Imaginile războiului, la Muzeul Luvru-Lens

În anul Centenarului Primului Război Mondial, Muzeul Luvru-Lens propune o incursiune în lumea imaginilor create de artiştii plastici de-a lungul a două secole, intitulată Dezastrele Războiului, deschisă până în 6 octombrie. Sub titlul împrumutat de la Francisco Goya, sunt etalate peste 450 de opere semnate de creatori ale căror nume sunt, majoritatea, puncte de reper în istoria artei. 200 de artişti printre care Géricault, Goya, Daumier, Dix, Vallotton, Léger, Capa, Picasso, Richter, Villeglé, Erro, Combas sau Pei-Ming.

Imaginea de pe afiş şi de pe coperta catalogului este o pictură semnată de un artist practic necunoscut, Émile Betsellère. Pânza aparţine Muzeului Bonnat, ea reprezentând o achiziţie a Statului, la un an după expunerea ei, în 1872, la primul Salon organizat după războiul din 1870. Intitulată Soldatul uitat, ea prezintă un tânăr rănit în lupta terminată deja. Se spune că modelul ar fi existat în realitate, că ar fi fost salvat şi că s-ar fi căsătorit apoi cu infirmiera care l-a salvat. Dar acest happy end nu apare în lucrarea ce evocă singurătatea personajului în peisajul înzăpezit, cu corbii care zboară pe cerul înnorat.

Emile Betseller, Soldatul uitat, 1872

Un vârtej de imagini ale distrugerilor, ale dramelor şi masacrelor, ale ororilor greu de imaginat de cei care au avut şansa de a nu traversa o conflagraţie. Corpuri sfârtecate, gropi comune şi oraşe în ruină trasează pagini de istorie întunecată, dar şi o trecere în revistă a condiţiei soldatului de-a lungul timpului.

Până la Revoluţia Franceză şi la Războaiele Napoleoniene imaginea soldatului se confunda cu cea a eroului. “Măreţia conflictelor le servea drept panaş şi războiul se purta în dantele”, cum scrie Philippe Tretiack într-un articol din revista “Beaux Arts”. Chateaubriand rezuma răsturnările care au zguduit Occientul: “Napleon a ucis războiul exagerându-l”. Lumea cunoscuse şi până atunci masacre teribile, dacă ar fi să ne amintim numai de cei pese 50.000 de morţi din timpul cruciadei din Spania a Ducelui de Aquitania din 1064. Cel care evocă însă ororile războiului, la începutul secolului al XVII-lea, este Jacques Callot, într-o serie de gravuri în acvaforte, intitulată “Marile Mizerii ale Războiului”. Elegantul Watteau se apleacă şi el, în unele gravuri, asupra oboselii soldaţilor, a dezamăgirilor lor. Dar cei doi sunt numai excepţii care întăresc regula.

Horace Verne, Lupta de la Somah, 1839

Totul se schimbă odată cu Războaiele Napoleoniene. Ele marchează prima secţiune a expoziţiei de la Luvru-Lens, împărţită în 12 secvenţe. Ca un rezultat al mişcărilor revoluţionare şi al filosofiei Secolului Luminilor, soldatul devine cetăţean, iar recunoaşterea sa înseamnă şi dispariţia eroului. Figurii eroice a militarului mândru, pe calul său, ca în Bonaparte la Grand-Saint-Bernard de Jacques Louis David, i se alătură prăbuşirea infanteristului epuizat. Paul Delaroche îl pictează în Napoleon abdicând la Fontainebleau.

Romantismul se substituie eroismului. Literatura îşi schimbă şi ea viziunea asupra războinicului. Simbolică va deveni figura lui Fabrice, pierdut pe câmpul de luptă de la Waterloo, descris de Stendhal în Mânăstirea din Parma.

Paul Delaroche, Napoleon I la Fontainebleau, 1840

Comisarul expoziţiei, Laurence Bertrand Dorléac, îl citează în catalog pe Tolstoi, denunţătorul nebuniei războiului, drept figură tutelară a acestei secţiuni.

Cea de a doua etapă este dedicată cuceririlor coloniilor, cum ar fi cea a Algeriei, şi luptelor pentru independenţă, ca răscoala poporului grec sau Războiul Burilor. Horace Vernet pictează Lupta de la Smalah, Paul Jamin semnează Moartea prinţului imperial.

Edouard Detaille, Visul, 1888

Războiul Crimeii marchează şi apariţia fotografiei în prezentarea conflictelor. Roger Fanton nu arată corpurile morţilor, ci ceea ce le-a doborât: ghiulele. Vernet în Cucerirea turnului Malakoff rămâne liric, dar drapelul francez este ridicat peste un morman de cadavre.

