Înălţarea Sfintei Cruci

Devenită simbol al victoriei asupra morţii şi păcatului, Înălţarea Sfintei Cruci aduce aminte de patimile şi moartea Mântuitorului pe Golgota.
Sărbătoarea este prăznuită pe data de 14 și se cinsteşte cu post și rugăciune.

Pelerina Egeria susține că Aflarea Sfintei Cruci a avut loc pe 13 septembrie, în aceeasi zi în care s-a sfințit biserica Sfântului Mormânt.
Aici a fost depusă, spre păstrare, cea mai mare parte a lemnului Sfintei Cruci, ce fusese descoperită de puțină vreme de sfânta Elena, mama lui Constantin. Sărbătoarea liturgică a Înălțării Sfintei Cruci s-a stabilit însă o zi mai târziu, pe 14 septembrie.

Cu începere din secolele VII-VIII, la evenimentul din 335 s-a adăugat și comemorarea redobândirii relicvei sfintei cruci de către împăratul bizantin Heraclie, în anul 629, după ce fusese luata ca pradă de război de regele persan Cosroe, în 614, cand a cucerit Ierusalimul.

Pe 14 septembrie 630, patriarhul Zaharia va înălța din nou Sfânta Cruce în fața poporului. Astfel, în ziua de 14 septembrie sărbătorim amintirea a două evenimente: aflarea crucii pe care a fost răstignit Hristos şi aducerea ei de la perşi.

Potrivit site-ului crestinortodox.ro, aflarea Sfintei Cruci şi Înălţarea Sfintei Cruci au fost sărbători separate şi cinstite la date diferite. În acest sens, părintele profesor Ene Branişte susţine că în vreme ce Înălţarea Sfintei Cruci se prăznuieşte pretutindeni (inclusiv la catolici) pe 14 septembrie, Aflarea Sfintei Cruci este sărbătorită la date diferite: în Biserica apuseană pe 3 mai, în Biserica din Alexandria pe 4 mai, iar la copţi, pe 6 martie.

Fragmente din Sfânta Cruce sunt prezente în Biserica Sfântului Mormânt de la Ierusalim, în Germania (Limburg an der Lahn), Belgia (Colegiul „Sf. Cruce” din Liege), Spania (Santo Toribio de Liebana), Franţa (Saint Sernin de Toulouse; Capela „La Vraie-Croix” din Morbihan, Bretania; Anjou), la Biserica „Sfântul Vasile cel Mare” de pe Calea Victoriei, în mănăstirile Ţigăneşti şi Căldăruşani, la Mănăstirea „Panaghia Soumela” – Veria, Grecia şi la Mănăstirea Xiropotamou (Muntele Athos).

Aceeaşi sărbătoare aminteşte de un moment semnificativ din viaţa Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, relatează Mediafax în pagina electronicăl.

În ajunul luptei cu Maxenţiu, un duşman al creştinilor (307-312), împăratul Constantin a avut o viziune: în plină zi, pe cer a apărut o cruce formată din stele, cu inscripţia „Prin acest semn vei invinge”. Împăratul a învins, iar mama lui, după izbândă, a poruncit să fie găsită Sfânta Cruce, la Ierusalim, aproape de Golgota. Acolo au fost găsite trei cruci identice, cea pe care a fost răstignit Iisus şi două ale tâlharilor ucişi odată cu El. Pentru a afla care este crucea pe care a fost răstingnit Iisus, patriarhul Ierusalimului Macarie a apropiat fiecare cruce de o fată care tocmai murise. Când Macarie a aşezat lânga ea Sfanta Cruce, se spune că tânăra a înviat. Vestea s-a răspândit ca fulgerul, iar biserica a devenit neîncăpătoare pentru credincioşii care soseau să vada Sfânta Cruce. În anul 335 după Hristos, Patriarhul a înălţat-o să fie văzută de tot poporul şi de atunci, în fiecare an la 14 septembrie, se sărbătoreşte acest eveniment.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Adela Constantinescu 505 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.