Iată proiectul Ordonanţei Dragnea a primarilor traseişti!

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a dat publicităţii proiectul Ordonanţei de Urgenţă pentru reglementarea unor măsuri privind funcţionarea administraţiei publice locale. Dacă proiectul de OUG va fi adoptat de guvern, aleșilor locali li se va permite să opteze în termen de zece zile pentru partidul din care doresc să facă parte, fără a-și pierde funcțiile obținute în alegeri.

Argumentele pentru necesitatea acestei ordonanţe de urgenţă sunt cele vehiculate deja în mass-media:

  • armonizarea legislației specifică administrației publice locale în vederea eficientizării actului administrativ la nivelul cel mai apropiat de cetățean,
  • autoritățile administrației publice locale întâmpină greutăți în constituirea majorităților care să asigure stabilitate politică urmare a reorganizării unor partide politice, alianțe politice sau alianțe electorale, după caz, se impune armonizarea legislației specifice acestor categorii de aleși,
  • necesitatea eliminării blocării dreptului supleanților de a fi validați ca urmare a desființării alianțelor politice sau electorale pe listele cărora au candidat,
  • aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,

Ce spune Ordonanţa de Urgenţă


Art. I. (1) Pentru anul 2014, prin derogare de la prevederile art. 9 alin. (2) lit. h1) şi art. 15 alin. (2) lit. g1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene, consilierii locali şi consilierii judeţeni, precum şi candidaţii care au fost declaraţi supleanţi, isi pot exprima în scris opțiunea cu privire la partidul politic din care doresc să facă parte, fără ca aleșii locali respectivi să-și piardă calitatea dobândită în urma alegerilor.

(2) Declarația prevăzută la alin. (1) se depune de către primari, respectiv de către preşedinţii consiliilor judeţene la:

a) partidul politic sau la organizația minorității naționale, după caz, din care optează să facă parte;

b) autoritatea deliberativă a unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale pentru care a candidat, prin intermediul secretarului unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale respective.

(3) Declarația prevăzută la alin. (1) se depune de către consilierii locali, consilierii judeţeni şi de candidaţii care au fost înscrişi pe liste şi care au fost declaraţi supleanţi la:

a) partidul politic sau la organizația cetățenilor aparținând minorității naționale, după caz, din care optează să facă parte;

b) autoritatea deliberativă pentru care a candidat, prin intermediul secretarului unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale respective.

(4) Primarii sau președinții consiliilor județene, consilierii locali sau consilierii judeţeni, în funcţie, respectiv candidații înscriși în liste și care au fost declarați supleanți, după caz, care nu depun declarația potrivit prevederilor alin. (1), (3) şi (4) sunt, după caz, în una din următoarele două situaţii:

a) rămân membrii ai partidului politic sau organizației minorității naționale, după caz, pe listele partidului care a făcut parte dintr-o alianţă politică sau alianţă electorală, dacă acesta/aceasta continuă să existe din punct de vedere legal;

b) devin independenţi, dacă partidul politic sau organizația minorității naționale, după caz, dacă acesta/aceasta nu mai există din punct de vedere legal.

(5) Secretarii unităţilor/ subdiviziunilor administrativ-teritoriale, în termen de 10 zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (1), au obligaţia comunicării situaţiei centralizatoare a aleşilor locali la instituţia prefectului.

Art. II. – La art. 96, alineatul (9) din Legea pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale nr. 67/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 29 martie 2004, republicată, se modifică după cum urmează:

„(9) Candidaţii înscrişi în liste și care nu au fost aleşi, sunt declaraţi supleanţi în listele respective. În caz de vacanţă a mandatelor de consilieri locali/județeni aleşi pe liste de candidaţi, supleanţii vor ocupa locurile devenite vacante, în ordinea în care sunt înscrişi în liste, dacă, până la data validării mandatului pentru ocuparea locului vacant, partidele politice din care fac parte confirmă în scris, că supleanţii fac parte din partidul politic respectiv.”

Nota de fundamentare vorbeşte despre „disfuncționalități generate de legislația în vigoare”

În Nota de fundamentare se vorbeşte „disfuncționalitățile care generează dificultăți în funcționarea eficientă a autorităților publice de la nivel local” şi „sincopele de sincronizare între nevoile reale ale administrației publice locale și prevederile legale incidente”.

La capitolul „disfuncționalități generate de legislația în vigoare”, iniţiatorul spune că nu există soluții legale pentru „rupturile politice” apărute pe parcursul mandatului autorităților locale și pentru „remedierea efectelor negative ale acestora asupra continuității”.

Atrăgând atenţia asupra „efectelor negative” ale modificărilor produse la nivelul majorității politice care a rezultat ca urmare a alegerilor locale din anul 2012, iniţiatorii aduc în discuţie „greutățile în constituirea majorităților care să asigure stabilitate politică”, care „se repercutează și asupra funcționării eficiente și conforme cu programul asumat în fața cetățenilor, a activității primarilor, respectiv a președinților consiliilor județene”.

Trei sunt scopurile declarate de iniţiatori:

  1. adoptarea cu rapiditate a măsurilor ce se impun în unitățile administrative-teritoriale afectate de fenomenele extreme manifestate pe parcursul anului 2014;
  2. finalizarea proiectelor aflate în derulare din fonduri europene pentru asigurarea țintei de absorbție a fondurilor europene 2007-2013 și a pregătirii planurilor, acțiunilor și proiectelor locale ce se vor finanța în perioada de programare 2014-2020;
  3. eliminarea riscului pierderii, atât a mandatelor de către unii aleși locali, cât și a calității de supleanți, ceea ce pe fond ar reprezenta încălcarea unor drepturi fundamentale prevăzute în Constituția României, în Tratatul de la Lisabona, precum și în Declarația universală a drepturilor omului, respectiv a dreptului dobândit prin alegeri, pe de o parte, dar și a dreptului la liberă asociere în partide, potrivit opțiunii fiecăruia, pe de altă parte.

Potrivit iniţiatorului, „principala disfuncţionalitate manifestată este în situaţia în care o funcţie de consilier local sau judeţean se vacantează, iar supleantul care ar urma să fie validat ca şi consilier are nevoie de semnătura tuturor reprezentanţilor partidelor care au făcut parte din alianţa politică sau alianţa electorală şi care pe parcurs au părăsit alianţa respectivă. Conducerile locale ale partidelor care au părăsit alianţele respective refuză să semneze, drept pentru care supleanţii nu pot fi validaţi pe locurile de consilieri locali sau judeţeni vacante. O astfel de situaţie conduce la blocaje în consiliile locale sau judeţene, ca urmare a lipsei cvorumului, a lipsei numărului de voturi necesare pentru adoptarea unor proiecte de hotărâri unde este necesară o majoritate calificată.”

Găsiţi alte detalii pe site-ul MDRAP.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.