Înălțarea Domnului, prăznuită în aceeași zi cu Sfinţii Constantin şi Elena, dar și cu Ziua Eroilor

Anul acesta prăznuim Înălțarea Domnului în aceeași zi cu Ziua Eroilor şi cu pomenirea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.

La catedrala patriarhală, moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, şi ale Sfântului Mare Mucenic Efrem cel Nou sunt duse în procesiune sub baldachinul nou din apropierea Catedralei patriarhale pentru a fi venerate de către cler şi credincioşi.

De asemenea, o slujbă de pomenire va fi oficiată după Liturghie, când vor fi trase clopotele în semn de recunoştinţă pentru eroii care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară.

Pomenirea eroilor neamului românesc la praznicul Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920. Această decizie a fost consfinţită prin alte două hotărâri sinodale recente din anii 1999 şi 2001 prin care această zi a fost proclamată ca sărbătoare națională bisericească.

Sărbătorită la 40 de zile după Paşti, Biserica marchează în mod solemn Înălțarea cu trupul la cer a Mântuitorului, Înălțarea fiind punctul final și încununarea activității Sale în această lume.

Dacă la Sfintele Paşti eram chemaţi „să ne curăţim simţirile şi să vedem pe Hristos“(Utrenia Paştilor, cântărea 1, odă 1), chemarea de acum este aceeaşi, doar în altă formulare: „Cele pământeşti, pe pământ lăsându-le şi cele din cenuşă, ţăranii dându-le, veniţi să ne trezim… să ne ridicăm ochii şi cugetele… să ne înălţăm privirile… şi simţirile.
„Pentru o adevărată prăznuire este aşadar neapărat necesar efortul de a ne curaţi sufletele. Inima curată şi mintea trează sunt condiţia intrării prin porţile cereşti şi a petrecerii împreună cu Hristos, potrivit crestinortodox.ro.
Înălţarea Domnului este ultima zi în care se mai pot înroşi ouă, iar oamenii se salută în această zi cu formulele „Hristos s-a înălţat!” şi „Adevarat s-a înălţat!”.

Ziua Sfinţilor Constantin şi Elena este serbată pe 21 mai de ortodocşi, dar şi de catolici.

Sărbătoarea Sfinţilor Constantin şi Elena este strâns legată de taina şi puterea Sfintei Cruci. De altfel, în iconografia ortodoxă, Sfinții Împărți Constantin și Elena au între ei așezată Sfânta Cruce.

Sfântului Constantin i s-a arătat pe cerul amiezii semnul Crucii spre biruinţă (În hoc signo vinces – “Întru acest semn vei învinge”), în pragul înfruntării cu păgânul Maxentiu, iar Sfînta Elena, mama sa, a descoperit la Ierusalim Crucea pe care Mântuitorul a fost răstignit.

Sfântul Constantin cel Mare îşi învinge rivalul şi devine primul conducător al Imperiului Roman, urcarea sa pe tron fiind strâns legată de convertirea sa la credinţa în Hristos, ascensiunea sa politică schimbând situaţia creştinilor din Imperiul Roman.

În anul 313, Sfântul Împărat Constantin a emis Edictul de la Milano, prin care se acordă creştinilor libertatea şi dreptul de a-şi recupera bunurile confiscate în timpul persecuţiilor. Datorită împăratului Constantin şi a mamei sale Elena, creştinismul a intrat într-o perioadă de maximă înflorire, numită de cercetători „Epoca de aur”, în care oameni sfinţi şi minţi luminate, cum ar fi Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul au expus în operele lor doctrina şi spiritul creştin autentic.

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena au arătat un respect deosebit şi generozitate faţă de episcopi, preoţi şi diaconi, dar şi o cinstire deosebită faţă de cei ce trăiau în feciorie şi rugăciune, faţă de văduvele evlavioase, de presbitere şi diaconiţe. Ei au ajutat mult la construirea şi dotarea bisericilor, dar şi la promovarea filantropiei sociale, arătând prin fapte concrete grijă părintească faţă de cei nevoiaşi, potrivit crestinortodox.ro.

Sfânta Împărăteasa Elena a trecut la Domnul la anul 327, puţin după întoarcerea de la Ierusalim, iar Sfântul Împărat Constantin în 337, după 31 de ani de domnie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Adela Constantinescu 505 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.