Imaginea lui Cărtărescu a costat statul 4.086.887.500 lei

Documentele oficiale intrate în posesia noastră scot la iveală faptul că numai pentru traduceri, deplasări şi drepturi de autor, Mircea Cărtărescu a primit de la Institutul Cultural Român, doar între anii 2009-2012, uriaşa sumă de 4.086.887.500 lei, bani proveniţi de la bugetul statului!

Cu aceşti bani s-a construit artificial imaginea unui scriitor pe care, chipurile, toate editurile de pe planetă s-ar fi îngrămădit să-l traducă, cînd (sic!), de fapt, toate traducerile din străinătate erau rodul unor aranjamente de culise, prin care se sifonau banii publici!

Cărtărescu a avut în aceşti ani un statut privilegiat între scriitorii români. În timp ce majoritatea oamenilor de litere îşi publică operele în regie proprie, încercînd, cu eforturi de neînchipuit, ca volumele să ajungă în librării, el, Cărtărescul, primea bani de la stat şi pentru a-şi scrie cărţile (rezidenţele nu sînt incluse în statistica de mai jos), şi să le publice, şi să fie traduse în toate limbile pămîntului, şi să aibă cronici prin diverse publicaţii, şi să le lanseze prin toate capitalele lumii, dar şi pentru ca autorul să se relaxeze după un astfel de efort, fiind însoţit deseori şi de familie!

Aşa s-a creat acest mit al scriitorului Mircea Cărtărescu, veşnic candidat la Premiul Nobel, statut pentru care autorul „Levantului” trebuia să plătească. Şi a „plătit”, devenind editorialist săptămînal al lui Traian Băsescu, patronul oficial al ICR, pe care l-a pupat prin toate părţile, l-a hiperbolizat pînă la greaţă („e un preşedinte pentru alte coordonate istorice”), de care, însă, se despărţea ori de cîte ori sondajele arătau că acesta va pierde puterea! Cum reveneau lucrurile la normal, Cărtărescu iar se punea pe pupat. Şi tot aşa, în toţi aceşti opt ani din urmă.

Vă prezentăm mai jos cifrele oficiale obţinute din evidenţa ICR din ultimii ani, referitoare la Mircea Cărtărescu, care arată dimensiunea unui jaf nemaiîntîlnit în cultura românească, prin care armata de troglodiţi din jurul ICR reuşise să pună pe picioare o adevărată reţea, folosită deseori chiar în jocurile politice.

Două plăţi pentru o singură carte?

Primul tabel arată sumele cheltuite de ICR pentru traducerile unor cărţi ale lui Cărtărescu, mai exact „Orbitor”, „De ce iubim femeile?” şi „Travesti”. Precizăm că Mircea Cărtărescu, pentru întreaga sa operă, a încheiat un contract de exclusivitate cu Editura Humanitas, astfel încît o parte din banii primiţi de la ICR intră automat şi în contul lui Gabriel Liiceanu pentru dreptul de copyright!

Numai în 2009, ICR a plătit 1.235.170.100 lei pentru traducerea romanului „Orbitor” în limba franceză sub tilul „L’Aile tatouée”, (Orbitor. Aripa dreaptă), Editura Denoël, Paris, 2009, traducere în limba franceză de Laure Hinckel.

Deşi aceasta este singura traducere din Cărtărescu apărută în 2009, observăm în tabelul alăturat că în acest an se plătiseră două facturi: una de 49.078,69 RON şi alta de 74.438,32! Explicaţiile acestei ciudăţenii trebuie să fie oferite de către cei care au gestionat pînă acum banii ICR-ului.

La aceste sume se adaugă, după cum se vede în tabelul 3, suma de 5.205,88 RON, reprezentînd cheltuieli de deplasare, necesare, probabil, pentru lansarea cărţii în Franţa.

