Guvernul şterge datoriile CFR Marfă prin conversie în acţiuni

Datoriile fiscale ale CFR Marfă vor fi stinse de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) prin conversie în acţiuni, inclusiv obligaţiile de plată, în cuantum de 127,4 milioane lei, pe care operatorul feroviar de marfă le va prelua de la CFR SA, schema fiind aprobată miercuri de Guvern, relatează Mediafax.

Executivul susține pe site-ul propriu că „Ordonanța de Urgență adoptată de Guvern urmărește o echilibrare economico-financiară a CFR Marfă în vederea creșterii atractivității la privatizare”. „Caracterul de urgență este dat de necesitatea de a îndeplini obiectivele asumate prin înțelegerile cu FMI. În esență, prin aplicarea Ordonanței, se stinge parțial datoria pe care CFR Marfă SA o are de achitat către CFR SA cu suma de 127.412.327 lei”, mai precizează Executivul.

În baza ordonanţei, CFR Marfă va prelua datoria în cuantum de 127,4 milioane lei pe care CFR SA o are de achitat către ANAF. Ca urmare a preluării datoriei, ANAF va descărca CFR SA de această plată, iar datoria CFR Marfă faţă de CFR SA va fi astfel stinsă parţial.

În acelaşi timp, însă, toate datoriile principale şi penalităţile acumulate de CFR Marfă vor fi la rândul lor stinse, prin conversie în acţiuni.

Potrivit strategiei de privatizare a CFR Marfă, aprobată de Guvern în luna februarie, CFR Marfă înregistra datorii totale de 1,8 miliarde lei, dintre care circa 600 milioane lei la buget şi 600 milioane lei către CFR Infrastructură, restul reprezentând penalităţi de întârziere şi restanţe către furnizori privaţi.

Ministerul Transporturilor a reluat privatizarea CFR Marfă şi a relaxat unele condiţii impuse ofertanţilor, nivelul cifrei de afaceri solicitat fiind redus de cinci ori, de la 100 milioane euro la 20 milioane euro, însă nu a modificat preţul de pornire, de 180 milioane euro, sau termenul de desemnare a câştigătorului.

La privatizarea CFR Marfă participă doar Grup Feroviar Român și asocierea Transferoviar Grup Donau Finanz. 

Licitaţia pentru privatizarea companiei porneşte de la 180 milioane de euro. Statul a scos la vânzare 51% din acţiunile companiei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.