Imigrația – moartea celei mai generoase națiuni din lume

Suedia este o țară care se mândrește cu generozitatea sa față de străinii care fug din calea războiului, după cum, pe de altă parte, se mândrește cu o industrie puternica a armamentului și cu neutralitatea sa ce i-a permis să scoată venituri mari din acest comerț, al cărui sufelt este însuși războiul. I-a salvat pe evreii din Danemarca în timpul celui de al Doilea Război Mondial, i-a primit pe norvegienii care fugeau de regimul pro-german din țara lor, i-a primit pe iranienii care se opuneau regimului șahului, pe chilienii care fugeau de represiunile generalului Augusto Pinochet, pe eritreenii care fug de un serviciu militar ce îi condamnă practic la moarte. I-a primit pe irakienii și kurzii care fugeau de regimul lui Saddam Hussein și apoi de dezastrul anomiei de după invazia americană.

Este o caracteristică comuna națiunilor scandinave – precursorul pașaportului ONU pentru refugiati din zilele noastre este ”pașaportul Nansen”, documentul pentru care a militat exploratorul norvegian Fridtjof Nansen, pentru a veni în sprijinul persoanelor dislocate în Europa în Primul Război Mondial.

Se spune despre actuala criză a refugiatilor că este cea mai mare de după Al Doilea Război Mondial. Până în acest moment statisticile nu arată decât ca avem de-a face, în Europa, cu o criză incomparabil mai redusă decât cea de acum șapte decenii. Razboiul mondial a creat 40 de milioane de refugiati. Dramele lor au dus la semnarea Convenției Drepturilor Omului, a Convenției de la Geneva pentru Statutul Refugiaților. Suedia a semnat toate aceste documente, deși nici nu trebuia să o facă odată ce a fost una dintre țările care le-a inspirat și le-a aplicat cu mult timp înainte. Convențiile obligă statele semnatare să primească refugiați despre care există temeri bine fundamentate că ar putea fi persecutați în țările de origine.

Fidelă acestei politici extrem de deschise, Suedia a ajuns să accepte în anii 1990 circa 40.000 de refugiați pe an – mai mult decât Statele Unite, care încearcă să se descrie ca o națiune la fel de generoasă, dar cu o populație de 35 de ori mai mare, o economie mult mai puternică și care privilegiază adopțiile internaționale. În ultimii anim, cifra a ajuns în Suedia la 80.000.

În decursul timpului au apărut și temeri legate de această politică a imigratiei. Primele reacții cu caracter naționalist au apărut în anii războiului mondial, cand influxul de norvegieni a dus la o serie de fricțiuni ce țineau de istoria rivalităților dintre cele două națiuni. Au reapărut odată cu valul de bosniaci musulmani care au intrat în Suedia în anii 1990. Temerile au fost infirmate, Suedia a reușit să integreze imigranții.

Acum însă, pe măsură ce continuă valurile de imigranți din Siria, Irak, Afganistan, Maghreb și Eritreea, sistemul suedez pare să intre în colaps. În 2015, țara a primit 160.000 de refugiati, de două ori mai mult decat cifrele record de până acum. Populația, în spiritul generozității amintite, i-a întâmpinat pe imigranți și copiii lor cu jucarii de plus, cu mâncare și pături în gările de la frontieră. Însă au început să apară și indoielile, scrie Foreign Policy: va putea sistemul să integreze un numar atât de mare de oameni, se vor putea adapta atât de mulți imigranți cu slabă calificare la economia tehnologizata a Suediei, va putea să susțină bugetul cheltuielile sociale uriașe?

Aici apare o primă mare problema a sistemului suedez. Nu numai că în spațiul public nu este permis să răspunzi cu NU întrebărilor de mai sus, însă nu este indicat nici să le pui, scrie Foreign Policy. Diana Janse, diplomat și consilier pe probleme de imigrație în Partidul Moderat (conservator) spune că ultimele generații de imigranți nu s-au integrat bine pe piața muncii. Ea mai spune că este îngrijorată de numărul mare de ”minori neinsoțiți”, circa 20.000 de tineri bărbați afgani. Cum se vor comporta aceștia în lipsa femeilor afgane? Ei bine, este aproape imposibil ca în Suedia să aduci aceste teme în dezbaterea publică! ”Avem o expresie care s-ar traduce prin ”culoar de opinie” – limitele de care nu poți trece”, spune Janse. Cu alte cuvinte, a spune în spațiul public că este posibil ca afganii să nu fie integrați înseamnă a-ți atrage acuzații de rasism.

