România văzută din satelit (Video)

Imaginea săptămânii publicată de Agenţia Spaţială Europeană este dedicată României şi poartă numele de „Mozaic Românesc”. Agenţia Spaţială Europeană explică pe site-ul său că imaginea Romaniei a fost compusă în urma a 15 scanări radar făcute de satelitul Sentinel-1A în octombrie şi noiembrie acest an. Bucureştiul se vede din satelit „ca un grup de reflexii radar luminoase care pornesc din centru spre exterior”, notează ESA.

Imaginea a fosp publicată la două zile după ce România s-a alăturat partenerilor europeni în două programe ale Agenției Spațiale Europene (ESA) de importanță strategică – Stația Spațială Internațională (ISS) și dezvoltarea rachetei Ariane 6, după cum a anunțat miercuri ministrul delegat pentru Învățământ Superior, Cercetare Științifică și Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu

Agenţia Spaţială Europeană (ESA) notează că cele 15 scanări au fost obţinute prin impulsuri radar orizontale şi verticale cu polarizare dublă, din care s-a generat culoarea compozit artificială.

ESA prezinta succint România şi notează că este ţara cu cea mai mare zonă de păduri virgine din Europa. Aceste păduri găzduiesc urşi bruni, lupi şi alte animale, iar la poalele munţilor pot fi gasite multe izvoare termale şi minerale, se arată pe site-ul Agenţiei Spaţiale Europene.

Agenţia notează că în Bucureşti se va desfăşura în septembrie anul viitor un curs de Land Training; ESA organizează anual astfel de cursuri, în care pregăteşte tineri în domeniul observării Pământului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.