Imigranții: drame, zeci de mii de dolari, ochelari de firmă și afaceri ce înfloresc de pe urma lor

UE se pregătește să primească o parte din ceea ce va însemna peste ani câteva procente dintr-o generație de europeni. Sunt imigranții din Siria, Irak sau Afganistan, alte culturi, oameni care au văzut și chiar au ajuns se obișnuiască cu conflictele armate și atentatele teroriste. Multi sunt disperați. Alții nu par deloc marcați de greul drum spre Europa, au rude și prieteni stabiliți aici, comunică intens cu conaționalii răspândiți prin lume și nu pare să le lipsească banii. Sunt imigranții din Orientul Mijlociu, mult mai înstăriți, mai demni şi orgolioși decât cei din Africa. O echipă de reporteri de la New York Times s-a alăturat grupurilor de imigranți care, odată ajunși în Serbia, caută să-și croiască drum spre spațiul Schengen și de aici către țările vestice.

Imigranții sunt preluați de autoritățile sârbe la Preșevo, în apropierea graniței cu Macedonia și Kosovo. Pe buzele tuturor stă o întrebare: ”E bine dacă mergem mai departe fără documente ștampilate?”. Nu e bine. ”În țările din Balcani ştampilele sunt marca autenticității”, scrie NY Times. Guvernul sârb spune că a avut grijă și a redus birocrația – nu este nevoie decât de prezentarea la un singur ghișeu. În realitate nu este așa, oamenii obținând documente preliminare și într-o a doua fază documentele finale. Pentru imigranți este prea mult, cu toții simt că este o cursă contra cronometru cu guvernul Ungariei. Le este frică să nu închidă granița. Sunt liniștiți de personalul ONU din Serbia, care le spune că nu-i va opri nimeni. Puțini sunt cei care îi cred pe oamenii de la ONU.

Reporterii americani stau de vorbă cu o tânără familie de kurzi sirieni. Nu par bigoți, scrie NY Times. Capul familiei bea bere și nu renunță la alcool decât de Ramadan. Au plecat inițial în Turcia, dorind să rămână aici până se oprește războiul, însă viața a devenit prea scumpă. Din acest motiv au decis să vină în UE…

Au intrat în legătură cu traficanți sirieni, apoi cu cei turci, au așteptat îmbarcarea timp de trei zile și au ajuns în Lesbos. De aici au fost duși la Atena. Guvernul elen este mult mai expeditiv, dorind să scape repede de miile de imigranți – în șase ore erau în Macedonia. Și aici a mers repede, într-o zi ajungând la Preşevo. De fapt, tuturor le e frică de Ungaria, nu de celelalte state, au auzit că polițiștii unguri îi vor amprenta și apoi îi vor închide. Cu toţii cred că dacă vor fi amprentați nu vor mai putea ajunge în Vestul prosper. Unde mai pui că a început să circule un clip pe YouTube care arată cum polițiștii unguri îi amprentează cu forța pe imigranți, la fel și informația că ar avea ordin să tragă, au câini și elicopere la graniță. ”Am un unchi în Suedia. Trebuie să ajung acolo”, spune Wahid Saloumy, 25 de ani.

Poate fi însă și o tactică a traficanților cultivarea acestei temeri – aceștia cer 2.000 de euro de persoană pentru a-i introduce în Ungaria fraudulos. Teama a devenit și mai mare când s-a auzit despre drama celor 71 de imigranți găsiți sufocați într-un camion ce venea din Ungaria. ”Vom merge cu taxiul”, spune un sirian, mai în glumă, mai în serios.

Reporterii trec la un irakian foarte arătos, musculos, tatuat. Are 26 de ani, este antrenor de fitness și spune că s-a implicat cu tot sufletul în călătoria asta. A strâns bani timp de doi ani, are mai multe telefoane mobile și stă tot timpul pe Viber şi WhatsApp. Comunică cu cei de acasă și cu prieteni aflați aiurea prin Europa. Irakianul din Bagdad nu pare deloc marcat de greutățile drumului.

Există și cazuri dramatice. O femeie din Siria cu o fetiță de doi ani întreabă disperată de un medic, un spital. Fetița trebuie operată pe cord. Tatăl ei era medic în Siria, dar a fost forţat să părăsească spitalul și a fugit în Yemenul aflat în plin război între sunniți și rebelii șiiți, lăsând familia în haosul din Siria. Femeia și câteva rude au fugit în Turcia în 2014. Traficanții i-au furat 12.000 de dolari, iar poliția turcă nu a făcut decât să ridice din umeri când femeia a prezentat fotografii cu suspecții, numere de telefon și alte date. Abia acum a reușit să ajungă în Lesbos, contra a 1.200 de dolari de persoană. Cât a stat în Atena, ea, fratele ei și încă cinci copii au încercat să trăiască cu un buget de 50 de euro pe zi.

”Vreau să ajung undeva unde nu sunt arabi. Europenii sunt oameni mai buni. Arabii nu”, spune mama disperată. Nu a dorit să vină în Europa, a încercat inițial să-și opereze fetița în Arabia Saudită.

La granița dintre Grecia și Macedonia înfloresc mici afaceri de pe urma valului de imigranți. Bob Hatzopoulos s-a gândit să iasă din criza greacă vânzând nectarine cu un euro kilogramul imigranților. O familie de afgani i-a cumpărat pe loc patru kg. ”Prestăm activități sociale. Câțiva dolari și activități sociale”, spune negustorul grec. El însuși știe ce înseamnă să pleci departe. În urmă cu 20 de ani a plecat în Canada. ”Mi-e milă de ei. Nu știu ce le va oferi viitorul. Dar cred că Europa va avea grijă de ei, sper”, spune omul cu nectarinele de un euro kilogramul.

Unii imigranți par că i-ar putea cumpăra nu numai câteva kilograme de fructe, ci întreaga afacere. În trenul care merge din Macedonia spre Serbia, reporterii americani au zărit femei care purtau ochelari de soare de firmă și erau aranjate ca într-o zi de sărbătoare, extrem de bine îmbrăcate și cu unghiile lăcuite și manichiura perfectă.

”Și-au păstrat demnitatea. Sunt departe de casă fizic, nu și psihic. Au traversat ape periculoase, uneori au dormit pe stradă. Au avut grijă de copiii mici. Unele sunt mame care alăptează. E greu să nu te întrebi cum reușesc să arate așa”, încearcă să deducă cei de la New York Times.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.