Dar, iată lista completă a plăţilor făcute de către ICR pentru Mircea Cărtărescu:

TRADUCERI DIN MIRCEA CĂRTĂRESCU

DREPTURI DE AUTOR PENTRU MIRCEA CĂRTĂRESCU

DEPLASĂRI PENTRU MIRCEA CĂRTĂRESCU

Este incredibilă uşurinţa cu care Patapievici, în cîrdăşie cu Gabriel Liiceanu (titularul copyright-ului), au risipit cu Cărtărescu peste 4 miliarde de lei de la buget, adică echivalentul a 1000 de pensii amărîte, exact în perioada în care Guvernul Boc tăia chiar aceste pensii mici, impozitîndu-le pe motiv că nu mai sînt bani la buget!!!

Cărţi cu paşaport turistic!

Reamintim că aceste peste 4 miliarde de lei au fost cheltuite pentru Mircea Cărtărescu doar între 2009-2012, autorul fiind clientul banilor publici şi în anii anteriori, însă cifrele respective nu ne-au parvenit încă.

Iată şi lista traducerilor apărute în perioada la care facem referire:

– L’Aile tatouée, (Orbitor. Aripa dreaptă), Editura Denoël, Paris, 2009 (traducere în limba franceză de Laure Hinckel)

– Cegador (Orbitor. Aripa stângă), Editura Funambulista, Madrid, 2010 (traducere în limba spaniolă de Manuel Lobo Serra)

– El Ruletista (Ruletistul), Editura Impedimenta, Madrid, 2010 (traducere în limba spaniolă de Marian Ochoa de Eribe)

– Orbitor. Kroppen (Orbitor. Corpul), Editura Bokvennen, Oslo, 2010 (traducere în limba norvegiană de Steinar Lone)

– De Wetenden (Orbitor. Aripa stângă), Editura De Bezige Bij, Amsterdam, 2010 (traducere în limba neerlandeză de Jan Willem Bos)

– Der Körper, (Orbitor. Corpul), Editura Zsolnay Verlag, Viena, 2011 (traducere în limba germană de Gerhardt Csejka)

– Lulu (Travesti), Editura Impedimenta, Madrid, 2011 (traducere în limba spaniolă de Marian Ochoa de Eribe)

– Blinding, (Orbitor), Editura Archipelago Books, New York, 2013 (traducere în limba engleză)

– Γιατί αγαπάμε τις γυναίκες (De ce iubim femeile), Editura Allotropo, Atena, 2011 (traducere în limba greacă de Panos Apalidis)

– Corpul (vol. II al trilogiei Orbitor), 2012, Editura vieneză Paul Zsolnay

– Jurnal. 1994-2003, 2012, Editura Albert Bonniers din Stockholm

– De ce iubim femeile, 2012, la Plymouth, Marea Britanie

– Aripa dreaptă (vol.III din Orbitor), 2012, Editura Bokvennen, Oslo, Norvegia

– Travesti, 2012, Editura Impedimenta, Madrid

Ca să avem tabloul complet al tratamentului preferenţial de care beneficiază Mircea Cărtărescu, iată ce acţiuni de promovare anunţă editura Humanitas numai pentru lansarea a două cărţi, „Corpul” în Austria şi „Jurnal” în Suedia:

„În perioada 24 oct.- 3 nov. în Austria, Elveţia şi Germania cu lecturi publice în Berlin, Leipzig, Frankfurt, Salzburg, Viena, München, Basel şi Zürich… Turneul de promovare din Suedia va cuprinde întâlniri cu publicul la Stockholm, Göteborg şi Malmö, evenimentul principal fiind o discuţie publică la Litteraturhuset din Stockholm”.

Ne poate spune actuala conducere a ICR cît urma să coste huzurul lui Cărtărescu din această toamnă? Şi, mai ales, dacă fondurile destinate mai sînt valabile?

De fapt, toate mofturile acestea legate de „promovare” nu sînt decît banale pretexte pentru o excursie prin Europa, nicidecum semnul vreunui interes din partea iubitorilor de literatură din diverse ţări!

