In memoriam Alexandru Vlad

Aș putea zice că am avut cîțiva prieteni. Cu moartea lui Alexandru Vlad, am rămas cu foarte puțini, deși poduri si invizibile punți ne mai leagă indiferent de lumile prin care ne-am afla. De el m-am apropiat la Cluj-Napoca, în anii de universitate.

La Biblioteca Central Universitară și la Croco, am ajuns alături de el fără să știu de ce și cum. Ne-am întîlnit din primele zile și ne-am trezit că între noi creștea o punte invizibilă. El era în pauzele rare din lecturile sale prelungi prin literatura americană, eu, cu ale mele căutări de folclor și mitologie. Un băiat subțire cu o claie de păr creț și cu o privire țîșnită printre niște pleoape totdeauna strînse îmi dădea tot felul de replici care semănau aproape toate cu niște mingi cu efect, cu acele paralizante topspin cînd mingea ți se culcă ascultătoare și ironic la picioare și nu se mai ridică să o poți lovi. Așa vorbea întotdeauna Alexandru Vlad. O ținea mereu într-o ironie blîndă și foarte rar scăpa într-o exprimare egală cu o execuție.

În discuțiile noastre de pauză aducea blîndețea țăranului hărăzit cu altruismul spiritului elevat. Pe neașteptate, în fața prostiei și a nedreptății renunța la pasele sale prietenești și din trei vorbe nemiloase ziceai că pune fierul încins la însemnat proștii pe spinare. La început nu prea știam ce face, nici de unde vine și nici unde se duce. Abia după ce a debutat în Echinox am descoperit în el prozatorul cu vise mari. Cu anii, am înțeles că dincolo de lecturile sale din literatura americană se ascunde un băiat dintr-un sat din județul Cluj, venit și el la oraș să încerce un pariu cu eternitatea. N-am ajuns niciodată la Suceag, satul său natal, unde se refugia de obicei. Era dominat de memoria acelui loc și de copilărie. Cînd scria, Alexandru Vlad se ascundea acasă la Suceag, sub aripa protectoare a mamei sale. Rămînea acolo cu săptămînile și cu lunile și apărea pe neașteptate la Croco (cea mai cunocută cafenea a Clujului din acei ani) și ne povestea cîte o secvență din carte. Nu ne dădea niciodată să citim. Alexandru Vlad este unul dintre marii bijutieri de frază și cuvinte ai literaturii ardelene. Şcoala prozei americane a dat unui spirit meditativ de țăran uimit de zidurile Clujului o culoare literară unică. Alexandru Vlad a refuzat cu încăpățînare să facă publicistică sau gazetărie de serviciu. A preferat singurătatea, munca de orfevrier pe textele sale, construcțiile urmărite atent, migăloase în fiecare detaliu. Şi a dus o viață cu o modestie care ne-a bătut pe toți colegii săi de generație. Oricît am încercat să îl apropii de gazetarie, n-am izbutit. Singura lui concesie făcută scrisului erau traducerile, deși, recitite, ele au toate farmecul unor minunate rescrieri. În acei ani, Alexandru Vlad iubea engleza ca pe o formă de protest. Şi evada în literatura americană ca într-un fel de călătorie pe un continent al libertății. Ne întîlneam la Faulkner, eu în traducerile lui Eugen Barbu și el cu Ursul în original. Vorbea o engleză impecabilă,g reu de regăsit la copiii satului ardelean de atunci și de astăzi.

Alexandru Vlad a fost un însingurat și un izolat al anilor de comunism. N-a lucrat la nici o revistă, nu a acceptat nici o sinecură, nu a cedat nici cît un pai în fața vremurilor. Şi nu s-a plîns niciodată. A preferat să nu fie văzut, să treacă aproape ca o umbră pe lîngă instituții și evenimente spre a înflori pe neașteptate cu prima sa carte, ”Aripa grifonului”. Cele care i-au urmat, mai ales după 1990, n-au fost decît cărțile unui mare scriitor ardelean scăpat din toate strînsorile epocii.

Alexandru Vlad a trecut prin comunism fără nici o concesie, fără iluzii și fără compromisuri. Culmea este că trăind modest și tăcînd mult n-a fost niciodată o țintă. Premiul Academiei și cel al Uniunii Scritorilor din România stau ca două flori lîngă numele unui scriitor care a întruchipat cel mai frumos stilul ardelean.
Şi în viață, și în literatură! (Cornel Nistorescu)


Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România a anunţat cu durere duminică, 15 martie, încetarea din viaţă a prozatorului Alexandru Vlad.

