Horia Simu, arestat preventiv

Omul de afaceri Horia Simu a fost reţinut joi noapte de procurorii DNA într-un dosar privind despăgubirea ilegală pentru un imobil din Capitală, prin care s-ar fi produs un prejudiciu de peste 55 de milioane de euro.

Update: Curtea de Apel București a decis vineri arestarea preventiv pentru 30 de zile a omului de afaceri.

Decizia nu este definitivă.

Simu este acuzat de complicitate la abuz în serviciu, procurorii cerând arestarea preventivă a acestuia. Afaceristul a fost adus, joi noapte, la sediul central al DNA pentru audieri, după ce în cursul zilei au avut loc percheziţii la locuinţa sa. La scurt timp, el a fost reţinut de procurori.

DNA arată într-un comunicat transmis vineri dimineață că în cuprinsul unui raport întocmit cu nerespectarea standardelor și legislației, „valoarea totală la care a fost evaluat imobilul supus despăgubirii (teren în suprafață de 97.509 metri pătrați situat în București, în zona cartierului Militari), s-a ridicat, conform expertului evaluator, la suma de 128.276.015 euro (1315, 53 euro/mp) echivalentul a 466.770.763 lei, prin supraevaluarea acestuia cu 55.144.265 euro, echivalentul a 200.658.951 lei, prejudiciind bugetul de stat cu această sumă, și facilitând obținerea unor foloase patrimoniale necuvenite de către inculpatul Simu Horia, în același cuantum”. „De precizat este faptul că, inculpatul Simu Horia a sprijinit și înlesnit nerespectarea prevederilor legale de către președintele, vicepreședintele și membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin depunerea la dosarul de despăgubire a mai multor documente prin care s-au justificat necorespunzător realității o stare de sănătate precară și o identificare greșită a terenului în scopul acreditării ideii de “imposibilitate de restituire în natură” și de „urgență” în soluționarea dosarului”, susțin anchetatorii.

Comunicatul DNA, integral:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de la data de 03 iulie 2015 a inculpatului SIMU HORIA, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.

De asemenea, în cauză, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații:
ZAAROUR INGRID, NICOLESCU THEODOR CĂTĂLIN, IUORAȘ MIHNEA REMUS și NICOLESCU (fostă BĂRBULESCU) IONELA MIHAELA, președinte, vicepreședinte respectiv membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, la data faptei, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul,

HANU FLORIN ALEXANDRU, expert evaluator, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:
În cursul lunii ianuarie 2015, Guvernul României – Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a sesizat Direcția Națională Anticorupție cu privire la faptul că, în perioada 2008 – 2009, rapoartele de evaluare a imobilelor pentru care s-au acordat despăgubiri conform Legii nr. 247/2005 nu au respectat cerințele Standardelor Internaționale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piață a imobilelor.
Concret, la data de 28.02.2008, inculpații Zaarour Ingrid, Nicolescu Theodor Cătălin, Iuoraș Mihnea Remus, Nicolescu (fostă Bărbulescu) Ionela Mihaela și alte persoane, în calitate de președinte, vicepreședinte respectiv membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin exercitarea abuzivă a atribuțiunilor de serviciu, cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, a Regulamentului de Organizare și Funcționare al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a Deciziei nr. 2 din 28.02.2006 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor privind ordinea de soluționare a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și, implicit, a Standardelor Internaționale de Evaluare, au aprobat un raport de evaluare, întocmit de expertul evaluator Hanu Florin Alexandru, corespunzător dosarului de despăgubire nr. 38386/CC/2007,
În cuprinsul raportului întocmit cu nerespectarea standardelor și legislației menționate mai sus, valoarea totală la care a fost evaluat imobilul supus despăgubirii (teren în suprafață de 97.509 metri pătrați situat în București, în zona cartierului Militari), s-a ridicat, conform expertului evaluator, la suma de 128.276.015 euro (1315, 53 euro/mp) echivalentul a 466.770.763 lei, prin supraevaluarea acestuia cu 55.144.265 euro, echivalentul a 200.658.951 lei, prejudiciind bugetul de stat cu această sumă, și facilitând obținerea unor foloase patrimoniale necuvenite de către inculpatul Simu Horia, în același cuantum.
De precizat este faptul că, inculpatul Simu Horia a sprijinit și înlesnit nerespectarea prevederilor legale de către președintele, vicepreședintele și membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin depunerea la dosarul de despăgubire a mai multor documente prin care s-au justificat necorespunzător realității o stare de sănătate precară și o identificare greșită a terenului în scopul acreditării ideii de “imposibilitate de restituire în natură” și de „urgență” în soluționarea dosarului.
Acest lucru a asigurat un cadru aparent legal procedurii de despăgubire și împreună cu acceptul său dat supraevaluării făcute de inculpatul Hanu Alexandru Florin, au creat membrilor Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor premisele necesare aprobării raportului de evaluare, întocmit în condiții nelegale.
În cauză, procurorii anticorupție au dispus măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de la data de 02.07.2015, până la data de 30.08.2015, față de inculpata NICOLESCU (FOSTĂ BĂRBULESCU) IONELA MIHAELA.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpata Nicolescu (fostă Bărbulescu) Ionela Mihaela trebuie să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat,
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței,
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat,
d) să nu depășească limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a organelor judiciare,
e) să nu se apropie de ceilalți participanți la comiterea infracțiunilor ori martori și să nu ia legătura, direct sau indirect, cu aceștia,
f) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.
Inculpatei Nicolescu (fostă Bărbulescu) Ionela Mihaela i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care-i revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

În cauză, se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații. Menționăm că inculpații Nicolescu Theodor Cătălin, Iuoraș Mihnea Remus și Hanu Florin Alexandru au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv, alături de Zaarour Ingrid sub control judiciar, la data de 09 aprilie 2015, pentru fapte asemănătoare (comunicat nr. 696/VIII/3 din 09 aprilie 2015 ). Inculpaților li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând ca inculpatul Simu Horia să fie prezentat la data de 03 iulie 2015, Curții de Apel București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”.

Surse judiciare declarau joi că Horia Simu este suspectat că, în perioada 2006 – 15 ianuarie 2008, a sprijinit şi înlesnit nerespectarea prevederilor legale de către preşedintele, vicepreşedintele şi membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin depunerea la un dosar de despăgubire a unui imobil şi, anterior, la emiterea dispoziţiei primarului general al Capitalei din 9 iulie 2007, respectiv a avizului de legalitate a Prefecturii Bucureşti din 7 septembrie 2007, a mai multor înscrisuri, printre care o adeverinţă medicală şi o expertiză extra-judiciară din 2006 întocmită de expertul Zizi Dumitrescu, prin care s-a prezentat fals o stare de sănătate precară şi o identificare greşită a terenului, pentru a acredita ideea de imposibilitate de restituire în natură şi de urgenţă în soluţionarea dosarului.

Horia Simu Schiopu este considerat unul dintre cei mai mari cumpărători de drepturi litigioase pe Legea 10/2001. Simu și afaceristul Stelian Gheorghe sunt printre cei mai mari beneficiari ai unor drepturi litigioase din partea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP).

Horia Simu deține singura companie producătoare de cupru din România, Cuprom București.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.