Hexi-ştirea şi Dulcineea del Pleşcoi

Mamaia Nord-Năvodari. Plajă superbă, valuri uriaşe, bălăceală de nota 10. Dintr-odată, din stânga, apare o coloană de fum negru. Exact deasupra combinatului Petromidia. Ies repede din apă, dau fuga în cameră, şi deschid laptopul să verific dacă ziariştii noştri au prins ştirea. Aprind televizorul şi cred că nu mai e nevoie să vă spun postul unde o prezentatoare isterizată la maximum făcea apel la populaţia din Constanţa să nu iasă din case şi să închidă geamurile deoarece va urma o apocaliptică ploaie acidă. Ies repede pe terasă şi mă uit în zare. Fumul se disipase de mult. Trag în piept cu nesaţ aerul perfect curat, e adevărat cu un puternic miros de mare, admir cerul senin, şi mă întreb cu responsabilitatea unui jurnalist ce face de mai bine de 26 de ani această meserie: oare de unde va veni ploaia acidă? Din dorinţa disperată de audienţă a respectivului post sau din prostia celor care îi cred pe jurnaliştii care consideră că orice ştire trebuie tratată ca o pradă?

Marţi, altă ştire tratată că o pradă. O informaţie trimisă ”pe surse” şi apoi o semi-confirmare bâlbâită de procurorul general au făcut ca ziariştii de pradă – care întâi s-au înfipt ca vulturii în cazul scandalului diluării dezinfectanţilor Hexi Pharma, să atace cu tot arsenalul din dotare respectiva firmă, generând şi o tragică moarte – acum să se înfigă să-l acuze, cu o rară violenţă, pe cel care a făcut dezvăluirea ce a dus la ancheta parchetului. Cred că asistăm la o premieră absolută în presa românească şi anume Hexi-ştirea. Adică să acuzi cu violenţă extremă, cum îţi vine mai bine la audienţă, o parte sau cealaltă, basculând cu nonşalanţă, neavând în nici unul dintre cazuri argumente verificate cu temeinicie. Spre binele tuturor părţilor şi în folosul ocrotirii vieţii subiecţilor ştirilor de presă, corectă ar fi o atitudine mai moderată şi de bun-simţ. Dar, într-o ţară bolnavă, face bunul-simţ audienţă? Mă tem că nu.

Traian Băsescu, cel care a fost pentru o (mult prea îndelungată) perioadă preşedinte al României, a devenit şi el o ştire-pradă pentru posturile dornice de audienţă cu orice preţ. Mulţi se gândeau că va avea bunul-simţ să se retragă şi să-şi crească nepoţii, ca orice bunic normal. Însă, urmărit de păcatele fostelor mandate prezidenţiale, dar şi ale celorlalte mandate, acesta a devenit vedeta de cancan numărul unu a unei anumite părţi a presei noastre flămânde. Şi, la fel ca celebrul Don Quijote, s-a ataşat de o Dulcinee, e adevărat autohtonă, despre care gurile rele spun că ar fi originară din localitatea celebrilor cârnaţi picanţi de oaie. La fel ca eroul lui Cervantes care vedea în ţărăncuţa lui o nobilă virtuoasă, el încearcă de mulţi ani să convingă o ţară întreagă că Dulcineea lui este nobila ”Bună pentru România”.

Din păcate (pentru el, bineînţeles), nu a convins prea multă lume. Şi, cum domniţa lui a început să aibă necazuri cu alte domniţe şi domni înnobilaţi chiar de el, şi-a luat lancea (confecţionată din ciotul unui vechi catarg), şi-a pus pe cap castronul bărbierului pe post de coif şi a început celebra luptă cu moara de vânt. O moară de vânt cu numai trei pale. Ce-i drept, botezate SRI, DNA şi ÎCCJ. Deşi lupta poate părea inegală, fantasmele quijoteşti fiind evidente chiar şi pentru cei dotaţi cu un număr minim de neuroni funcţionali, ajutat de ziariştii de pradă şi plagiind copios din punctajele Antenei 3, pare că înregistrează ceva succese (succesuri, dacă citeşti şi tu, dragă EBA), în lupta lui cu morile de vânt. Că e bun de gură se ştie, a reuşit să dărâme două dintre cele trei guverne din care a făcut parte consecutiv, între 1996 şi 2000. În patru ani şi şase luni la Primăria Capitalei nu a făcut mai nimic, dar a ştiut să-i convingă pe toţi că nu el a fost de vină, ci consilierii PSD care i s-au pus contra. Aşa a ajuns preşedinte, iar atunci a putut tăia şi spânzura după cum i-a poftit inimioara.

Interesanta luptă a ”Cavalerului tristei figuri” (şi acest lucru trebuie luat ad-litteram, deoarece a făcut ca toţi românii să aibă o figură tristă cât a fost preşedinte) cu moara de vânt va avea un final fericit pentru eroul nostru dacă cele trei pale nu vor ieşi din inexplicabila lor fâlfâială pe lângă lege, şi îl vor mai proteja multă vreme. Unii spun că protecţia ar veni de fapt din afară. Dacă este aşa, se pune întrebarea de ce mai avem instituţii ale statului şi dacă nu este mai bine să le desfiinţăm, iar tot ce se întâmplă la noi să fie dictat de diverşii licurici, unii mari şi unii mici. Până atunci însă, nelipsit de pe ecranele curbate sau plate, Cavalerul nostru, asistat de o armată de Sancho Panza, formată din ziarişti, realizatori, comentatori şi alţi pupători, va reuşi cu succes să deturneze atenţia de la adevăratele probleme ale ţării şi în final sanctificarea (în viaţă!) a Dulcineei del Pleşcoi şi înscrierea ei, cu roşu, în calendarul bisericesc. Yeah!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Simona Popescu 220 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.