Halep a câştigat, dar a făcut un singur set bun

Simona Halep a pierdut un set în faţa unei jucătoare care între martie 2010 şi septembrie 2014 nu a mai jucat deloc şi care nu a mai fost din 2009 într-un turneu puternic din WTA.

Halep câştigă cu 6-4, 2-6, 6-1

Primul set a început cu un break al Simonei, dar adversara a făcut imediat re-break-ul, s-a mers cap la cap până la 3-3, după care Halep s-a distanţat la două game-uri şi, dupa două întreruperi generate de ploaie, românca îşi adjudecă primul set cu 6-4, dar fără să se evidenţieze în mod deosebit. Impardonabil pentru Halep, comiterea a 4 duble greşeli într-un singur set. Vaidisova a făcut un prim set curajos, dar s-a văzut că în acest moment nu poate mai mult. Cei patru ani de întrerupere a activităţii îşi spun cuvântul. Dar nu este exclus ca fosta jucătoare de top 10 de acum câţiva ani, copilul minune a sportului alb să revină acolo unde a mai fost. Setul secund a început după o altă repriză de ploaie de cca 11 minute. A început la fel ca şi primul, cu câte-um break de fiecare parte, după care Halep a fost de nerecunoscut şi a fost executată în nici 30 de minute. Setul 3 ne arată o cu totul altă halep, dar şi o Vaidisova obosită şi în nici 20 de minute se ajunge la 5-0 pentru româncă. Cu toate acestea trebuie să subliniem că din nou primul serviciu a fost în mare suferinţă la Help (52%), a mai făcut câte o dublă greşeală şi în seturile doi şi trei. Ca şi la Indian Welss, Halep s-a simţit mai confortabil când a jucat la primire. Şi tot ca la Indian Wells, a cedat un set în faţa unei jucătoare despre care am spus că se află într-o situaţie specială.

Evoluţia scorului

Set 1 (prim serviciu Vaidisova): 0-1, 1-1, 2-1, 2-2, 3-2, 3-3, 3-4, 3-5, 4-5, 4-6 – Halep

Set 2 (prim serviciu Vaidisova): 0-1, 1-1, 2-1, 3-1, 3-2, 4-2, 5-2, 6-2 – Vaidisova

Set 3 (prim serviciu Vaidisova): 0-1, 0-2, 0-3, 0-4, 0-5, 1-5, 1-6 – Halep

Bilanţ intermediar Halep la Miami Open

  • un cec de 31.670 USD
  • 65 de puncte în WTA general
  • 65 de puncte în WTA 2015

Următorul adversar, Camila Giorgi (# 33 WTA – cap de serie nr.30) care a trecut în turul II cu 6-2, 6-2 de Alison Van Uytvanck din Olanda (# 116 WTA)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.