Hillary Clinton, de la Prima Doamnă la doamnă preşedintă a SUA?

La cei 68 de ani ai săi, Hillary Clinton a acceptat oficial joi seara candidatura oferită de Convenţia Partidului Democrat pentru preşedinţia SUA şi aşa se face că, după ce a fost Prima Doamnă a celui de al 42-lea preşedinte american, Bill Clinton, acum are mari şanse să devină cel de al 45-lea şef al Casei Albe, intrând astfel în istorie ca prima femeie ce accede în cea mai înaltă funcţie în America. De fapt, va fi a doua premieră istorică în SUA în acest nou secol, după ce, în 2008, Barack Obama fost întâiul afro-american ce a devenit preşedinte al ţării, după ce, în alegerile primare democrate, o învinsese tocmai pe Hillary Clinton!

Creditată azi cu mari şanse să câştige alegerile prezidenţiale, ea are o carieră impresionantă, atât pe latura socială – ca soţie de guvernator de stat, apoi ca Primă Doamnă a SUA timp de două mandate -, dar şi profesională, ca eminent avocat, şi, evident politic – ca senatoare, secretar al Departamentului de Stat în primul mandat al lui Obama, iar acum ca pretendentă la fotoliul prezidenţial. S-ar putea ca toate acestea să prevaleze în faţa adversarului ei republican, Donald Trump, care se vrea un candidat antisistem, dar cu derapaje politice şi personale numeroase, mari şi adesea foarte grave, iar Hillary – cea care, ca elevă hiper activă încă din timpul studiilor la liceul Park Ridge, de la periferia oraşului Chicago, declara, la 17 ani, că vrea să ajungă preşedintă a SUA – să-şi vadă visul împlinit!

Purtând un taior şi un pantalon alb, vizibil emoţionată, Hillary a rostit un discurs electrizant, dar care nu le-a egalat pe cele pronunţate mai înainte de Michelle şi Barack Obama, vicepreşedintele Joe Biden şi, chiar de soţul ei, Bill Clinton. Laitmotivul discursului ei de circa o oră în care ea s-a erijat în garantă a valorilor americane în faţa şturlubatecului Donald Trump a fost o „viziune lucidă şi responsabilă” pentru America şi lume. „Cu umilinţă, hotărâre şi o încredere nelimitată în promisiunile Americii accept numirea voastră spre a candida la preşedinţia Statelor Unite”, a declarat în faţa celor 5.000 de delegaţi, militanţi, invitaţi şi ziarişti prezenţi în Wells Fargo Center din Philadelphia.

În „Liberation”, trimisul special al acestui ziar parizian la Convenţia Democrată scria: „Discursuri, Hillary Clinton a pronunţat cu sutele de-a lungul unei cariere publice de peste 35 de ani. În patru rânduri deja, între 1996 şi 2008, ea a luat cuvântul la convenţiile democrate. Dar când fosta Primă Doamnă, senatoare şi secretară de Stat, a intrat ieri seară pe scena sălii din Philadelphia, ea a resimţit o greutate inedită. Cea a Istoriei. Prima candidată a unui mare partid la Casa Albă, ea nu mai are de făcut decât un pas pentru a realiza visul de o viaţă: de a sparge faimosul „glass ceilling” (plafon de sticlă) devenind prima femeie preşedintă a Statelor Unite”.

Ea a avut două mari obiective: mai întâi a vrut să contracareaze viziunea sumbră expusă Trump în urmă cu o săptămână, apoi a ţinut să prezinte o poziţie unitară a democraţilor zguduiţi de scandaluri, ultimul fiind consemnat chiar în timpul convenţiei, când, datorită WikiLeaks, s-a aflat că liderii democraţi au mânărit lucrurile în detrimentul lui Bernie Sanders şi în favoarea doamnei Hillary.Este vorba de circa 20.000 de mesaje interne ale unor înalţi responsabili ai partidului. Se ştie, totul a dus la demisia în prima zi a convenţiei a preşedintei Partidului Democrat, Debbie Wasserman Schultz. A mai fost şi scandalul unor e-mailuri ale doamnei Hillary pe când era şefa diplomaţiei americane.

