Hillary Clinton, acuzată că a trişat la dezbaterea televizată cu Trump

Nu este prima oară când se întâmplă aşa ceva, mai exact să existe acuzaţii că în timpul dezbaterii televizate, unul dintre competitori să aibă o cască invizibilă într-una din urechi prin care a primit tot felul de date, idei şi sfaturi de la membrii staffului său electoral. Astfel, potrivit site-ului 20minutes.fr, în 2004, George W. Bush, candidatul republican la prezidenţiale, este cel care ar fi recurs la acest truc.

Totul ar fi pornit de la această fotografie, în care, în spatele candidatei democrate se zăreşte cu uşurinţă o mică umflătură, aflată exact pe mijlocul spatelui şi care ar putea fi firul microfonului pe care l-a avut Hillary sau este o simplă cută, cum avea George Bush în 2004 la confruntarea cu democratul John Kerry, actualul secretar de Stat, succesorul fostei Prime Doamne în acest post. În schimb, unii internauţi susţin că este vorba de o cască transparentă care nu este vizibilă pe orice imagine video sau fotografie, dacă nu e de bună calitate. De altfel, nu ar fi prima oară când imaginaţia fanilor lui Donald Trump consemnează fapte de acest gen. Hillary Clinton a mai fost acuzată deja că purta o asemenea cască specială în timpul unui interviu foarte important acordat NBC în urmă cu două săptămâni. Dar, aşa cum s-a dovedit, nu a fost vorba decât despre un efect luminos.

Aşa cum spunem mai înainte, republicanii nu au monopolul complotului, întrucât, în 2004, democraţii îl acuzaseră pe George W. Bush că avea o cască în ureche în timpul confruntării sale televizate cu John Kerry.

Pe de altă parte, întâmplător sau nu, Donald Trump, s-a plâns că lavaliera lui producea tot felul de zgomote ciudate, însă, după cum cum notează unii comentatori, nu problemele cu microfonul l-au făcut pe Trump să uite să o întrebe pe adversară de subiecte foarte grave, cum au fost “afacerea Benghazi”, moment în care ambasadorul SUA în Libia şi alţi funcţionari americani ai ambasadei au fost ucişi în urma unui atac al unor terorişti, sau despre neregularităţile Fundaţiei Clinton, despre care au vorbit unii ziarişti, preluaţi de tabăra republicană.

Dincolo de zvonuri ori speculaţii un lucru este cert: la prima confruntare televizată cu Hillary Clinton, Donald Trump nu a părut deloc pregătit, a mizat doar pe experienţa lui de realizator de emisiuni de televiziune, pe spontaneitatea lui şi pe lipsa de reguli pe care a practicat-o în alt context. În aceste împrejurări, Hillary atât aştepta în cele 90 de minute, ea denunţând imediat comportamentul lui sexist şi rasist. Ca urmare, aşa cum au constatat comentatorii şi cei peste 80 de milioane de telespectatori – un record pentru acest den de dezbateri -, Trump nu a izbutit să încarneze schimbarea în politica americană, despre care a vorbit atâta şi pe care mizează în campania lui elctorală.

În ce-o priveşte, presa americană continuă încă să vorbească despre această primă confruntare televizată, deşi s-au scurs câteva zile. Editorialele sunt cvasiunanime în a întări ideea că Hillary este marea câştigătoare a acestei “confruntări verbale violente”. A fost “un război al vorbelor”, scria Seattle Times, iar Tampa Bay Times vorbeşte despre “90 de minute fără tabuuri”, “o dezbatere acerbă” condensată într-o “campanie murdară” pentru New York Times, ziar care-şi anunţase public susţinerea oficială pentru candidata prezidenţială democrată.

Mai sunt încă două dezbateri televizate, aşa încât se vor putea spune atâtea, de aceea aş reaminti aici câteva repere din trecut, mai exact de la prima confruntare de acest gen, care a avut loc la 26 septembrie 1960, între John F. Kennedy şi Richard Nixon. Prima dezbatere lor televizată a fost urmărită de 70 de milioane de telespectatori, record absolut pentru acele timpuri, ea fiind câştigată de Kennedy, deşi în cea de la radio, tradiţională, adversarul îl învinsese la scor. Acum, Kennedy a schimbat tendinţa, el fiind consiliat de cineastul Arthur Penn, care l-a sfătuit să privească direct spre camera de luat vederi, să răspundă concis, având astfel un aer mai calm şi demn de încredere, deşi adversarul său era mai experimentat, venea din postul de vicepreşedinte al SUA. În plus, membrii staffului lui Kennedy au inspectat studioul în care avea loc dezbaterea, ei stabilind astfel modul în care s-a îmbrăcat Kennedy, astfel încât el să impresioneze electoratul feminin, foarte numeros şi foarte influent.

Ca urmare, în câteva ore, dacă nu în câteva minute, efectul imaginii de televiziune s-a dovedit devastator, el oferind un nou mit, profund ancorat în visele şi proiectele noii generaţii de americani. Era total schimbat faţă de acel oferit de Nixon, ce a apărut într-un costum care se “topea” în decor, el fiind neras, obosit şi buhăit, amintind de faimoasele caricaturi semnate Herblock în ziarul Washington Post.

Cu alte cuvinte, după această dezbatere au apărut doi învingători: Kennedy, evident, şi televiziunea, care şi-a demonstrat noua capacitate de a face (şi eventual de a demola) un om politic. Sunt şi elementele pe care mizează azi fanii lui Donald Trump, invocând acele trucuri cucăştilespeciale atribuite doamnei Hillary Clinton. Dar nu este decât începutul unei campanii murdare, care ar putea consemna noi episoade dure.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Dumitru Constantin 677 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.