Eliberarea lui Gigi Becali din penitenciar a pus din nou pe jar reporterii tuturor televiziunilor. Transmisii în direct de la Poarta Albă, de pe tot traseul pînă în Bucureşti, de la barul din Pipera, din faţa porţii casei sale. Am crezut că le-a fost dor de unul dintre personajele cele mai spumoase din spaţiul public. N-a fost aşa!
Planul editorial al tuturor televiziunilor avea un scenariu foarte clar: reporterii urmau să-l provoace pe Gigi Becali la declaraţii cît mai contondente la adresa politicienilor, a oamenilor din fotbal, a oricui, iar apoi, în talk show-uri interminabile, sociologi, psihologi, moderatori dornici de notorietate trebuiau să-l joace în picioare, să-i batjocorească cuvintele rostite despre credinţă, despre iertare şi chiar pe cele despre dragoste! L-am auzit, de pidă, pe un fătuc de la Realitatea TV, un anume Claudiu Popa, afirmînd emfatic că el nu crede în sinceritatea credinţei lui Becali! Vă daţi seama, un învăţăcel în onduirile erotice ale Cruduţei şi un fin cunoscător al amorurilor Biancăi Drăguşanu să se pronunţe despre credinţa cuiva? Şi n-a fost singurul! Un sociolog ritos (???) spunea pe un alt post că Becali face parte din acea categorie care a distrus România, că el este doar un infractor de rînd care ar trebui eliminat din viaţa publică, că nu va rezista prea mult şi iarăşi va profita de orice microfon întins spre el.
Toate acestea, în timp ce Gigi Becali le spunea reporterilor adunaţi în faţa penitenciarului că nu mai vrea să dea nici o declaraţie în presă, că vrea să se retragă din spaţiul public şi că vrea să se dedice mîntuirii sale prin fapte creştine, îndreptate către cei nevoiaşi!
Aceste două ipostaze, aflate în opoziţie totală, nu pot exista împreună decît dacă în spatele provocării permanente se ascunde fie un interes editorial al posturilor TV, fie o lipsă crasă de profesionalism gazetăresc. Practic, dacă Becali vorbeşte despre planurile sale de binefacere sau despre orice altceva, este acuzat de infatuare sau de trufie, iar dacă tace, este acuzat de ipocrizie. Nu mai ştie omul, abia ieşit din puşcăria unde a stat aproape doi ani, ce să facă pentru a-i mulţumi pe toţi!
A doua zi, de Florii, Becali s-a dus la biserica din Pipera. La ieşire, aceiaşi reporteri care-l întrebau pentru ce s-a rugat, dacă s-a rugat şi pentru victoria Stelei, dacă-l vinde pe Tănase, dacă-i prelungeşte contractul lui Prepeliţă! Într-un cuvînt, îl întrebau despre orice, chiar dacă se aflau chiar în poarta bisericii. Probabil că Becali văzuse emisiunile din seara precedentă, astfel încît, dezamăgit, le-a repetat că nu mai vrea să vorbească cu nimeni, mai ales că toţi, la TV, îl acuză că a rămas un infractor. Reporterii parcă nu auzeau nimic: vine Reghe antrenor din vară?, mai poate pierde Steaua campionatul?, unde vă duceţi de Paşte?
Cu toată dragostea, vorba lui Bogdan Chirieac, asta nu mai este presă sau, dacă este, atunci este una bulevardieră, de hărţuire, cu subiecte scoase din toaleta vieţii noastre, în care intimitatea nu este decît teritoriul public al căutătorilor de provocări sterile. Nu acuz sub nici o formă prezenţa reporterilor într-un anume loc sau intenţia lor de a nu rata un subiect sau o declaraţie, căci, în fond, acesta este specificul meseriei de reporter de teren: să fie peste tot. Totuşi, cînd vezi că personajul din faţa ta nu vrea să răspundă la întrebări, de ce este obligatorie difuzarea sincroanelor numai aşa, de dragul de a le folosi ca pretext pentru o discuţie despre cineva care nu mai vrea să fie în centrul atenţiei?
