În depozitul de carte stau nevândute publicaţii în valoare de 500.000 euro

Ancheta cotidianul.ro, în colaborare cu ziaristionline.ro, scoate la iveală dovezi concrete ale jafului de la ICR sub mandatul lui H-R Patapievici: editarea unor cărţi care zac şi acum în depozit, plata unor publicaţii care să scrie pozitiv despre ICR, acordarea de bani pentru traducerea discreţionară a unor clienţi ai ICR etc.

Publicăm astăzi prima parte a documentarului nostru, prin prezentarea unor informaţii oficiale, pe care le-am solicitat de la noua conducere după încheierea verificărilor Curţii de Conturi.

500.000 DE EURO RISIPIŢI PE CĂRŢI ŞI REVISTE CARE ZAC ÎN DEPOZITUL ICR

Curtea de Conturi a constatat că în depozitul ICR există „cantități mari de volume plătite, ce nu au putut fi vândute, de editarea de publicații ce nu se vând, cu autori remunerați, dar fără redacții care să se preocupe și de difuzarea acestora”.

Astfel, la 31.12.2012, valoarea totală a stocului era de 2.066.674 RON. În anul 2010 au rămas în stoc cărți și reviste de peste 2,3 milioane RON, care nu au fost valorificate, deși s-a plătit pentru ele”.

Răspunsul ICR faţă de această situaţie este cît se poate de semnificativ: „Cea mai mare parte a stocurilor de cărți și reviste provine din tirajele editate de ICR între anii 2007 și 2010. Curtea de Conturi a constatat că nu au fost luate măsuri pentru diminuarea acestora.

CAMPIONII CĂRŢILOR NEVÎNDUTE SÎNT IULIAN CAPSALI ŞI IOANA POPESCU

Din Raportul Curţii de Conturi aflăm şi care este topul publicaţiilor care au făcut o gaură de o jumătate de milion de euro în bugetul ICR:

La mémoire des murs (autor: Iulian Capsali, Ioana Popescu; Editura ICR): 2011: 89.250 RON; 2012: 71.250 RON

Caietele Enescu I-VI (Editura ICR): 2011- 51.692 RON; 2012- 36.822 RON

Porți si grădini (autor: Mariana Macri; Editura ICR): 2011: 11.583 RON; 2012: 11.016 RON

Days and Nights (autor: Uniunea Scriitorilor; Editura ICR): 2011: 1725 RON; 2012: 1.350 RON

Anuario dell instituto (autor: Ioan Aurel Pop; Cristian Luca; Editura ICR): 2011: 3.612 RON; 2012: 3.612 RON

Adnotări – Lecţii de pictură (autor: Constantin Flondor) – 40.800 RON;

Album – Andrei Șerban (autor: Andrei Șerban) 65.365 RON;

Album – Aurel Bulacu – 54.900 RON;

Cel ce se pedepseşte singur (autori: Ştefan Bertalan, Florin Mitroi, Ion Grigorescu) – 26.106 RON.

Simpla lectură a acestor titluri naşte serioase întrebări despre felul neprofesionist în care s-a lucrat la editura ICR, întrucît sumele uriaşe cheltuite şi soarta volumelor editate par a exprima nu numai nepricepere, ci şi anumite interese.

Astfel, volumul „La Mémoire des murs”, realizat de Iulian Capsali, apăruse în anul 2006, tot la editura ICR, astfel încît reeditările din 2011 şi 2012 nu aveau nici o justificare. De aceea, şi Raportul Curţii de Conturi constată că sumele cheltuite, adică 89.250 RON pentru anul 2011 şi 71.250 RON pentru anul 2012 nu reprezintă altceva decît o risipă a banului public!

Mai mult decît atît, titlul albumului este plagiat după romanul „La mémoire des murs” al scriitoarei Tatiana de Rosnay, apărut în 2003 la editura „Plon” şi republicat apoi la editura „Héloīse d’Ormesson”!

Coperta romanului „La Mémoire des murs” al scriitoarei Tatiana de Rosnay şi coperta albumului realizat de Iulian Capsali şi Ioana Popescu. Plagiatul este evident


Metoda după care s-a realizat acest plagiat al lui Iulian Capsali a fost experimentată cu succes de mult mai celebrul său mentor Andrei Pleşu, care a preluat tacit titlul cărţii „Minima moralia”, care-i aparţine, de fapt, lui Theodor-W. Adorno!

Cineva trebuie să răspundă pentru jaful acesta înfăptuit de ICR sub conducerea lui H.-R. Patapievici, instituţie care ajunsese la un buget de aproape 15 milioane de euro anual!

În episodul de mîine, vă vom spune cine au fost cei mai mari profitori ai banilor de la ICR, precum şi publicaţiile care încasau sume uriaşe de la ICR pentru a prezenta favorabil activităţile ICR în străinătate!

– Va urma –


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ion Spânu 1818 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.