Horia Bernea şi începutul lucrurilor

Câteva „Autoportrete” întâmpină vizitatorul la intrarea expoziţiei „Horia Bernea. Real Time” de la Muzeul Naţional de Artă Contemporană. Portrete cu aer expresionist, cu linii frânte, în care dramaticul este amestecat cu un grăunte de ironie, în care culorile contrastante, gestul apăsat cu care este pusă uneori culoarea marchează locul artistului între încorporarea în real şi abstragerea din realitate. O dovedesc, ceva mai încolo, cele trei „Autoprotrete” fără chip, în care roşurile, carminurile se învecinează cu negrul.

Urmele realului

Expoziţia este inedită şi interesantă prin concepţie. Nu este o retrospectivă, nu cuprinde toate ciclurile tematice ale pictorului. Conduce însă privitorul de la începuturile creaţiei artistului până în anii ’90, urmărindu-i maniera de lucru, etapele succesive în transpunerea motivului de realitate în concept, apropierea de lume, aparent rece, trecută prin filtrul matematicianului şi arhitectului. Desene, guaşe, schiţe, studii, linii puternice, clare sau agitate, structurează compoziţiile. O aplecare către abstract, ca în „Tendinţă”, din 1969, de exemplu, sau ca în „Conexiune inversă”, ceva mai timpurie, preocupări intelectuale de organizare a pânzei, ca în „Concentrare”, în care suprafeţele de culoare converg către centrul marcat al compoziţiei, refac pentru privitor lumea fascinantă a naşterii operei de artă. Preocupările, contemporane cu cele din arta occidentală, îi aduc, în 1971, premiul „Stahly” la Bienala de la Paris.

Rigoarea este însoţită permanent de tensiunea către esenţă, către delimitarea de accidentul cotidian până şi într-un „Peisaj înflorit”, ca să nu mai vorbim despre „Mănăstirea Suceviţa”, în pofida manierei cvasi-abstracte.

„Urme heraldice”, „Stratosfera”, cu succesiunea de panouri, ultimul purtând o explozivă flacără, „Supercrucea” dintr-un desen, element care va guverna o bună parte a creaţiei sale, simbol spiritual şi soluţie structurală a compoziţiei în acelaşi timp, sunt preocupări cristalizate apoi în ciclurile mult mai bine cunoscute de public.

Istoria, spiritualitatea îl însoţesc de la „Libertate pe verticală” din 1968, siluetă elansată, sugerând turnul unei biserici de lemn, ce prefigurează ciclul „Coloanelor” de mai târziu, la sofisticatele „Pavimente” ispirate de Roma, din anii 1996-1998. O culoare fastuoasă, rezolvată de cele mai multe ori punctiform, luminează vestigiile romane, se mută în peisajul „Costişa Paviment”, pentru a reverbera apoi în ciclul de „Prapuri”, cu straturile lui de pastă suprapusă, irizând lumina. Şi tot acum, întâlnim „Locul unei coloane” ca o pregătire pentru ciclul ce avea să-l impresioneze pe Eugène Ionesco, care definea „Coloana” lui Bernea drept „o lumină care, părând a străbate un spaţiu vegetal, e plină de un mister binefăcător”.

Începutul anilor ’70 marchează interesul pentru imaginea din imediata apropiere, învestit cu o substanţă care-i transcende de multe ori aparenţa frustă, ca în ciclul „Haletere de umăr”, prezente în expoziţie în tehnici diferite, de la desenele din caietele de schiţe la pictură sau la obiectul în papier maché. Obiectul tridimensional apare şi el, în lemn, în ipsos, în metal, simplificat, esenţializat, dar perfect recognoscibil. Demers ce va culmina cu „Dealurile” sau „Hrana” în care materialitatea se impregnează de un inefabil care le conferă dimensiuni spirituale inegalabile. Preocupările structurale continuă în „Discontinuităţi cuantificate”, cu sprapunerea de casete în tehnică mixtă pe placaj, în „Semne bifate”, cele două panouri în ulei, cu structură arhitecturală, din 1971.

„Am nevoie de mijloace cu totul noi, de un nou limbaj. (…) Arta implică soluţionarea unei probleme spirituale şi mă interesează numai în măsura în care ea oferă o posibilitate de a contribui la soluţionarea problemelor spirituale ale timpului nostru”, mărturisea Horia Bernea, la expoziţia sa de la Galeria „Richard de Marco”, din Edinburgh.

Prapur

Spiritualitatea creştin-ortodoxă devine evidentă odată cu ciclul „Prapuri”. Apărut la început pe o pânză prinsă în partea de sus, liberă să fluture, motivul a fost reluat, ocupând suprafaţa tabloului în poziţia lui firească, sau aşezat în romb, îndrăzneaţă decizie la acea vreme, dar firească aplecare a artistului către o zonă spirituală pe care şi-o asumă prin structură şi prin moştenire. Prapurii-obiect, pânze fixate de două baghete în cruce, piese văzute mai rar de publicul larg, par să fie rezultatul unei mai vechi preocupări. Artistul preia în acest ciclu tradiţia, în deplin acord cu contemporaneitatea, din punct de vedere plastic, dar individualizând o personalitate şi o zonă culturală. Cu altă ocazie, artistul avea să declare, către sfârşitul anilor ’90: „Există un pericol în care suntem sincroni cu Occidentul: pierderea identităţii, uitarea rădăcinilor noastre profunde… În faţa unei lumi ameninţate de descompunere, forţate să renege reperele fundamentale ale existenţei sale, artistul, omul de cultură în genere, trebuie să participe la sensul sacrificiului ce a mântuit lumea. El trebuie «să salveze»”.

Coloanele, Interioarele de biserici, izvorâte parţial din cele ţărăneşti, au acelaşi sens, aceeaşi încărcătură de filosofică, creştină şi emoţională.

Matematică şi inefabil

Real Time

Lucrările, provenite în bună parte din colecţiile familiei, aşa cum afirma Mihai Oroveanu, directorul Muzeului Naţional de Artă Contemporană, ajută privitorul să refacă mecanismul plastic al creaţiei lui Horia Bernea, de la ideea notată în schiţă la opera finită. Mecanism guvernat de legile clare ale construcţiei şi punerii în pagină, de ştiinţa culorii, când catifelată, când vibrând în împăstări controlate, devenite vehicul al inefabilului.

Portretul artistului este completat de o seamă de fotografii în atelier, lucrând sau discutând cu prietenii, imagini de tinereţe de cele mai multe ori, refăcând, mai ales pentru cei contemporani cu acea epocă, atmosfera culturală a unei vremi neprielnice.

Mihai Oroveanu afirma, într-un interviu: „O expoziţie puţin surprinzătoare, o expoziţie care se face la 10 ani după dispariţia prietenului nostru Horia Bernea. O expoziţie care încearcă să privească începuturile, dar şi lucrările de sfârşit ale lui Horia Bernea. Poate că această selecţie o să reprezinte o propunere ciudată pentru publicul larg, obişnuit cu alt tip de lucrări. Este o expoziţie de artă conceptuală, cu schiţe, lucrări făcute prin anii ’60, până la o zonă care, de fapt, demonstrează că Horia Bernea era un artist în standardele epocii lui, cu toată diferenţa de latitudine şi longitudine, fiind preocupat de probleme rămase actuale ale artei contemporane. Pentru marele public va fi cu siguranţă o surpriză, fiind în general lucrări abstracte, într-un limbaj în care el încerca să găsească formule foarte personale, formule de sinteză, pentru diferite stări şi diferite concepte filozofice care i-au caracterizat toată opera”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Victoria Anghelescu 1046 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.