Toate aceste observaţii nu-l privesc doar pe Gigi Becali, căci felul acesta de a face, chiar pe posturile de ştiri, o presă bulevardieră, fără reguli şi fără respectarea vieţii private a cuiva a devenit metoda românească de a face gazetărie! Înghesuiala aceea de pe scările DNA pentru a surprinde cătuşele de la mîinile unui politician, întrebările acelea stupide (cum vă simţiţi acum, reţinut?, ce părere aveţi despre acuzaţiile procurorilor?) intră în aceeaşi categorie. Nu contează că este interzisă difuzarea imaginilor cu oameni încătuşaţi, nu mai este nimeni preocupat de faptul că acestea sînt văzute de copiii, soţia, părinţii sau prietenii celui arestat, căci vine Negrea şi tună: „Trebuia să se gîndească înainte de a fura ca să nu fie arătat încătuşat!”. Nu contează prezumţia de nevinovăţie şi, în general, nu mai contează nimic, în afara audienţei!
M-am opus totdeauna reglementării presei, considerînd că este riscant să laşi stabilirea regulilor pe mîna Andreei Pora, a lui Georgică Severin sau a Monicăi Macovei, temîndu-mă de ce monştri ar putea să nască aceştia şi atîţia alţii ca ei. Văzînd însă nivelul tot mai scăzut al presei de azi, în care principiile nu există decît pentru a fi călcate în picioare, parcă aş risca să accept măcar o minimă reglementare care să protejeze viaţa privată a oricui, dreptul oamenilor la imagine, chiar şi al infractorilor de rînd, căci nimeni nu este cobaiul vreunui ziarist. Sau măcar asumarea celor 6 reguli ale polemicii civilizate, aşa cum au fost stabilite încă din anul 1890 în documentul redactat de Universitatea din Oxford:
1. În orice polemică ştiinţifică, socială sau politică, discuţia trebuie să se rezume la schimbul de idei şi numai acele idei care au contingenţă cu problema respectivă.
2. Părţile aflate în polemică folosesc drept argument fie teorii ştiinţifice, fie fapte concrete din realitate, care sunt relevante în ceea ce priveşte problema discutată.
3. Părţile nu au dreptul să aducă în discuţie caracterul, temperamentul sau trecutul adversarului, deoarece acestea nu infirmă, nici nu confirmă validitatea ideilor pe care le susţine.
4. Părţile nu au dreptul să pună în discuţie motivele care determină atitudinea ideatică a adversarului, deoarece se abate discuţia de la problema în sine.
5. Etichetarea adversarului prin menţionarea şcolii de gândire, clasei sociale, organizaţiei profesionale sau partidului politic din care acesta face parte constituie o încălcare a regulilor polemicii şi dezvăluie slăbiciunea lipsei de argumente.
6. Într-o polemică civilizată contează numai argumentele invocate de adversar ca individ, şi nu ca membru al unei şcoli sau organizaţii. Nu ai dreptate pentru că eşti gânditor materialist, patron sau laburist, ci numai dacă argumentele tale sunt convingătoare sau nu.
Poate că aşa vom avea din nou o presă adevărată, agresivă cu orice Putere, dar o presă respectată, din care, evident, să nu lipsească polemica, dezvăluirile şocante sau disputele aprige. Totul, însă, în limitele unui limbaj civilizat, care să respecte cîteva convenţii şi care să facă posibil orice dialog. Altfel, iarăşi o să ni spună, nouă, gazetarilor, acea vorbă: pe cineva care ştie să citească este foarte greu să-l convingi să nu scrie! Sau, pentru că presa scrisă a cam fost înlocuită de televiziune: pe cineva care ştie să vorbească e foarte greu să-l convingi că nu se pricepe la orice!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.