Ilustrație fashion și lansarea colecției vestimentare „I am here”

Tania Furnea își lansează colecția „I AM HERE”, o familie de rochii și cămăși cu croi și broderie tradițională, vineri, 7 aprilie, ora 19, Spațiul Expozițional „Livka Art and Beauty”, strada Armoniei nr.1, București.

Marca personală a colecției o reprezintă mânecile bufante, specifice cămășilor românești, și broderia optzecistă din Țara Năsăudului, lucrată manual pentru această prezentare chiar de sătencele de pe Valea Someșului.

„I am here” este provocarea artistică a Taniei, care, pe veșmintele sale, aduce cusăturile năsăudene în dreptul inimii. Astfel, ea recunoaște însemnele frumosului din casele transilvane, așa cum a fost el înțeles și redat în perioada comunistă. Conceptul „I am here” urmărește reînsuflețirea stilului folosit de câteva generații de femei din zona Năsăud, la finalul secolului trecut.

Este prima colecție de sine stătătoare a Taniei, după cel mai recent experiment al său, când s-a jucat cu broderia specifică Năsăudului, potrivind-o pe haine din denim.

Lansarea colecției se petrece în cadrul unei expoziții-eveniment, care – alături de rochii și cămăși – aduce în fața publicului și cincizeci dintre desenele creatoarei.

Tania Furnea este artista care crede în amprenta tradițională interpretată în cheie modernă: “Vă invit la o incursiune grafică în formele designului vestimentar năsăudean. Am copilărit la Năsăud, lumea bunicilor mei, care are o componentă a formelor încă nedescoperită, specifică marilor metropole. Sunt convinsă că liniile tradiționale din zona Năsăudului pot fi foarte actuale, chiar în trend, la New York de exemplu. Important este să vezi simplitatea lor, motiv pentru care desenele mele anticipează liniiile arhaice, dar contemporane, ale hainelor din noua colecție. În fond, mă definește contrastul dintre urban și rural, fără extravaganțe.’’

“I AM HERE cred că înseamnă pentru Tania conștientizarea propriei calități de artist față în față cu o provocare de mari dimensiuni care este motivul popular românesc din zona Bistriței. Trecut, prezent și viitor într-un produs artistic”, apreciază pictorul Francisc Chiuariu.

Tania Furnea, fiica legendarului poet și caricaturist Traian Furnea, s-a născut în orașul Năsăud, dar a crescut și a învățat la București. Are 24 de ani și a absolvit Facultatea de Arte Plastice, secția de grafică a Universității Naționale de Arte. În prezent, este în ultimul an de master, la UNArte, cu un proiect de simbioză între rural și urban.

Colecția „I AM HERE – primăvară / vară 2017” aduce în prim plan sentimentul apartenenței. Broderia tradițională românească este așezată în dreptul inimii, pentru că oriunde ne-am afla cel mai drag loc de pe lume rămâne, întotdeauna, acasă.

Marca distinctă o reprezintă mânecile bufante, caracteristice cămășilor românești și broderia optzecistă transilvană, lucrată manual, special pentru această colecție.

Cămășile și rochiile sunt confecționate din materiale prietenoase, țesături din bumbac cusute cu răbdare, fiindcă ne dorim o abordare lentă în procesul creației. Numai o astfel de apropiere înfăptuiește un produs valoros și durabil…

„TAINA 25” este o platformă de modă și de artă născută în Transilvania, fondată de artistul vizual Tania Furnea, în anul 2015. Evenimentul este sponsorizat de VINARTE.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.