Hăineală cere Guvernului şi Parlamentului să ia măsuri împotriva presei

După ce Comisia Europeană a publicat Raportul MCV în care presa e pusă la zid pe motiv că-i „hărţuieşte” pe unii imaculaţi din justiţie, Consiliul Superior al Magistraturii a făcut o aşa-zisă analiza preliminară asupra acestuia, analiză semnată de preşedinta CSM, Oana Schmidt-Hăineală şi postată pe site-ul Consiliului.

Printre alte constatări, în „analiză” se poate citi: „Solicităm reprezentanţilor autorităţilor legislative şi executive să ia toate măsurile necesare pentru ca ireversibilitatea reformei sistemului judiciar şi independenţa justiţiei să nu mai poată fi ameninţate, inclusiv prin adoptarea unor reglementări care să sancţioneze abaterile de la deontologia profesională în mass-media, mai ales atingerea adusă independenţei şi prestigiului justiţiei şi demnităţii umane a unor magistraţi”.

Ce înseamnă „abaterile de la deontologia profesională in mass-media”, Hăineală nu a explicat, însă nu este greu de ghicit.

CSM-ul condus de Oana Hăineală a fost deranjat în ultimul timp de dezvăluirile făcute în presă despre judecătorul Cristi Vasilică Danileţ, de reflectarea în presă a revoltei judecătorilor faţă de mascarada de la CSM, de acuzaţiile aduse şefei CSM însuşi cum că ar fi contribuit la ţinerea în arest preventiv a unui tânăr dovedit nevinovat, dar şi de prezentarea unor cazuri dramatice în care oameni nevinovaţi au stat în puşcărie chiar şi 10 ani, din cauza erorii unor magistraţi.

Premierul Victor Ponta declara joi, cu referire la acuzaţiile din raportul MCV care vizează mass-media, că nu are de gând să ia măsuri împotriva presei. Rămâne însă de văzut. 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8516 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.