Acum, ea a prevenit americanii seduşi de tonul marţial al lui Trump de zilele trecute că alegerile de pe 8 noiembrie vor reprezenta „o oră a adevărului”. AFP spunea că, la fel ca Barack Obama în ajun, Hillary a spus că alternativa nu este între dreapta şi stânga, ci între două Americi, una a temerii şi respingerii, cealaltă – încrezătoare şi solidară. Ciudat sau nu, nu a insistat asupra programului democrat de guvernare, ci asupra rolului de pionieră şi a consistenţei CV-ului său profesional şi politic, cerând alegătorilor să aibă încredere în experienţa ei.

Orice persoană care urmăreşte actualitatea poate vedea ameninţările şi turbulenţele cu care suntem confruntaţi. De la Bagdad la Kabul, de la Nisa la Paris, de la Bruxelles la San Bernardino şi Orlando, facem faţă unor inamici hotărâţi, care trebuie învinşi”, a declarat ea. Una dintre cele mai citate afirmaţii din discurs a fost cea în care spunea despre Trump: „În special nu-l credeţi pe cel cel care zice: Sunt singurul care poate să facă cutare lucru”. Apoi şi-a interpelat concetăţenii: „Puneţi-vă întrebarea: Trump are temperamentul de a fi comandant şef al armatei? El îşi pierde cumpătul la cea mai mică provocare. Imaginaţi-l în Biroul Oval, confruntat cu o reală criză nucleară!”.

Analiştii reputaţi ai discursurilor rostite la acceptarea unei candidaturi prezidenţiale remarcă aproape la unison că cele mai importante cuvinte ale cuvântării lui Hillary Clinton au fost: „mai puternici, împreună”, sloganul campaniei sale din primare. În faţa actualelor sfidări cu care se confruntă SUA, ea şi-a propus să vină cu o viziune lucidă, combătându-şi adversarul care „seamănă teamă şi discordie”. „Suntem lucizi faţă în faţă cu ceea ce se confruntă ţara noastră. Dar nu ne este teamă”, a zis ea, propunând o imagine mult mai optimistă decât cea a lui Trump de zilele trecute. Şi-a permis chiar o aluzie la un spot al celebrei campanii a lui Ronald Reagan, considerat „modelul imuabil al candidaţilor republicani” la Casa Albă, care, în 1984, prin „Morning in America”, prezenta o Americă opimistă şi laborioasă, pe care ea l-a transformat în „Midnight America” a lui Trump.„El a transformat Partidul Republican din Morning America în Midnight America. El vrea să ne separe de restul lumii şi unii de alţii”, a mai spus despre rivalul republican.

În context, a anunţat că şi-a fixat ca „misiune prioritară” crearea urgentă de oportunităţi şi locuri de muncă cu salarii mărite. De asemenea, a spus că va înfrunta inamicii declaraţi şi „ameninţările şi turbulenţele” din SUA şi de-a lungul lumii. Ţinând să-şi reconfirme faima de femeie harnică şi zeloasă, a detaliat o listă de propuneri privind suprimarea cheltuielilor universitare, infrastructura, reforma imigraţiei, controlul armelor etc.

Unul dintre cele mai importante evenimente consemnate la convenţie pare a fi ralierea de partea ei a lui Bernie Sanders, cea mai puternică personalitate democrată cu care s-a confruntat în primare, ea făgăduind că va prelua o parte dintre ideile programului acestuia.

Rămân încă multe de scris despre convenţia democrată şi triumful doamnei Hillary Clinton, aflată acum la circa 100 de zile înainte de a câştiga postul de preşedinte al SUA. În viitor ne vom ocupa despre cel desemnat să-i fie vicepreşedinte, senatorul de Virginia Tim Kaine, cel care, în 2008, ar fi putut fi desemnat pentru aceeaşi funcţie de Obama; prezenţa fiicei soţilor Clinton, Chelsea, la convenţie; perspectiva inedită ca Bill Clinton, al 42-lea preşedinte al SUA, să devină „Primul Domn” din istoria Americii; portretul lui Hilarry Clinton; ce relaţii ar putea avea România cu SUA cu Hillary preşedintă?

Deocamdată, notăm că, puţin cunoscută pentru talentele sale oratorice, Hillary Clinton a apărut, la convenţia democrată, autoritară şi sigură de ea, cu o prestaţie solidă şi viguroasă, care a trecut dincolo de sala din Philadelphia şi chiar din SUA. Adică, de viitor şef al celui mai puternic stat din lume.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Dumitru Constantin 677 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.