Harta mondială a PIB-ului

Referendumul din Marea Britanie a contribuit la revizuirea într-o estimare negativă a creşterii economice la nivel mondial de către FMI. Fondul a avertizat că riscurile la adresa economiei globale s-au înmulţit şi în consecinţă a cerut mai multor state din G20 (grupul statelor bogate şi al principalelor economii) să-şi majoreze cheltuielile guvernamentale, pentru a susţine creşterea economică. De altfel, singura certitudine cu care au plecat miniştrii de finanţe şi guvernatorii băncilor centrale ai G20 de la reuniunea de la Chendgu, China, a fost aceea că vom avea o creştere economică global mai slabă decât s-ar dori. Beijingul şi-a anunţat partenerii că lumea nu se mai poate baza doar pe creşterea Chinei, iar Marea Britanie încă bâjbâie în ceea ce priveşte acţiunile din perioada imediată Brexit-ului.

FMI estimează că în 2016 va avea loc un avans al economiei mondiale de 3,1% şi de 3,4% în 2017, cu 0,1% mai puţin decât s-a crezut iniţial pentru fiecare din cei doi ani. „Creşterea PIB-ului mondial ar putea fi chiar mai mică dacă incertitudinile economice şi politice apărute în urma Brexit vor continua”, se mai arată în raportul FMI, citat de Agerpres. În acest context, FMI vrea ca economiile avansate, în special Australia, Canada, SUA şi Germania, să-şi majoreze cheltuielile publice spre investiţiile în infrastructură pentru a stimula creşterea economiei mondiale. Mai mult, „reformele care facilitează creşterea investiţiilor în infrastructură ar ajuta la creşterea capacităţilor productive, ar alimenta direct cererea pe termen scurt şi ar cataliza investiţiile private”, susţine FMI.

Secretarul american al Trezoreriei, Jacob Lew, a făcut un apel similar. „Am ajuns la un punct în care este esenţial să ne dublăm eforturile şi să utilizăm toate instrumentele aflate la dispoziţia noastră pentru a stimula creşterea economiei mondiale”, a declarat oficialul american la reuniunea de la Chengdu.

Sursa Il Sole 25 Ore

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4532 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.