Pentru majoritate românilor, actualul regim se află în afara legitimităţii, precum fostul partid comunist. Încercările de regrupare a aceloraşi forţe politice sunt din start sortite eşecului. Nu se mai poate face nimic. Doar pierderea timpului, care poate duce la scoaterea PDL-ului din spectrul partidelor. Este aici un eşec al politicii postdecembriste pe care actuala coaliţie l-a accentuat cu fiecare zi. S-a instalat deja o atmosferă în care opiniile inevitabile produc efecte incredibile ca în perioada dictaturii comuniste. Stabilitatea, invocată şi de noul prim-ministru desemnat, nu poate veni decât prin eliberarea urgentă a scenei de către actorii actuali.
Nu mai există niciun argument pentru menţinerea acestui artificiu care este puterea actuală. Încet, încet, însuşi partidul aflat la putere se divizează. Opinia populară a rezistenţei se instalează cam peste tot. De unde părea o iluzie, demisia premierului a avut loc. De unde pare mai puţin, tot mai puţin o iluzie, demisia preşedintelui Băsescu va avea loc. Nu lupta politică, electorală, impune aceasta, ci situaţia ţării. România nu mai poate avea la vârf un personaj captiv în toate sensurile. Simpla observaţie că preşedintele este responsabil de politica externă este deja scandaloasă. Modul în care există România pe scena internaţională nu mai necesită prea multe comentarii. Politica internaţională pe plan european şi extracomnitar nu mai este aceea când Traian Băsescu era un trimis al securităţii să rezolve diverse probleme ale flotei româneşti. S-a schimbat lumea, se schimbă de la un an la altul. Politica externă a României a ajuns să existe doar prin curtea palatului prezidenţial.
Ca orice dictator, Traian Băsescu a condus cu serviciile secrete, implicându-le, se pare, în tot felul de situaţii care nu au legătură cu obiectul de activitate al acestora. Vom asista, probabil, la unele mărturii în perioada următoare.
Nu acesta este este rolul serviciilor, de-a manipula viaţa politică. Activitatea aceasta, începută de Adrian Năstase, a fost continuată de Traian Băsescu , torpilând efervescenţa politică, sindicală, economică etc. România a ajuns un fel închisoare generală. În loc să susţină societatea civilă, Traian Băsescu, preşedintele, a trecut sub control organizaţii ale societăţii civile pe care le-a declarat un fel de ministere ale adevărurilor personale.
Demisia lui Traian Băsescu pare să sperie uşor cam toată clasa politică, fapt pentru care ea întârzie, este temporizată. Cu această demisie ar urma un fel de selecţie istoric necesară. Toate partidele au din plin personaje ca Traian Băsescu, poate mai nocive. Însuşi fostul preşedinte Ion Iliescu nu agreează o asemenea demisie, care, la prima vedere, ar trebuie să-l încânte. Oare de ce i se pare nelalocul ei această demisie atât de normală?
Pe fondul crizei pe care a generat-o şi al crizei generale, preşedintele Traian Băsescu apare lipsit de orice consistenţă pentru a mai da un sens pozitiv lucrurilor, încât se resimte o gravă lipsă a credibilităţii sale şi a instituţiei pe care o reprezintă, accentuând izolarea României. Câştigând al doilea mandat printr-o maşinărie de vot întru totul suspectă, intervenind în funcţionarea Guvernului după bunul-plac, abordând cu aroganţă şi prost gust pe toţi adversarii şi chiar apropiaţii, Traian Băsescu chiar nu mai are ce căuta în fruntea acestei ţări.
Comportamentul preşedintelui a produs de-a lungul acestor ani consternarea întregii societăţi româneşti, dar şi degradarea comportamentului public. Agresivitatea a depăşit cote inimaginabile. De la poliţistul de pe stradă la ultimul huligan, s-a format un cerc vicios în care sunt prinşi toţi oamenii oneşti ai acestei ţări. Vulgaritatea se proiectează cam peste tot, inclusiv în exercitarea puterii. S-a instaurat un climat de confiscare a tuturor domeniilor sensibile care menţin o societate în libertate şi adevăr. Un om cu un asemenea comportament este de departe incapabil de-a reprezenta o naţiune. În fond, el nu reprezintă decât încă unul dintre cei care au furat revoluţia română. Unul dintre cei care şi-au continuat ascensiunea frauduloasă în dispreţul unei societăţi democratice, evadând în băile de mulţime, tipice regimurilor totalitare.
Nu pot înţelege cum Mihai Răzvan Ungureanu, persoană integră căreia îi port prietenie, a acceptat nominalizarea pentru formarea unui nou Guvern, având în vedere locul său de muncă din ultimii ani. Înseamnă că în sfera puterii deja nu se mai înţelege nimic din ceea ce este un stat democratic. Într-o situaţie de criză majoră, a numi un şef de informaţii în fruntea unui Guvern este similar declarării stării marţiale. Mihai Răzvan Ungureanu nu are la îndemână decât fostul Guvern. Deci nu are nimic. Totul este o cacealma foarte, foarte periculoasă pentru democraţia din România. Ar fi bine să se distanţeze de jocul în care a intrat datorită contextului administrativ. S-ar putea ca el însuşi să se retragă din această ipostază, fără a duce până la capăt toate diligenţele.
Izolat de ţară, de mediul politic şi de media, actualul preşedinte al României nu mai are decât o soluţie: demisia!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.