Hollande și-a exprimat „profundul regret” pentru alegerea britanicilor

Președintele Franței, Francois Hollande, și-a exprimat „profundul regret” pentru alegerea britanicilor în favoarea ieșirii din Uniunea Europeană, pe care a catalogat-o ca fiind „dureroasă”. „Votul britanicilor pune la grea încercare Europa”, a declarat Hollande, într-o alocuțiune oficială, informează AFP.

„Europa nu mai poate continua ca până acum (…). În aceste circumstanțe, ea trebuie să-și arate solidaritatea și forța”, a mai spus estimat Hollande.

Potrivit președintelui francez, „pericolul este imens în fața extremismelor și populismelor”. „Europa este o mare idee și nu doar o mare piață și, fără îndoială, tocmai pentru că a fost uitat acest lucru, Europa s-a rătăcit”, a continuat Hollande, subliniind de asemenea că UE „trebuie să fie înțeleasă și controlată de cetățenii săi”.

Hollande a confirmat că se va deplasa luni la Berlin, pentru o întrevedere cu Angela Merkel, cancelarul federal german, înainte de summitul european post-Brexit de marți și miercuri de la Bruxelles.

„Franța va lansa inițiativa ca Europa să se concentreze pe esențial”, a promis liderul francez, enumerând în acest sens „securitatea”, investițiile pentru creștere (economică) și pentru locuri de muncă”, „armonizarea fiscală și socială”, precum și „întărirea zonei euro și a guvernării sale democratice”.

„În joc este disoluția UE, cu riscul unei regresii, sau reafirmarea existenței sale, cu prețul unor schimbări profunde”, a conchis Hollande.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.