Dovada? Iat-o! Dacă lecturaţi lista de mai sus a cărţilor lui Cărtărescu, traduse între 2009-2012 (ca să înlăturăm orice speculaţie, precizăm că lista a fost copiată după Wikipedia şi completată cu datele de pe site-ul editurii Humanitas), veţi observa subliniate cu literă roşie două dintre ele:

– Der Körper, (Orbitor. Corpul), Editura Zsolnay Verlag, Viena, 2011 (traducere în limba germană de Gerhardt Csejka)

– Corpul (vol. II al trilogiei Orbitor), 2012, Editura vieneză Paul Zsolnay

Aşadar, aceeaşi carte, vol. 2 al romanului „Orbitor”, care are subtitlul „Corpul”, este tradusă în 2011 la editura Zsolnay din Viena, iar un an mai tîrziu este tradusă din nou la aceeaşi editură! Nu era suficientă suplimentarea tirajului dacă prima tranşă s-a epuizat aşa de rapid? Şi dacă în 2011 chiar s-au bătut austriecii şi nemţii pe cartea lui Cărtărescu, de ce trebuia să se mai organizeze în 2012 acţiunea de „promovare”?

Ori, nu cumva tirajul din 2011 era aproape confidenţial şi, un an mai tîrziu, trebuiau să mai fie storşi nişte bani de la buget, mizîndu-se pe faptul că nimeni nu va îndrăzni să controleze vreodată ICR-ul, adică instituţia aflată sub pălăria Preşedinţiei?

Iată de ce, noua conducere a ICR trebuie să ne comunice urgent că a stopat suma prevăzută pentru plimbările din această toamnă ale lui Mircea Cărtărescu!

Ce este, de fapt, „Orbitor”?

Nu e locul aici să analizăm opera lui Cărtărescu şi nici nu vom face acest lucru, rezervîndu-ne plăcerea pentru altă ocazie. Totuşi, cîteva chestiuni trebuie să fie reţinute.

Conform propriilor declaraţii din interviuri, Mircea Cărtărescu a scris acest roman „sub influenţa lui Thomas Pynchon”, aşa cum „Levantul” (des citita carte de către Traian Băsescu şi Elena Udrea) fusese scris sub influenţa lui James Joyce.

De altfel, chiar de la primul volum de versuri, Cărtărescu a fost acuzat de plagiat, scandal care, la vremea respectivă, a fost stins cu formula: „a împrumutat tehnica enciclopedizant-alexandriană de la T.S. Eliot”!

Aşadar, putem să vorbim despre orice altceva la Cărtărescu, dar nu şi despre originalitate, trăsătură pe care suţinătorii săi se străduiesc s-o sublinieze în ciuda evidenţelor.

Ce este original la Cărtărescu este stilul vulgar pe care croşetează eventualul discurs literar. L-a exersat chiar şi în poezie, cititorii noştri fiind deja familiarizaţi cu volumul „40238 TESCANI”, despre care am mai scris aici (vezi la http://www.cotidianul.ro/si-nevasta-lui-cartarescu-este-abonata-la-banii-icr-182519/), volum pe care criticul Alex. Ştefănescu îl numea „text în grup” pentru excesul de sexualitate din interiorul său. Acolo, împreună cu viitoarea lui soţie, poeta Ioana Nicolaie, pe atunci nevasta bunului său prieten Gelu Vlaşin, Cărtărescu scria „celebrele” versuri: „Numai când mi-am băgat botul în sexul ei blond, un tip mustăcios, cu ochi negri şi cu nasul drept s-a iţit dintre cârlionţi şi mi-a băgat limba drept în gură”.

Apetenţa pentru astfel de formule poetice s-a păstrat şi în „Orbitor”, unde personajele sale (cum singur scria într-un fel de drept la replică) spun pe şleau: „îmi bag pula în regina Angliei”! Sîntem curioşi cum a fost tradusă această expresie în engleză şi care este reacţia autorităţilor în faţa acestei adevărate crime de lèse-majesté.

