O temă fantomă circulă prin dezbaterea publică, de obicei în weekenduri, şi este livrată ca o formulă prin care se mai aruncă pe piaţă câte o aluzie, o tatonare ori simple înţepături în „sacul de pumni” pe care scrie „Emil Boc”.
Tema circulă în principal în două variante: „guvern tehnocrat pentru depăşirea crizei economice” (GTDC) şi „guvern tehnocrat pentru administrarea ţării în vederea organizării de alegeri anticipate” (GTA).
Prima variantă este fantazată mai mult pentru a sublinia incompetenţa, neputinţa echipei actuale. Uneori, pentru a sugera că oameni cu adevărat responsabili şi valoroşi ar fi în afara mediului politic. Adică tehnocraţi, independenţi, iniţiaţi în gestiunea macroeconomică şi socială, inspiraţi şi responsabili. Eventual încă necompromişi de o carieră politică standard. Formula deja plimbată prin media ar putea fi: „Johannis – prim-ministru” şi mai vedem noi…
A doua are deja un corespondent real, guvernarea Stolojan (1991-1992) ar fi deci mai clară, dar numai dacă am ignora evoluţii substanţiale care au marcat ireversibil ultimele decenii. Inclusiv urmarea directă… Vestitul (nici o legătură cu vestul) guvern Văcăroiu.
Invocarea temei apare mai curând ca un condiment. Un fel de sare de lămâie pe rană. Dar într-o ţară în care orice este posibil, o anumită detaliere n-ar fi lipsită de interes. Iată câteva întrebări:
1. Contextul
Cât de critică ar trebui să devină situaţia economică din România astfel încât ieşirea din criză să pară tot mai îndepărtată, chiar de negăsit cu formule gen Boc, astfel încât scaunul, pâinea şi cuţitul să fie cedate (abandonate) unei echipe nonpolitice, de tehnocraţi?!
Cât de instabilă, de nesigură, de costisitoare pentru politicienii actuali ar trebui să ajungă viaţa politică pentru o „retragere controlată până trece criza sau până la anticipate”
Cât de mulţi oameni influenţi din politică şi din afara politicii instituţionalizate ar trebui să fie interesaţi de această variantă, să o declare şi să cadă de acord că ar susţine-o?
Ce ar cere preşedintele şi PDL în schimb? Garanţii, compensaţii, chiar unele avantaje?
2. Schimbarea de macaz
Cine ar face selecţia premierului? Cine ar face negocierea de acceptare generală? În ce condiţii ar obţine sprijinul politic substanţial şi pe ce termen?
Cine s-ar „arunca de la balcon”?! Deci un tehnocrat, competent în administraţie publică, independent politic, recunoscut public, cu viziune, cu autoritate, cu multiple conexiuni în medii profesionale de referinţă, umblat în lume, charismatic, bun comunicator şi gata de treabă?
Desigur, fără dependenţe oculte, vulnerabilităţi private şi aspecte sensibile în viaţa personală. Sănătos, echilibrat, plin de energie. Credincios.
Cine, cum şi pe ce temei constituţional, strategic ar face selecţia echipei? Premierul desemnat sau acesta ar afla din presă cine e ministrul de Finanţe?! Există precedente jenante…Care ar fi principalele diferenţe între guvernările politice Boc şi misiunea guvernării tehnocrate? Scop strategic, asumare, susţinere pe durata agreată a mandatului?!La ce se renunţă categoric şi definitiv din vechile năravuri prin pachetul actual de guvernare? Lista lucrurilor care nu se mai fac arde la degete!De fapt, care este conţinutul mandatului? Un efort cumulat, complex pentru ieşirea din criză, un respiro pentru politicieni, partide pentru a relansa competiţia politică în vederea anticipatelor?!Cine va elabora, deci, Programul de Guvernare?
