Hoțul care ne fură vederea

În România, 140.000 de persoane suferă de glaucom. Netratat la timp, acesta poate duce la orbire definitivă. Din păcate, indiferența sau teama de medici a transformat oameni sănătoși în orbi chiar de la vârste fragede. Denumită în mod sugestiv „hoțul care ne fură vederea“, boala poate fi tratată chiar de la primele semne, dacă cei afectați merg la medic, la control periodic.

Medicul Monica Pop, directorul Spitalului de Urgențe Oftalmologice din București, trage un semnal de alarmă: „Orice persoană ar trebui să facă un consult oftalmologic de rutină în jurul vârstei de 40 de ani, repetat anual sau măcar o dată la doi ani. În cazul în care există glaucom în familie, consultul devine obligatoriu, pentru a se putea preveni orbirea prin glaucom. Glaucomul netratat poate duce la orbire definitivă!“.

Tratamentul trebuie urmat toată viața

Ce se întâmplă atunci când cineva suferă de glaucom? Se atrofiază nervul optic și, fără să ne dăm seama, treptat se îngustează câmpul vizual până când ochiul nu mai poate fi folosit deloc. Diagnosticarea se face prin analize speciale, iar tratamentul trebuie urmat toată viața.

Larisa avea 21 de ani când a fost diagnosticată cu glaucom. Medicii și-au dat seama prea târziu că vederea îi era afectată de această boală și a orbit în același an. „Mi-a fost foarte greu la început, dar m-am obișnuit. Acum văd cu ochii minții. Mai rău este că am fost sfătuită să nu fac copii, pentru că și aceștia ar putea moșteni boala care ar putea să se manifeste chiar mai agresiv. Am ales să nu fac copii, să nu fie tarați. Larisa este unul dintre cei 140.000 de români care suferă de glaucom. O afecțiune care produce atrofierea nervului optic. În timp, bolnavul vede tot mai puțin și în cele din urmă își pierde vederea definitiv. Iar pentru că îngustarea câmpului vizual se produce lent, cel afectat are impresia că vederea este în regulă și că, de fapt, totul este normal.

Glaucomul nu se vindecă niciodată

„Vezi doar obiectul pe care ești focusat. De exemplu, un șofer vede trecerea de pietoni, dar nu vede pietonul și din ce parte îi apare. Din acest punct de vedere este foarte periculos“, explică Maria Chiș, medic oftalmolog. El spune că oamenii ajung de obicei prea târziu la doctor. „Nu se gândesc că ar putea fi ei pe trecerea de pietoni, de exemplu, și o persoană cu glaucom nu-i vede și dă cu mașina peste ei. Jumătate din cei diagnosticați cu glaucom, din cei 140.000 de oameni, nu mergeau la control periodic la oftalmolog. Se fac controale o dată pe an sau de două ori, de trei ori, în funcție de vârstă“, conchide medicul.

Pentru că nu au simptome, oamenii vin la specialist prea târziu, când nervul optic este afectat în mare măsură. Atrofierea este ireversibilă, iar ceea ce s-a pierdut din vedere, din păcate, nu mai poate fi recuperat. Odată diagnosticat, un pacient urmează un tratament cu picături în ochi, iar în cazuri mai grave este necesară intervenția chirurgicală. Glaucomul nu se vindecă niciodată și întrucât că nu este descoperit din vreme reprezintă a doua cauză de orbire după cataractă.

Există cazuri de glaucom și la nou-născuți. „Orice nou-născut sau copil (există și glaucomul infantil) cu ochii foarte mari trebuie examinat rapid de un medic oftalmolog, fiind suspect de glaucom congenital. Alte simptome pot fi: lăcrimarea la soare sau lumină (fotofobia) sau inegalitatea pupilară (o pupilă mai mică și una mai mare). Copilul născut cu glaucom congenital trebuie diagnosticat imediat după naștere și operat în mare urgență (la vârsta de 3-4 zile de la naștere ar fi ideal) pentru a putea avea șansa de a vedea. În caz contrar, el este condamnat la o vedere foarte slabă sau la orbire definitivă, dacă este diagnosticat prea târziu. Glaucomul congenital nu se poate trata cu picături sau medicamente. Singura salvare a vederii acestor copii este intervenția chirurgicală precoce și ținuți sub observație în permanență după operație. Frecvent, acești copii necesită mai multe intervenții“, explică medicul Monica Pop.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Andreea Tudorica 346 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.