Ilie Năstase, decorat de preşedinte

Chiar la împlinirea vârstei de 70 de ani, cel mai titrat jucător de tenis român, Ilie Năstase, a fost decorat de preşedintele Klaus Iohannis, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Cotroceni.

Fostul tenismen a fost decorat cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Comandor.

„Ați fost născut, domnule Ilie Năstase, să oferiți tuturor iubitorilor de sport mai mult decât performanță, ați fost un fenomen al naturii umane pe terenul de tenis. În sportul pe care l-ați practicat cu atâta pasiune, devenind unul dintre cei mai importanți jucători de tenis la nivel mondial, ați oferit spectacolul total. Celebrele competiții US Open și Roland Garros vă păstrează în clubul select al celor care le-au câștigat. Pentru generația mea, ați fost un sportiv de vis. Deși nu aveam la dispoziție mijloacele media de astăzi, când juca Ilie, era sărbătoare: ne adunăm cu toții în fața unui televizor ori deschideam aparatele de radio pentru a admira și asculta spectacolul pe care îl creați pe teren. Atunci, uitam cu desăvârșire de toate nedreptățile acelor ani și mulți visam să ajungem ca dumneavoastră. Ați fost cu siguranță idolul unei generații”, a afirmat Iohannis, la ceremonia de la Palatul Cotroceni.

Iohannis a subliniat că în țară sau în străinătate lumea îl recunoaște pe Ilie Năstase ca un simbol al tenisului și al României.

„Fără dumneavoastră, tenisul nu ar fi ceea ce este astăzi. Veți rămâne pentru totdeauna un reper pentru sportul românesc și îmi doresc ca performanțele dumneavoastră să constituie un imbold pentru tinerele generații de sportivi”, a spus șeful statului.

Potrivit acestuia, prin distincția acordată, statul român îi recunoaște lui Ilie Năstase performanțele și contribuția de necontestat la prestigiul internațional pe care l-a imprimat tenisului românesc.

„Vă mulțumesc, în numele României și al meu personal, pentru că ați servit cu dedicație reputația sportului românesc peste hotare”, i-a transmis Klaus Iohannis.

Ilie Năstase a câştigat la simplu două turnee de Grand Slam: US Open în 1972, şi Wimbledon în 1973. De asemenea, acesta a fost campion de alte patru ori la turneul Masters: 1971, 1972, 1973 şi 1975.

În competiţia de dublu Ilie Năstase s-a impus la trei turnee de Grand Slam, şi anume: Roland Garros, în 1970, alături de Ţiriac, şi cu Jimmy Connors la Wimbledon şi US Open, în 1973, respectiv 1975.

Ilie Năstase a fost primul număr 1 din istoria tenisului profesionist.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.