3. Asigurarea lansării la apă
Care din jucătorii politici (partide, lideri) ar recunoaşte utilitatea unei astfel de formule tranzitorii?! Până unde ar fi o „autocritică constructivă” (deci o cacofonie) şi de unde ar fi o demisie colectivă (uşor descalificantă).Cât de gravă ar trebui să ajungă starea economiei şi situaţia politică internă pentru a-i determina să adopte în acelaşi timp şi pentru obiective divergente o astfel de atitudine?Care ar putea fi alte ieşiri, pe „scara de incendiu”? Un guvern PDL, fără Boc, ameliorat cu alţi câţiva tehnicieni gen Vlădescu, Predoiu? Un guvern tranzitoriu cu un PDL consolidat de prezenţa unui „chiriaş” din actuala opoziţie? (PSD sau PNL). Un „guvern preliminar” PSD-PNL care să asigure anticipatele în vederea unui guvern proaspăt cu o majoritate radical schimbată?! Toate acestea şi desigur alte combinaţii s-ar afla în fundalul oricărei încredinţări provizorii către tehnocraţi a puterii executive.Cum s-ar plasa preşedintele României în perioada de „gestaţie”? Până unde s-ar delimita de PDL-ul actual, fie şi pentru a relansa partidul fără de care ar rămâne un simplu martor cu polibil transfer spre banca acuzatilor.
4. Parcurgerea cursei cu obstacole
Cum va onora GT obiectivele contradictorii ale celor care pretind că îl vor susţine? Sau chiar pentru a-l putea susţine?Dacă nu va reuşi, cine va asigura costurile eşecului? Dar dacă reuşeşte, cu ce va mai justifica „marea frăsuială politică” în viitorul posibil aproape sigur după depăşirea crizei?!Până unde se pot disocia cele două pachete de obiective: depăşirea crizei şi organizarea anticipatelor?Dacă GT va reuşi, cine îl va înlocui după încheierea misiunii?! Cum, prin alegeri? De ce ar câştiga alegerile un partid sau o coaliţie după depăşirea crizei?! Cu ce ofertă? Cu cine?!Cu ce s-ar ocupa deci mediul politic în perioada guvernării tehnocrate? Cum ar influenţa guvernarea?! Centrarea pe campania pentru anticipate ar crea un evident bruiaj. Nu doar la nivelul dezbaterii publice, dar chiar în „bucătăria” guvernării. Asanarea economică pentru ieşirea din criză nu va fi populară, nu va fi o vacanţă de sărbători, va suscita reacţii sociale semnificative, poate chiar acute. Vor sta politicienii cu mâinile în sân. Vor ţine vuvuzela în dulap?Pe ce sprijin social direct (acceptare, respingere, indiferenţă) ar putea conta această formulă de guvernare. La început, pe parcurs, în momentele critice… 20-30%, deci ar fi un guvern „minoritar la bază”… sau 45-53%, deci ar fi… Hopaaa!Cum se vor echilibra deci raporturile între Executiv şi Legislativ, între administraţia centrală (acum tehnocrată) şi cea locală, politică, în campanie, dublată de lideri fără treabă la ministere, la Capitală?! Dar eventualele negocieri pe dialog social, temele crizei economice se tamponează sever cu cele sociale?Ce ar asigura, cine şi de ce coeziunea echipei guvernamentale de tehnicieni, pe toată durata mandatului, astfel încât să se menţină nivelul de performanţă asumat, stabilitatea, integritatea? Cum ar decurge „vânătoarea” de miniştri? Unii pentru a fi terminaţi, alţii pentru a fi îmblânziţi, alţii pentru a fi racolaţi?!Cum ar reacţiona ceilalţi tehnocraţi, eventual cei deja trecuţi prin „mlaştina guvernării” (Dăianu, Dijmărescu, Lazea, Isărescu ş.a.). În ce condiţii formula GT ar putea eşua şi care ar fi alternativele de rezervă? Alt GT? O coaliţie ad-hoc?!Care ar fi colecţia de riscuri tipice acestei formule şi ameninţări pentru România în condiţiile acestei guvernări tranzitorii? Şi care ar fi resursele de răspuns? Deci pe ce buget ar putea conta de fapt Guvernul Tehnocrat? Care şi până unde ar fi celelalte structuri ale statului care ar produce sprijin şi protecţie?Un detaliu care face sens. Adică fără el nu e sens… Ce credibilitate externă (în raport cu FMI, UE, NATO, alţi parteneri strategici) ar putea primi şi desigur oferi din start sau ar putea dobândi pe termen scurt?!
Deci, atenţie cu pianul pe scări, stimabililor!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.