Iliescu: Când uităm de responsabilitate, cădem în mocirla în care se scaldă Ion Cristoiu

Nu mi-am făcut niciodată iluzii în legătură cu probitatea profesională a lui Ion Cristoiu. Și nici în legătură cu rectitudinea sa morală. Nu am răspuns mojiciilor sale, ascunse în spatele ”libertății de exprimare”, mojicii care țin loc de analiză politică onestă și obiectivă. Nu sunt alergic la critică, dimpotrivă. Nu cred că a fost-și este-lider politic post-decembrist care să fi fost criticat-și jignit-cum am fost și sunt eu. Știam la ce să mă aștept, așa că mi-am asumat toate consecințele implicării în viața publică românească. Nu accept și nu voi accepta însă, indiferent dacă asta va atrage încă un potop de imundități din partea unui personaj plin de frustrări și de răutate, cum este Ion Cristoiu, proferarea unor minciuni ordinare în ceea ce mă privește. FSN nu a fost, cum crede Ion Cristoiu, un partid al pitecantropiei politice. Este treaba domniei sale pe cine și cum a servit și servește. FSN, cu toate limitele și erorile sale-proprii tuturor partidelor din tranziția spre democrație-a fost un partid responsabil, care a construit instituții democratice, o Constituție în acord cu normele europene, a inițiat tranziția la economia de piață, a condus România atunci când a ieșit din CAER și din Tratatul de la Varșivia, a dus-o în Consiliul Europei. Violențe sociale au fost și în perioada mandatului președintelui Emil Constantinescu. Poate bătălia de la Costești îi mai spune ceva ”obiectivului” jurnalist. Sunt implicat în viața politică, și în viața de partid. Place sau nu lui Ion Cristoiu, ca fost președinte al României, ca fost președinte al PSD, și actual președinte de onoare al partidului, am niște obligații și niște responsabilități. Pe care înțeleg să mi le exercit, în fața românilor, a membrilor și simpatizanților PSD. Nu este nici bolșevism, nici dejizm, nici ceaușism. Apropo: responsabilitățile lui Ion Cristoiu în presa comunistă erau cumva semn al aderenței sale la democrația liberală și atașament la valorile nepieritoare ale capitalismului, sau cum? Că altminteri n-are de dat lecții nimănui, pentru că nu are îndreptățirea morală s-o facă.

Oameni ca Ion Cristoiu au construit, din prostie, sau din ticăloșie, imaginea unei Românii dominată de ”baroni” locali. Dacă mai înțelege ceva din ceea ce înseamnă democrație, separația puterilor în stat, descentralizare administrativă, subsidiaritate, nu ar mai debita astfel de clișee penibile. În România puterea politică și administrativă este împărțită, nu mai suntem în regimul partidului unic și al Iubitului Conducător. ”Baronii” sunt votați de oameni, și se supun controlului lor democratic, iar când încalcă legea sunt sancționați de lege. În rest, ca peste tot în lume, politica se face cu negocieri și alianțe între diverșii competitori, cu compromisuri raționale, iar minoritatea se supune majorității. Alegerea lui Liviu Dragnea a fost rezultatul unui proces democratic, și NU expresia voinței mele. Eu am avut un singur vot. Este o soluție tranzitorie, care se va finaliza la Congres, pe care îl văd ca pe unul pregătit extrem de serios, și care să nu se rezume doar la aspecte organizatorice.

Reamintesc, pentru că se uită: eu l-am sprijinit pe Victor Ponta și atunci când a fost ales în fruntea PSD, și în toți acești ani, cât a condus partidul, și a fost și este prim-ministrul României. Ceea ce am spus despre Liviu Dragnea nu este un gest împotriva lui Victor Ponta. Nu am de ce a-mi renega poziția de sprijin față de Ponta. Mi-am asumat-o, o respect și sunt consecvent în această direcție. Victor Ponta a decis să plece din fruntea partidului, iar PSD mai are, sper eu, autonomie în ceea ce privește alegerile pe care le face. În PSD s-a făcut o schimbare de generații,a carei expresie a fost şi propulsarea lui Victor Ponta; dar asta nu înseamnă eliminarea celor care nu fac parte din noua generație de lideri. Există o solidaritate, și o conlucrare între generații, care au interese comune, pentru existența și continuitatea partidului.

Restul lăturilor care țin loc de „analiză” în compunerea lui Ion Cristoiu nici nu merită amintite. Ele nu sunt decât expresia frustrărilor sale, dar și a inconsistenței gândirii și acțiunii, ca jurnalist, și ca persoană publică. Credibilitatea nu se construiește și nici nu se menține cu înjurături ordinare, cu minciuni și cu lipsă de respect față de proprii-i cititori. Să stea liniștit Ion Cristoiu: nu este Tudor Arghezi, și nici atacul lui la adresa mea un nou ”Baroane!” El, din ”bube, mucegaiuri și noroi” nu scoate, spre deosebire de Arghezi, ”frumuseți și prețuri noi”. Scoate doar bube, mucegaiuri, și noroi. Asta explică multe. Inclusiv imundul ”Gând de vineri”. Nu este un drept la replică. Este doar o precizare, pentru oameni onești, ce gândesc cu mintea lor, indiferent care este poziția lor față de mine. Poate mă repet: democrația, ca și libertatea de exprimare, implică și responsabilitatea fiecăruia dintre noi. Când uităm de responsabilitate, cădem în mocirla în care se scaldă Ion Cristoiu.