Sistemul suedez de primire a imigranților funcționează impecabil față de cel al altor state europene, inclusiv față de cel german. În centrele suedeze de primire cozile sunt ordonate și nu se înregistrează nicio altercație, așa cum uneori se întâmplă în Germania. Polițiștii care se ocupă de triere cunosc limba arabă, paștună, dari (vorbită tot în Afganistan), somaleză, diverse limbi vorbite în Eritreea. Însă intrarea în detalii scoate la iveala o adoua problemă. Nu toți ”minorii neînsoțiți” sunt minori! Sunt multe cazurile în care copiii spun că au fost abuzați sexual de imigranții bărbați. Autoritățile suedeze spun că este vorba de ”bacha bazi” (joaca cu băieții), o ”tradiție afgană”. Situația este identică cu cea a violențelor sexuale de la Koln, puse pe seama ”tradiției” numite ”taharrush”, când presa a ascuns incidentele și apoi a considerat că atunci când violul, mizeria și orgia capătă o denumire exotică, exterioară culturii europene, ele pot fi ”umanizate” și acceptate. Așadar, ce se întâmplă cu bărbații care se ascund printre minori? În Suedia totul este lăsat la latitudinea celor câțiva angajați care triază refugiații – bărbații adulti sunt trimiși în centre pentru adulți sau pot să rămână în continuare printre copii și adloescenți. Nu există, așa ca în Danemarca, sistemul de măsurare a densității osoase care să permită evaluarea vârstei, în Suedia el este considerat ineficient și rasist.

De ce ar dori un imigrant adult să se dea drept copil? Pentru că Suedia are legi teribile pentru protecția minorilor. Ei se bucură de aceleași drepturi ca și minorii suedezi. Situația femeilor care au copii este similară. Natalitatea este extrem de mare în acest exod către Europa, poate din cauze psihologice explicabile, poate dintr-un calcul pragmatic… În Suedia femeilor refugiate cu copii în vârstă de până la șapte ani li se aplică aceeași lege ca și cetățenilor suedezi – 450 de zile de concediu plătit, inclusiv pentru mamele șomere.

O altă problemă legată de triere. Interviul cu fiecare imigrant durează câteva minute, timp în care este fotografiat și i se iau amprentele. Nu i se cere decât să spună o poveste, o poveste din care să rezulte că se califică pentru azilul pe care îl solicită. Mulți nu au documente, sunt identificați după limba vorbită. Mulți relateaza una și aceeași poveste, deseori cu un parfum de credibilitate foarte vag. Spre exemplu, scrie Foreign Policy, este vorba despre afgani din nord-estul Iranului care spun că au fost obligați de iranieni să lupte în Siria, când se știe că rareori iranienii șiiți pun arme în mâna afganilor sunniți. Povestea este însă acceptată, imigrant după imigrant. Și astfel acești oameni intră în Suedia și așteapta soluționarea cererii de azil, care poate dura un an, timp în care legea spune ca au dreptul la ”cazare, dacă nu pot găsi de unii singuri, la sprijin financiar dacă nu au bani, acces la serviciile medicale și stomatologice de urgență”.

O a treia problemă ține de pregătirea acestor refugiati. Guvernul social-democrat susține că imigranții din actualele valuri sunt calificați profesional și se vor integra ușor, că sirienii care sosesc fac parte din clasa de mijloc din țara lor. Numai că statisticile Agenției Suedeze pentru Imigrare arată că jumătate dintre ei nu au liceul terminat și că o treime nu au nici măcar ciclul gimnazial încheiat. Pentru minorii afgani, statistica este și mai sumbră. Însă a dezbate pe marginea acestor procente înseamnă să ieși din ”culoarul de opinie” și să-ți ratezi cariera politică. Foreign Policy scrie că în SUA începe să se vorbească public despre faptul că valorile contează, că ele se transmit cultural și că nu pot fi schimbate decât parțial de instituțiile sociale. În Suedia o asemenea teorie atrage acuzații de rasism, aici se consideră că imigranții pot fi integrați, chiar dacă statistica arată că doar 52% dintre imigranți sunt angajați, în timp ce în cazul adulților suedezi procentul este de 82%.

O a patra problema, căreia autoritățile suedeze par să-i acorde o atenție redusă acum, ține de imigranții cărora li s-a respins cererea de azil. În intervalul de circa un an până la rezolvarea aplicației, imigranții sunt cazați în centre speciale, primesc subsidii și hrană, iar cei care îi pot asigura o sursă de venit trăiesc pe cont propriu, în comunități din ce in ce mai autarhice și conservatoare. Teoretic, la respingerea cererii de zil, imigranții aceștia trebuie deportați, însă autoritățile nu fac aproape nimic în acest sens. ”Mulți – nimeni nu știe cât de mulți – rămân și trăiesc în umbra”, scrie Foreign Policy. Începând din acest an, legile s-au înăsprit și se așteaptă ca jumătate dintre cei care aplică acum pentru azil să fie refuzați și deportați.

