„Îl susținem necondiționat pe premierul Sorin Grindeanu și Guvernul său”

Organizația PSD Bistrița-Năsăud a transmis, sâmbătă, un comunicat de presă prin care își arată susținerea necondiționată pentru premierul Sorin Grindeanu și Guvern.

„Programul de guvernare votat de peste 50% dintre români poate fi pus în aplicare doar de actualul Guvern condus de Sorin Grindeanu. Dincolo de disputele din spațiul public, în mai puțin de o lună s-au luat mai multe măsuri în favoarea românilor decât în anul 2016 în total. (…) Guvernul Grindeanu a demonstrat că se ține de cuvânt și, prin urmare, organizația PSD Bistrița-Năsăud îl susține necondiționat pe premierul Sorin Grindeanu și echipa guvernamentală în implementarea planului de guvernare ales de oameni în 11 decembrie”, se precizează în comunicat.

Social-democrații afirmă că respectă dreptul la exprimare al oricărui cetățean, la fel de mult cum respectă „dreptul fundamental al democrației, votul”.

„În viziunea noastră, România are nevoie de lideri care să îi reprezinte interesele! Guvernarea este un act responsabil și nu se poate face decât în parteneriat cu oamenii care iubesc România și doresc dezvoltarea ei”, se arată în documentul citat.

PSD Bistrița-Năsăud consideră că actualul program de guvernare trebuie dus la capăt în interesul românilor.

„Românii au votat acest program de guvernare, iar el trebuie dus la capăt în interesul românilor. România înseamnă profesori, medici, agricultori sau orice tip de salariați care merită să trăiască decent! România înseamnă studenți care merită condiții să învețe și burse! România înseamnă oameni de afaceri români și capital românesc care trebuie susținut, nu omorât! România trebuie să fie un loc în care tinerii să își poată construi un viitor! România înseamnă o țară în care cei care au greșit trebuie să plătească direct proporțional cu greșeala lor. Nici mai mult, nici mai puțin! România înseamnă realități, nu lozinci”, se mai arată în comunicat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.