Hidroelectrica trebuie lăsată să uzineze cât mai multă apă din lacuri

Guvernul României se pregăteşte pentru o potenţială criză energetică în perioada 17 – 20 ianuarie, când gerul se întoarce în România. În acest sens, se caută soluţii pentru ca necesarul de consum al românilor, în prezent la maxime istorice, să fie acoperit fără probleme, mergându-se până la aprobarea unei Hotărâri de Guvern care să limiteze sau să interzică temporar exporturile.

Dar criza energetică poate fi preventiv soluţionată, fără probleme, doar lăsând Hidroelectrica să uzineze cât mai mult din apa stocată în lacuri, peste limitele aprobate prin HG 844/2016, care impune niveluri în prezent nerealiste privind producţia de energie în lunile de iarnă, corelată cu gradul de umplere al lacurilor. „Este adevărat că Dunărea este la minime istorice pentru această perioadă – 1.900 de metri cubi pe secundă (contează într-o proporţie de doar 10% în producţia actuală a companiei – n.r.). Hidroelectrica se bazează, acum, în principal pe apa din lacuri, gradul de umplere fiind de 47%. Producţia companiei este relativ mică pentru această perioadă, 2.500 – 3.000 de MWh. Hidroelectrica poate merge mult mai sus, la 4.000 de Mwh, dacă uzinează mai multă apă din lacuri, dar nu o lasă Apele Române, pe baza HG din toamnă(HG 844/2016 – n.r.), care limitează la gradul de umplere al lacurilor la nivelul actual. Ştiu că management-ul companiei a propus modificarea HG, astfel încât să se consume până la 38% din apa lacurilor, la sfârşitul lunii ianuarie, 28%, la sfârşitul lui februarie, pentru ca în martie Hidroelectrica să rămână la 8%. Apoi vine dezgheţul şi topirea zăpezilor şi lacurile se umplu la loc, nu e nicio problemă. Acum, imperios necesar este să se acopere consumul record al României, iar Hidroelectrica o poate face , fără probleme, dacă este lăsată”, precizează Remus Borza, administrator judiciar, timp de patru ani (2012 – 2016), al companiei. Potrivit acestuia, sistarea sau limitarea temporară a exporturilor de energiei este de asemenea o soluţie pentru depăşirea vârfului de consum şi evitarea unei crize energetice în România.

Ţara noastră s-a confruntat, în ultimele şase zile, cu un ger extrem care a dus consumul de energie electrică la valori record de după Revoluţie. În condiţiile în care nici vântul nu prea a bătut, pentru ca miile de morişti eoliene din ţară să producă, greul producţiei a fost lăsat pe umerii termocentralelor din Oltenia şi ai Hidroelectricii, care au funcţionat la foc continuu. Cu tot consumul record, producţia a fost excedentară, aşa că surplusul a fost exportat. Traderii de energie au beneficiat de preţurile mari ale vecinilor şi au exportat masiv curent ieftin, cumpărat de la eolieni şi Hidroelectrica (producătorii nu pot exporta direct, prin lege), lăsând energia scumpă a termocentralelor pentru români, lucru care se va vedea în facturile la curent din lunile următoare. În acest context, pentru următorul interval de vreme severă 17-20 ianuarie, statul şi-a creat pârghiile legislative pentru limitarea sau interzicerea exportului de energie, pentru ca România să aibă suficientă pentru nevoile proprii. Însă nici măcar de această pârghie de siguranţă nu ar fi fost nevoie dacă Hidroelectrica, cu lacurile jumătate pline, ar fi lăsată să uzineze dincolo de nişte limite impuse în toamnă, care nu mai au nicio legătură cu situaţia Sistemului Energetic Naţional din prezent.

În mod uzual, Hidroeelctrica asigură 25-30% din producţia de energie a României, iar cărbunele, alte 30%. Restul se împarte între Nuclearelectrica, termocentralele pe gaz şi producătorii de energie din surse regenerabile. Hidroelectrica are o capacitate instalată de 6.400 de MW, din 1.300 de MW doar la Porţile de Fier 1 şi 2. Din păcate, producţia hidrocentralei Porţile de Fier este acum extrem de mică, din cauza debitelor foarte scăzute ale Dunării. Aceeaşi situaţie se găseşte şi la hidrocentralele de pe râurile interioare. Rămâne însă rezerva colosală de energie stocată în lacurile de acumulare, din care aproape că nu s-a extras în această iarnă. În 1 decembrie, gradul de umplere a lacurilor era de 60%, iar acum este de 47%.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Mihai Soare 1057 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.