Alexandru VLAD (31 iulie 1950, Suceag /Cluj – 15 martie 2015, Cluj-Napoca). Prozator, traducător. Facultatea de filologie a UBB Cluj (1974). Debut absolut în Echinox, 1973. Volume: Aripa grifonului, povestiri, 1980; Drumul spre Polul Sud, proză scurtă, 1985; Frigul verii, roman, 1985; Fals tratat de convieţuire: trei tablouri din secuime şi un malaxor (în colaborare cu Daniel Vighi, András Visky, într-o versiune concepută şi editată de Marius Lazăr), 2002; Sticla de lampă, 2002; Viaţa mea în slujba statului, povestiri, 2004; Iarna, mai nepăsători ca vara, 2005; Curcubeul dublu, 2008; Măsline aproape gratis (proze asortate), 2010; Ploile amare, roman, 2011, Cenuşă în buzunare, 2014. Prezent în antologiile Nuvela şi povestirea românească în deceniul opt, 1983; Chef cu femei urâte, 1997; Generaţia 80 în proza scurtă, 1998; Competiţia continuă, 1994; 1998. Traduceri din Joseph Conrad, W.H. Hudson, Vladimir Tismăneanu. Tradus în germană. Premiul USR pentru debut, 1980. Premiul Academiei Române, 2011. Meritul Cultural în grad de Cavaler, 2004; grad de Ofiţer, 2010.

„Mi-am dat seama cât seamănă coala goală şi albă cu un ceas deşteptător; pare să numere secundele şi minutele cât stai cu stiloul în aer asupra ei, te blochează cu mecanismul ascuns al unui ceasornic fără minutare şi îţi dă senzaţia că la un moment dat ar putea să sune – timpul alocat s-a scurs”. (din Sticla de lampă)

Al. Vlad este un ingenios experimentalist al formelor, dar şi un subtil stilist al detaliului. Alexandru Vlad a fost, însă, în deceniul nouă, un foarte dinamic creator de ambianţă literară. Se informa aproape numai din cultura engleză şi americană, făcând senzaţie în cafeneaua „Arizona” cu lecturile sale „conspirative”. Acest occidentalism intelectual atlantic distona cumva dramatic cu biografia sa socială, de slujbaş mărunt şi marginal, însă tocmai de aceea avea o consistenţă iradiantă îndeosebi în boema clujeană. (Petru Poantă)

Alexandru Vlad este atent, deopotrivă, la viaţa paginii şi la miraculoasa emisie de semne a vieţii. […] Amploarea autentică a personajului problematic, libertatea ludică şi gravitatea interogativă potenţează, credem, energia spirituală a realului, absorbit şi focalizat prin tensiune epică, prin acuitatea şi rigoare stilistică, prin voluptatea livrescului şi magia compoziţiei. (Norman Manea)

Prozatorul nu pare, în scrisul său, deloc străin de un anume clasicism al meditaţiei, trăsătură vizibilă în efortul de a sonda în adâncime stările şi sentimentele fundamentale. […] Vlad nu are apetit sau vocaţie pentru acţiune, fapte, întâmplări. Situaţiile devin pretexte pentru rememorarea analitică ori pentru reverii meditative în marginea destinului fragil al fiinţei. (Radu G. Ţeposu)

Dintre prozatorii „optzecişti” nu mulţi stăpânesc la fel de bine ca Alexandru Vlad ştiinţa de a scrie o povestire sau o schiţă respectând câteva principii compoziţionale ferme, transmise din trecutul îndepărtat al speciilor şi impuse prin reluări succesive până în zilele noastre. (Gheorghe Perian)

În cele mai bune pagini ale sale, scriitorul clujean scrie o proză uimitoare, subtilă, acut personalizată, în care nimic nu este fără loc şi nimic nu este supus ştergerii. Înţelegerile prinse de proza sa se conservă, au puterea eternităţii, a esenţelor. (Horea Poenar)

Melancolic în sensul atenţiei fixate obsesiv asupra obiectelor acestei lumi, Alexandru Vlad îmbracă realitatea în cuvinte complicate, într-un ceremonial al rostirii pedant, preţios, cu o mişcare amplă şi, paradoxal, firească. Totul depinde de cuvânt, lumea se creează acum, în fiecare clipă, prin contemplare verbalizată – „mi-am concentrat toată privirea asupra…” […] În Ploile amare, sub ameninţarea albă şi oarecum teoretică a morţii, personajele se adaptează (chiar şi murind de boli cu bătaie simbolică, precum cancerul), trăiesc; dar, mai ales, nu-şi pierd speranţa, de nimic susţinută, că, până la urmă, potopul se va opri. (Irina Petraş)

Frigul verii a venit prea devreme şi năpraznic, drag prieten! De-acum, ploile aducerii aminte vor fi mereu amare, buzunarele veşnic pline cu cenuşa dialogurilor noastre neîncheiate, drumurile vor duce iexorabil spre polul sud al scurtei noastre existenţe… şi ultima sticlă de lampă s-a spart… Rămâne-va lumina amintirii tale! Şi mereu promisiunea unei noi aventuri livreşti fabuloase. Dumnezeu să te aşeze alături de cei buni!

Sursa: vasilegogea.wordpress.com

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.