Despre începutul scrierii romanului „Orbitor” ne povesteşte chiar soţia lui Cărtărescu într-un interviu din revista „AS”, nr. 872 din 2009: „Pe noi ne-a ajutat plecarea la Berlin. Mircea deţinuse o bursă importantă a statului german şi l-am însoţit. Timp de aproape doi ani am stat departe de ţară, de prieteni, de familie, dar nedespărţită de Mircea nici o secundă. Nici pînă la pîine nu mergeam separat. Asta ne-a legat extraordinar, dar mi-a dat şi o senzaţie de inadecvare, în momentul în care ne-am reîntors în ţară şi a trebuit să îmi găsesc un loc de muncă. Mircea m-a cerut în căsătorie într-un autobuz berlinez”.

Dacă poate cineva să ne explice ce a stat la baza (sic!) acestei burse germane, ar fi foarte bine, dar este ilogic ca un scriitoraş din România (şi asta era pe atunci Cărtărescu) să primească o bursă din partea statului german pentru… a scrie un roman! Iar în acea bursă, o adevărată rezidenţă de creaţie, să meargă împreună cu – în acea vreme – amanta sa!

Şi huzurul familiei Cărtărescu n-a încetat odată cu acea bursă. Ne dă amănunte tot soţia lui, care, cu o naivitate teribilă, povesteşte mai departe: „Eu şi Mircea ne-am scris cărţile în străinătate. Am mers în diverse locuri unde el a primit burse sau rezidenţă. Ni se asigurau casă şi bani suficienţi cît să trăim decent şi să ne permitem să ducem şi copilul la grădiniţă. Am avut un noroc extraordinar. Şi acum, abia aştept să plecăm la Berlin. Îl vom lua şi pe Gabriel cu noi şi-l vom înscrie la şcoală acolo”.

Toate aceste ciudate finanţări pentru un scriitor român îl fac pe Mircea Cărtărescu nu numai un profitor al banilor de la bugetul statului român, ci şi un client al finanţărilor transnaţionale, în spatele cărora nu pot sta interese literare, ci de altă natură. Cum şi-a decontat el aceste privilegii poate că am afla doar dacă am citi cu atenţie articolele sale din presă, căci, nu întîmplător, ditamai scriitorul, veşnic abonat la Premiul Nobel, a scis săptămînal editoriale politice prin ziare!

Dar, ceea ce aşteptăm imediat de la cei responsabili este explicarea sumei uriaşe cu care a fost susţinut Cărtărescu cu bani din bugetul şi aşa sărac al României. Căci nu este el buricul pămîntului, pentru ca, dintre toţi scriitorii români, să beneficieze de huzur, în timp ce toţi ceilalţi se chinuiesc să-şi scoată cărţile prin sponzorizări mărunte care abia asigură un tiraj de cîteva sute de exemplare! Ca să nu mai vorbim de traduceri în vreo limbă de mare circulaţie, în timp ce Cărtărescu, pe bani publici, cred că este tradus şi în limba urşilor polari!

Deşi nu este în literatură decît un compilator, prin susţinerea mai marilor băsişti spirituali ai acestor vremuri, Cărtărescu dă impresia că el este cel care-i întinde pe spate gelul potrivit lui Gabriel Liiceanu, în celebra scenă din romanul filosofului, „Scrisori către fiul meu”, unde se vorbeşte despre „voluptatea” şi „răsfăţul” duşului matinal, urmate de geluirea hoitului.

Căci ce altceva este dispreţul faţă de banii publici, din care se dau pensii amărîţilor, dacă nu o voluptate şi un răsfăţ, pe care anumiţi scriitori le-au împrumutat de la politicienii care-şi cumpără stikuri de buze şi creme anale din banii statului? Dacă nu cumva raportul de influenţă o fi invers!

‘>

‘>

‘>

‘>

‘>

‘>

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.