Guvernul „sponsorizează” participarea României la Eurovision

Guvernul va sprijini financiar participarea României la concursul Eurovision 2014, care se va desfăşura în luna mai la Copenhaga, cu o sumă de 259.250 de lei, a declarat Biroul de Presă al Executivului, într-un punct de vedere transmis la solicitarea agenţiei MEDIAFAX.

„În urma comunicării oficiale primite de către Guvernul României de la TVR, potrivit căreia Televiziunea Română nu poate asigura costurile presupuse de participarea artiştilor români la spectacolul de la Copenhaga, Direcţia Strategii Guvernamentale din cadrul Secretariatului General al Guvernului (SGG) a aprobat încheierea unui acord de parteneriat cu reprezentanţii României la Eurovision 2014” , spune Biroul de Presa al Guvernului.

Conform Notei de fundamentare aprobată la nivelul SGG şi a Cancelariei primului-ministru, „suma totală ce va fi cheltuită din bugetul Direcţiei Strategii Guvernamentale este limitată la 259.250 lei”, mai spune sursa citată.

România va fi reprezentată la Eurovision de Paula Seling şi Ovidiu Cernăuţeanu (Ovi), cu piesa „Miracle”, câştigătoare a finalei selecţiei naţionale a Eurovision, care s-a desfăşurat pe 1 martie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.