A cincea problemă. ”Vara trecută, mama mea aproape că a murit de foame în spital, dar imigranții primesc alimente și îngrijire medicală. Cred că treaba guvernului este să aibă grijă de propriul popor înainte de toate și apoi, dacă mai rămâne ceva, să-i ajute si pe altii”. Sunt vorbele unui polițist de frontiera suedez, citate de Foreign Policy. Nu diferă cu nimic de discursul public din aceste ”anti-Suedii” care sunt acum Ungaria, sau Slovacia, sau Polonia. Să se caște oare, după aproape un deceniu în care Europa nu a mai înregistrat creștere economică, o falie între guvernanți și cetățeni, chiar și în Suedia? Sondajele arată că fenomenul prinde contur. În septembrie, 2015 29% dintre suedezi considerau că guvernul primește prea mulți imigranți. În noiembrie procentul era de 41%. Au apărut atacurile extremiștilor, s-a ajuns ca ziariștii să nu primească drept de acces în centrele de cazare decât cu condiția de a nu le divulga adresa.

Cine sunt suedezii care îi primesc cu brațele deschise și jucării de pluș pe imigranți? Paula Bieler, din partidul anti-imigratie Democrații Suediei, spune că ”în mare parte doar cei care nu-i văd pe imigranți”. ”Sunt politicienii și jurnaliștii care locuiesc în centrul Stockholmului. Suedezii au dovedit că acceptă o povară pe care multe alte națiuni europene o refuză. Liderii văd în refugiați o contribuție nouă la mozaicul diversității țării, in timp ce oamenii obișnuiți gândesc in termeni mai prozaici”.

”Oamenii își pierd prietenii, membrii familiei se ceartă pe tema imigrației. Am discuții teribile pe tema asta cu sora mea și mama mea. E greu să găsim o cale de mijloc între ”putem” și ”trenuie”, spune jurnalistul suedez Ivar Arpi, de la Svenska Dagbladet.

Sunt pregătiți suedezii să considere că cultura lor de o mie de ani este doar una dintre multe altele identități naționale din țară? Thomas Gur, un critic foarte urmărit al politicii ușilor deschise, este foarte îngrijorat. Este ingrijorat că în Suedia politica ”coridorului de opinie” interzice discuția despre concepte precum căsătorie, rușine, onoare, încredere sociala, se face că nu vede că numărul zonelor rezidențiale locuite de imigranți șomeri dependenți de subsidiile statului a crescut de la trei în urmă cu 20 de ani, la peste 180 în acest moment.

Pe acest fond au venit și primele măsuri ale guvernului de a reduce fluxul de imigranți. În noiembrie, premierul de stânga Stefan Lofven a anunțat că imigranților nu li se va mai acorda drept de azil permanent și astfel nu vor mai avea acces la întreg pachetul de asistență socială extrem de generos. Cine se califică va primi azil pentru trei ani, cu posibilitate de reînnoire. Refugiații își vor putea aduce în Suedia familiile (sotiile si copiii), însă aceștia nu se vor bucura de beneficiile sociale.

Apoi, în decembrie, guvernul vine cu o măsură și mai dură – în Suedia nu se va mai putea intra decât cu documete de identitate. Este, practic, decizia care suspendă aplicarea Acordului Schengen. Acum, Suedia acceptă doar imigranții care vin direct, pe calea aerului, din Turcia, Liban sau Iordania, verificați în prealabil de agenția pentru refugiați a ONU. Mai mult, în ianuarie, s-a anunțat că vor fi deportați 80.000 de refugiați. Suedia nu mai are locuri libere, nici bani și nici răbdare.

Însă va fi suficient pentru a recrea un consens în țară, pentru a menține imaginea generozității și pentru a reduce temerile cetățenilor? Vineri, cancelarul Angela Merkel a declarat că există state UE care sunt dispuse să-și asume o povara suplimentară în cazul refugiaților. Nu a specificat care sunt statele cu pricina, însă Suedia este, foarte probabil, printre ele. Suedia s-a comportat admirabil, scrie Foreign Policy, ”până și ipocrizia corectitudinii lor politice, acel ”culoar de opinie”, a fost un pandant necesar al sacrificiului național”. ”Apoi însă, drept consecință, au fost inundați și forțați să facă un pas înapoi. Îi putem acuza? Nu mai mult decât poate fi acuzat cineva care refuză să facă un act eroic”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.