Războiul de Secesiune marchează o nouă etapă. Pentru prima dată, fotografii îndrăznesc să deplaseze cadavrele pentru a le face mai “verosimile”. Morţii i se adaugă scenografia. Ruinele oraşelor cucerite devin şi ele subiect al imaginilor. Corpului căzut îi răspunde piatra pulverizată. Viaţa şi opera mâinilor omeneşti se dovedesc la fel de efemere.

John Nash, Pe Culme, 1917

Războiul franco-prusac aduce şi el o noutate: ruinele devin estetice. Ca un ecou al distrugerilor baronului Haussmann. Secolul este violent, războiul este oribil. Numeroasele fotografii ale masacrelor Comunei o mărturisesc. Ca o perversitate, vor apărea ghidurile turistice pentru străinii dornici să străbată ruinele însângerate ale Parisului.

Desigur, secţiunea cea mai importantă este cea dedicată Marelui Război, al cărui nume a fost dat de cifrele halucinante: 73 de milioane de combatanţi, 9 milioane de morţi, dar şi apariţia unor arme letale: obuze, aeroplane, mitraliere, gazul toxic. Oroarea conflagraţiei apare în operele unor Otto Dix, George Grosz, Marcel Gromaire. Artiştii se opresc asupra trupurilor pulverizate, expunând fragmente umane, cum ar fi o mână, cai sfârtecaţi. Războiul va bântui secolul şi imaginile lui. A urmat Războiul din Spania şi odată cu el dezvoltarea foto jurnalismului. Reporterii de la Capa sunt pe teren. Pictorii trăiesc războiul de la distanţă, ca Picasso în Guernica.

Joseph-Ferinand Boissard de Boisdenier, Episod din retragerea din Moscova, 1835

Pe măsură ce lucrările înaintează în timp, scenele devin atroce, cu atât mai mult cu cât fotografiile şi reportajele filmate suprimă distanţa pe care o permiteau artele tradiţionale. Masacrul din Chios nu este mai puţin teribil decât bombardarea cu napalm în timpul războiului din Vietnam, dar prima este o operă de artă, iar a doua o mărturie. Expoziţia amestecă, de altfel, arta şi documentul, ridicând o problemă sensibilă a zilelor noastre: unde se află limita dintre fotografia documentară şi opera de artă.

Al Doilea Război Mondial este un infern. Conflictului care îi opune pe soldaţi i se adaugă distrugerea civililor: Shoah, genocidul evreilor, bombardamentele de la Hiroshima şi Nagasaki.

Auguste Vinchon, Subiect grec modern (După masacrul de la Samothrace), 1827

Urmează războaiele de independenţă ale coloniilor în Algeria, în Indochina, războiul din Vietnam şi fotografiie emblematice, cum sunt cele ale lui Nick Ut, autorul celei intitulate Napalm Girl.

Parodia devine şi ea o armă de temut în mâna artiştilor. Martha Rosler exprimă, în seria sa Bringing the War Home, absurdul unei lumi ce se înghesuie în fiecare seară să vadă pe ecran imagini atroce.

În sfârşit, războaiele zilelor noastre: Sophie Ristelhueber şi clişeele ei cu distrugerea Beirutului, Robert Combas şi bătăliile groteşti, Luc Delahaye şi fotografiile lui cu condamnaţi la moarte.

Erro, Goodbye, Vietnam

Ultima parte a expoziţiei revine operelor anonime, realizate de soldaţii care au luptat pe front sau de cei internaţi în spitalele psihiatrice. La urma urmei, războiul este o nebunie a oamenilor. Artiştii se opresc acum asupra fenomenului numit cu cinism “războiul cu zero morţi”, cel al dronelor pilotate de la distanţă. După ce au negat suferinţa corpurilor mutilate, după ce le-au prezentat în figuri de neocolit ale societăţii informaţionale, suntem confruntaţi cu o nouă formă de dezumanizare, un război fără corpuri.

Etalarea operelor este cronologică, dar ea devine mai complexă prin alăturarea, uneori, a operelor aparţinând aceluiaşi imaginar căruia i se supun artişi separaţi de mai mulţi ani sau chiar de secole. Astfel, alături de Nu suntem ultimii de Zoran Music (1970-1976) este etalat un spânzurat din Dezastrele Războiului ale lui Goya.

Martha Rosler, Bringing the War Home

Catalogul descrie modul în care unii pictori au evocat, uneori la comandă oficială, condiţia soldatului în timpul războaielor. Gros a fost unul dintre precursori, cu Bătălia de la Eylau, pe care a pictat-o fără să o fi trăit, în timp ce Baronul Lejeune, ofiţer pictor, a descris ceea ce a văzut, într-un stil mai anecdotic.

Din punctul de vedere al istoricului de artă, expoziţia permite şi descoperirea multor lucrări de pictură, desen sau gravură mai puţin cunoscute, printre care unele de o forţă excepţională.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Victoria Anghelescu 1046 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.