîte poate scrie deținutul sau cîte pot livra cei de dicnolo de gard.Si tot fără nici un soi de validare sau evaluare.Aşadar, aveti în faţă cele 3 legi care au reglementat de-a lungul timpului regimul de detenţie, cu evoluţia gîndirii referitoare la felul în care este valorificată munca depusă de un deţinut pentru elaborarea unei lucrări ştiinţifice sau a unor invenţii sau inovaţii. În sinteză, lucrurile ar sta cam aşa:

– Legea nr. 23/1969 lua în considerare timpul efectiv lucrat la elaborarea unei lucrări ştiinţifice. Numărul cărţilor scrise nu avea nici o importanţă, iar acestea nu trebuiau neapărat publicate, ci doar însuşite de organele competente. Cîştigul în libertate era de 3 zile executate la 2 lucrate.

– Legea nr. 275/2006 a introdus obligativitatea ca lucrările scrise în penitenciar să fie publicate, însă la calcularea beneficiului se ţinea cont tot de numărul de zile lucrate pentru scrierea unei cărţi. Profitul autorului era tot de 3 zile executate la 2 lucrate.

– Legea nr. 254/2013 a păstrat obligativitatea publicării cărţilor scrise în penitenciar, însă la eliberarea condiţionată se ia în calcul numărul cărţilor publicate,validate doar de comandant sau de nevasta de acasă.Nu mai conta timpul petrecut la elaborarea lor. Beneficiul autorului a devenit 30 de zile pentru fiecare carte publicată,zisă lucrare sau lucrare științifică indiferent dacă ea conțien fotografii,aiureli,panseuri sau bolboroseli de gîndire stil Becali.

Concluzia este una foarte simplă: „hemoragia” de cărţi publicate de deţinuţi a apărut odată cu Legea nr. 254/2013, elaborată de Guvernul Ponta, care a impus contorizarea numărului de cărţi, spre deosebire de legile anterioare care contorizau doar timpul petrecut la scrierea lor. Mai concret, pînă în 2013 un deţinut putea să scrie o singură carte, obţinînd zile de libertate doar în funcţie de numărul de zile în care a scris-o. După 2013, pentru orice carte un deţinut obţinea doar 30 de zile de libertate, astfel încît a apărut ca obiect de interes să scrie cît mai multe cărţi pentru a obţine alte luni de libertate!Asa a apărut trucul transformării deținuților romani de lux în enciclopedici stil Sadoveanu. Aşa au apărut „autori” care au scris o carte în 12 zile, ceea ce, desigur, este imposibil. Pe legea lui Ceauşescu, în acele 12 zile un deţinut ar fi obţinut doar 6 zile de libertate!

CE VREA SĂ FACĂ MINISTRUL PRUNĂ?

Noul ministru al Justiţiei Raluca Prună vrea să abroge acel aliniat f din articolul 96 al Legii nr. 254/2013, adică să înlăture orice beneficiu în zile de libertate pentru cineva care scrie o carte. Sigur, nimic nu o împiedică, numai că problema care apare s-ar putea să fie mai gravă decît abundenţa de cărţi în urma cărora unii deţinuţi au ieşit mai repede din penitenciar.

Reacţia aceasta populistă pune în discuţie dacă scrierea unei lucrări este considerată o formă de „muncă” sau doar o activitate de timp liber. Ar fi neobișnuit să se ajungă la concluzia că scrisul nu este muncă, pentru că, după cum se vede mai sus, pînă şi regimul lui Nicolae Ceauşescu, măcar teoretic, acorda acelaşi statut tîrnăcopului şi pixului. Citind cu atenţie cele trei texte de lege referitoare la „Eliberarea condiţionată”, nu este greu de tras concluzia că Legea nr. 23/1969 are prevederi mai logice decît cele elaborate de Monica Macovei şi Victor Ponta, astfel încît, în locul abrogării acelui articol, mai degrabă s-ar reveni la forma existentă în legea din 1969, din următoarele argumente:

– un deţinut care vrea să scrie o carte ştie de la început că este posibil ca munca lui să nu se încadreze în prevederile articolului care-i oferă cîteva zile de libertate dacă nu respectă anumite rigori

– acolo, în penitenciar, deţinutul nu trebuie să se gîndească la publicarea cărţii, deci la implicarea unor persoane de afară, ci trebuie să se preocupe de conţinutul lucrării sale ştiinţifice, căci doar munca efectivă la scrierea lucrării este luată în considerare

– este eliminată „recomandarea” unui profesor universitar înainte ca deţinutul să se apuce de scris.

– abia atunci cînd cartea este terminată, „organele competente” decid dacă lucrarea se încadrează în definiţia legii sau dacă este utilă pentru societate. Prin ce mijloace se va putea stabili dacă respectiva lucrare este o operă tip Becali-Nețoiu-MM Stoica etc sau o lucrare științifică este o altă poveste!

– deţinutul nu se mai gîndeşte cum să păcălească legea, scriind un număr imposibil de cărţi, căci i se contorizează doar timpul concret petrecut în faţa colii de scris.

Nu întîmplător am reprodus mai sus întregul articol referitor la „eliberarea condiţionată” din fiecare lege. O analiză comparativă ne arată şi evoluţia filosofiei care stă la baza acestor beneficii pe care le poate obţine un deţinut prin muncă, astfel încît acest drept de a scrie o carte să fie încadrat între semnele ce arată intenţia de îndreptare a unui deţinut, încadrîndu-se în acelaşi timp între metodele de reeducare.

Ion Spânu

Cornel Nistorescu

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.