IGSU: Peste o mie de intervenții ale pompierilor în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, la nivel național, salvatorii au fost solicitați în 1.002 cazuri, 52 fiind misiuni de stingere a incendiilor, 877 pentru acordarea primului ajutor medical, au avut cinci misiuni de descarcerare și tot atâtea pentru deblocare/salvare, conform unui comunicat de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) transmis duminică.

În noaptea de Înviere, peste 2.000 de salvatori au asigurat misiunile specifice în zonele în care au fost organizate evenimente publice de amploare, iar alți 3.000 au fost la datorie pentru protecția și siguranța cetățenilor, în cazul producerii unor evenimente nedorite.

„În această perioadă, 780 persoane au fost asistate medical de către pompierii care încadrează echipajele de prim-ajutor medical, iar 11 persoane au fost salvate din medii ostile vieții. Numărul intervențiilor la care au participat efectivele inspectoratelor pentru situații de urgență a scăzut cu 21% față de Noaptea de Înviere din anul trecut”, menționează IGSU.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.