Ziarul Le Figaro a iniţiat o serie de Istorii secrete ale culturii pop, dezvăluind cititorilor de astăzi poveşti inedite din anii ’50 şi ’60 care au generat piese rămase peste ani adevărate hituri.
Desigur, pentru muzică, ele privesc în primul rând trei formaţii care au revoluţionat muzica în prima parte a celei de a doua jumătăţi a secolului al XX-lea, The Beatles, Rolling Stones şi Pink Floyd, iar cele trei melodii pe care cei mai mulţi încă nu le-au uitat sunt Strawberry Fields Forever, I Wanna Be Your Man, respectiv, The Wall. Poveşti care dau măsura relaţiei dintre muzica formaţiilor şi viaţa celor care le-au compus şi le-au cântat.
Strawberry Fields Forever, un adevărat imn închinat copilăriei şi culturii pop, îşi are originea în Liverpool. Unii critici muzicali au scris că această piesă, devenit cult, este “cel mai important cântec al grupului, ba chiar cel mai important cântc pop al tuturor timpurilor”.
O piesă psihedelică celebră
Formaţia Beatles-ilor s-a născut la Liverpool, port comercial pe coasta de vest a Angliei, un oraş cu 700.000 de locuitori. Era oraşul natal al membrilor grupului. Cântecul a fost compus de John Lennon, care, pe acordurile psihedelice, pline de fericire, exclamă: “Lasă-mă să te iau cu mine, pentru că mă duc la Strawberry Fields. Nimic nu este real, n-ai de ce să-ţi faci griji, pentru că Strawberry Fields va rămâne acolo pentru totdeauna”.
Pentru a descoperi acest faimos „câmp de căpşuni”, terbuie să mergi pe strada Penny Lane, imortalizată de Paul McCartney. La Beaconsfield Road există o impunătoare construcţie victoriană, înconjurată de un parc cu mulţi copaci. Între doi stâlpi de piatră, pe care se poate vedea în litere albe pe fond roşu inscripţia Strawberry Field, grila de fier forjat, roşie, a rămas aceeaşi ca în copilăria micului John.
Casa mătuşii lui Lemon, Mimi, se afla la numai 5 minute de parc. În fiecare an, Mimi îşi aducea nepotul la marea chermeză organizată în parcul acestui orfelinat de Armata Salvării. Copilul a fost fascinat de copacii de acolo. Când a descoperit o scrutătură prin care putea ajunge de acasă în parc, Strawberry Field a devenit locul preferat al escapadelor sale, în timpul cărora visa, căţărat într-un arbore ce poate fi regăsit în cântec.
Dar succesele trupelor de rock cu nume răsunătoare erau dublate, nu o dată, de rivalităţi acerbe.
Una dintre cele mai cunoscute este cea dintre Beatles-i şi Rolling Stones. Cea de a doua formaţie, care îşi datorează primul real succes Beatles-ilor, a fost întotdeana geloasă.
The Rolling Stones în 1965
Totul a început în 1962, la Londra. Brian Jones tocmai înfiinţase trupa sa, Rolling Stones, formată din Mick Jagger, Keith Richards şi Bill Wyman, cărora li s-a alăturat după un an Charlie Watts. Formaţia încerca să atragă atenţia publicului, dar toate privirile erau îndreptate spre Beatles-i. Întâlnirea celor două grupuri s-a produs în 1963, atnci când Beatles-ii au venit să-i asculte pe Rolling Stones într-un concert de la Crawdaddy Club, unde cântau de obicei. Atunci i-a descoperit şi managerul lor, Andrew Loog Oldham, care a ţinut neapărat să se ocupe de un grup cu un potenţial similar cu al Beatles-ilor.
Datorită lui, Rolling Stones au început treptat să iasă din umbră, reuşind chiar să semneze un contract cu Casa de discuri Decca, al cărei director artistic, Dick Row, îi refuzase pe Beatles.
Adevăratul lor succes l-au avut cu piesa I Wanna Be Your Man, care a cucerit întreaga Anglie imediat. Piesa a fost scrisă şi compusă de rivalii lor, Beatles-ii, fiind imaginată iniţial de Paul McCartney pentru Ringo Starr. Andrew Loog Oldham le-a cerut s-o cedeze trupei Rolling Stones pentru un single. Aceştia au ajuns, graţie ei, pe locul 12 în clasamentul britanic. De atunci a început rivalitatea între cele două trupe.
Single-ul I Wanna Be Your Man, înregistrat de Decca
La modul dramatic, de această dată, The Wall, celebra melodie a grupului Pink Floyd, este şi ea inspirată din vieţile compozitorului ei, Roger Waters, şi a lui Pink, alter ego-ul lui artistic.
Discul a apărut în 1979 şi a devenit mitic, fiind plasat pe locul 87 al clasamentului celor mai bune 500 de albume ale tuturor timpurilor, realizat de revista americană Rolling Stone.
Albumul este marcat de moartea tatălui lui Waters şi de deziluziile sale din lumea spectacolului. Este un album-concept, dedicat anti eroului Pink, a cărui poveste semăna în mod straniu cu a sa.
Waters a semnat totalitatea textelor şi două treimi din muzica albumului The Wall, oferind grupului unul dintre albumele cele mai personale, dar cu o notă de universalitate. Tatăl muzicianului, Eric Fletcher Waters, pierise în timpul celui de al Doilea Răzbi Mondial, când Rogers avea 1 an. Traumatismul l-a urmărit multă vreme. Zgomotul exploziei unei bombe, în finalul piesei introductive, In the Flesh?, evocă această dispariţie.
Pink Floyd
Ca şi el, Pink îşi pierduse foarte devreme tatăl. Titlul următor al albumului, The Thin Ice, reiterează primii an ai copilăriei lui Pink, o copilărie plină de nepăsare penru că încă nu înţelegea lumea din jurul lui. Dar Another Brick in the Wall, partea I, relatează sfârşitul acestei etape. Când copilul realizează că nu-şi va mai vedea niciodată tatăl, începe să clădească din cărămizi un zid în jurul lui pentru a se apăra de lumea exterioară.
Muzicianul povesteşte apoi alienarea personalităţii lui Pink din cauza şcolii şi a societăţii, în The Happiest Days of Our Lives. Corsetul în care se încearcă formarea lui îl aduce în pragul schizofreniei. Pink devine în final membrul unui grup de rock, ca şi Roger Waters. Dar, foarte repede, vanitatea şi iluziile star-sistemului îl resping. Turneul dinaintea albumului The Wall, cu albumul Animals din 1977, îl dezamăgise pe Roger Waters. O dezamăgire “povestită” în Empty Spaces, Young Lust, The Show Must Go On…
Coperta albumului The Wall
Restul vieţii lui Pink se îndepărtează de cea a lui Roger Waters. Dar muzicianul despre al cărui spirit torturat s-a scris mult îşi exprimă în The Wall cele mai profunde temeri: de izolare, de depresie, de posbilitatea de a cădea pradă halucinaţiilor (Confortably Numb, In the Flesh, Run Like Hell…).
Combinând elemente din viaţa sa personală cu ficţiunea, Roger Waters a creat o capodoperă pe care a continuat să fie cântată pe scenă până la turneul internaţional din 2013. La peste 35 de ani de la lansare, The Wall se află încă în panteonul rock-ului.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.