E greu de crezut, România are o lege prin care foştilor preşedinţi li se pune la dispoziţie o locuinţă, de lux, se-nţelege, pentru tot restul vieţii. Care este cauza unei asemenea oferte aberante, nimeni nu prea poate da o explicaţie. Cert este că acest cadou însumând multe milioane de euro grevează în mod nepermis bugetul public. Printre altele, deocamdată, de asta plătesc românii taxe şi impozite, să asigure huzurul făţiş al unor oameni din sistemul public care vor să dovedească prin toate mijloacele că se află deasupra tuturor. Pe fondul constituirii unei clase paralele, aceste cheltuieli au ajuns a face parte din firescul risipei bugetare şi al îndatorării ţării.
Nicăieri în Europa comunitară, foştii şefi de stat nu beneficiază de un asemenea protocol. Nici guvernele, instituţiile publice nu au un asemenea patrimoniu faraonic precum există în România. Naţionalizarea operată de comunişti, în urma căreia oamenii au fost aruncaţi în cel mai fericit caz stradă, majoritatea lor în închisori, a permis confiscarea multor case. Toate casele naţionalizate au un istoric fabulos, la care până acum nu s-a gândit nimeni. Retrocedarea proprietăţilor s-a făcut incorect, lent, sub controlul mafiei politice. Foarte mulţi chiriaşi din casele cândva naţionalizate sunt persoane care au lucrat, la vârf, pentru fostul regim totalitar. Mentalitatea de proprietar a ceva ce nu le-a aparţinut a devenit o axiomă a viziunii acestora. High-life-ul comunisto-securist se regăseşte astăzi în case de patrimoniu, etalând în faţa societăţii gustul şi valoarea culturală. În marea lor parte, beneficiari ai unor imperii financiare veritabile, au deja reflexul de a-şi constitui personalitatea pe abuzurile cele mai accentuate. În politică, în administraţie, în cultură, oriunde se află. Politrucul român vrea să trăiască pe picior mare din banul public, să arate că este intangibil în exercitarea puterii abuzive. Sfidează şi, în acelaşi timp, îşi arată puterea pe care o deţine prin acest drept continuu consolidat.
De la parlamentarii care ocupă hoteluri de lux, adevărate oaze ale confortului maxim, la cheltuieli pentru deplasări personale, până la liota de servitori care le asigură traiul zilnic, e un întreg coşmar organizatoric. Cheltuielile de protocol menţin în România un paradis al gangsterismului oficializat. Nu sunt de ajuns imensele pagube produse prin anexarea economiei, sau prin parazitarea mediului politic, acestea se extind, în numele legitimităţii, la devalizarea vistieriei. Această legitimare a abuzului prin alte şi alte abuzuri a ajuns forma de manifestare a autorităţii. Este continuată formula regimului comunist, a raţiunilor „superioare”. În fapt, acestea sunt identice celor care au dus la o subminare totală a stabilităţii sociale. Păstrarea în legalitate a multor abuzuri, fără nici o umbră de revoltă civică, arată imposibilitatea unor reforme adevărate atât de necesare şi aşteptate.
Casa pentru fostul preşedinte, inclusiv pretenţiile invocate de acesta, arată schizofrenia mediului politic şi a politicianului român, întreţinută legislativ. Nici într-o ţară săracă, precum România, nici în una normală, precum Germania, preşedintele nu poate beneficia de asemenea favoruri. Ruperea de societate are loc prin activarea acestui protocol incorect, care permite abuzurile în serie. Rezolvarea corupţiei actuale este un simplu exerciţiu de imagine atâta vreme cât legislaţia permite clasei politice avantaje care o situează pe poziţiile unui parazitism contaminant. În spatele acestor beneficii se află un dezmăţ în toată amploarea, producând o inegalitate care la rândul ei aruncă în aer ideea de normalitate socială. Politica românească a ajuns un spaţiu al abuzului, în care narcisismul infracţional se poate manifesta în toată amploarea.
Traian Băsescu este unul dintre beneficiarii protocolului de stat asupra căruia are, cred, o viziune patologică. La europenizarea pe care spune că a generat-o, ne-am fi aşteptat la alte opţiuni. Una dintre ele ar fi fost refuzul unei case post-mandat. Însă, cu mult înaintea terminării mandatului, domnia sa îşi pregătea, în spiritul dictatorilor din ţările arabe, în stil ceauşist autentic, palatul pentru senectute, pe banii contribuabililor fără să li se fi cerut acceptul. Prin această mişcare, fostul preşedinte arată a fi fost un oarecare în fruntea ţării, şi nu o stea politică. Gratitudinea publică nu se poate manifesta prin punerea la dispoziţie a locurilor de huzur. Sigur, foştii preşedinţi pot beneficia de un birou integrat administraţiei parlamentare sau Ministerului de Externe. Amendarea legii actuale prin care foştii preşedinţi primesc o casă ar trebui să se întâmple imediat. Cât despre riscurile integrării în societate a foştilor preşedinţi, sau a expertizei lor ulterioare, aceasta este o temă absolut falsă, tendenţioasă. Trebuie să redevenim o societate, nu un lagăr, aşa cum se întâmplă prin asemenea discriminări şi beneficii lipsite de fundamentare. Funcţia de preşedinte este liber asumată în sprijinul colectivităţii, căreia trebuie să-i aducă un suprem omagiu tocmai prin eliminarea oricărui abuz, fraudă sau lipsă de modestie.
Protocolul excesiv, debordant, face parte din fraudarea bugetului public şi a politicii actuale. Tot ce reprezintă starea economică medie a societăţii trebuie să fie criteriul de referinţă al cheltuielilor publice, restul este un abuz care ar trebui să fie incriminat drept încălcare a Constituţiei. Inclusiv a celei actuale.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.