Kelemen Hunor a semnat distrugerea Vârfului Cârnic

Miercuri, cotidianul.ro a prezentat informaţii despre protocolul secret încheiat între Roşia Montană Gold Corporation şi Institutul Naţional al Patrimoniului. Astăzi facem şi dovada existenţei acestui protocol secret, precum şi a certificatului de descărcare de sarcină arheologică pentru Muntele Cârnic, emis cu aprobarea ministrului Culturii, Kelemen Hunor. Vom demonstra, tot în baza acestor documente, cum sunt manipulaţi şi minţiţi românii de actuala putere în privinţa exploatării aurului de la Roşia Montană.

Protocolul dintre Institutul Naţional al Patrimoniului (condus de udemeristul Kovacs Josef) şi Roşia Montană Gold Corporation este înregistrat la Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, cu numărul 3518, în data de 19.07.2011, cu toate că acesta a fost semnat în data de 15.07.2011. Potrivit capitolului 7, alineatul 7.1 din protocolul semnat de directorul Institutului Naţional al Patrimoniului şi directorul general al Roşia Montană Gold Corporation, „părţile semnatare se obligă să păstreze în regim de confidenţialitate, termenii şi condiţiile prezentului protocol”, rezultă cât se poate de clar că acest document este confidenţial. Aşadar, numai printr-o acţiune în justiţie în care să fie atacat protocolul se poate solicita instanţei să oblige părţile să îl pună la dispoziţia instanţei şi a reclamatului.

Dacă analizăm cu atenţie prevederile acestui document, vom realiza că, în privinţa proiectului de la Roşia Montană, România este victima uneia dintre cele mai mari manipulări de presă din ultimii 20 de ani. Astfel, am putut observa că, în agresivele campanii publicitare al RMGC, promovate începând din 12 iulie pe toate posturile de televiziune importante, radio şi în presa scrisă, se afirmă că această companie investeşte 70 de milioane de dolari în patrimoniu. În realitate însă constatăm că suma reală avansată este de doar 43 milioane de dolari, restul până la 70 milioane fiind integraţi în cadrul bugetării proiectului minier, atunci când acesta va fi demarat.

Mai mult, după cum se poate vedea din documentele prezentate de cotidianul.ro, protocolul este de fapt doar un simplu ACORD DE PRINCIPIU, şi nicidecum un ANGAJAMENT FERM DE PLATĂ!

Angajamentul de plată este documentul pe care cei de la RMGC şi decidenţii udemerişti din Ministerul Culturii l-au denumit contract subsecvent. Contractul subsecvent nu a fost semnat până în prezent, cu toate că în protocol se stipulează că acesta trebuie semnat într-un termen de 15 zile de la semnarea protocolului.

Pe cale de consecinţă, se poate observa că faţă de varianta intermediară a protocolului (elaborată de avocaţii Ministerului Culturii şi cei ai RMGC), s-a înlocuit condiţionarea plăţii banilor de eliberarea certificatului de descărcare de sarcină arheologică cu contractul subsecvent, astfel încât cei de la RMGC să fie acoperiţi în cazul în care Kelemen Hunor ar da semne că s-ar răzgândi şi că ar schimba direcţia.

Pe de altă parte, dacă se urmăresc prevederile din OUG nr. 43/2000 republicată, la articolul 2, alineatul 10, se poate vedea: „Emiterea acordului de mediu se face numai după emiterea avizului Ministerului Culturii şi Cultelor, pentru aplicarea principiului conservării integrate”. Ca atare, emiterea unui acord de mediu pentru proiectul minier Roşia Montană înaintea existenţei unui astfel de aviz contravine în mod flagrant legii. Certificatul nr. 9/2011 a fost emis de Direcţia Judeţeană Alba, deşi decizia a fost luată de un for naţional – Comisia Naţională a Monumentelor Istorice. Aşadar, ministerul NU a emis niciun document valabil. Mai mult, documentaţia depusă de RMGC nu a fost actualizată în conformitate cu prevederile Odinului ministrului Culturii nr. 2361/2010, ordin în care Masivul Cârnic apare INTEGRAL cu statut de monument istoric. Aşadar, în lipsa unui ordin al ministrului de declasare a Masivului Cârnic de la statutul legal conscrat prin ordinul menţionat, Certificatul nr. 9/2011 NU este efectiv şi NU produce efecte în planul statutului Masivului Cârnic şi nu poate fi produce efecte juridice nici în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului aflate în derulare la Ministerului Mediului.

Aşa se desfăşoară cea mai veroasă afacere din ultimii 20 de ani din România: sub oblăduirea şi cu sprijinul direct al puterii politice. În cazul de faţă, ministrul Kelemen Hunor (preşedintele UDMR), girat de Emil Boc şi Traian Băsescu, a pus serios umărul la împroprietărirea celor de la RMGC cu aurul din Munţii Apuseni.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.