Incitante apariţii editoriale

”Decizii dificile”, de Hillary Rodham Clinton

Probabil viitorul preşedinte al Statelor Unite ale Americii!

Pasionaţilor de istorie recentă, celor interesaţi de personalităţile remarcabile de pe scena politică a lumii, le recomandăm o carte care dovedeşte cu prisosinţă că o femeie puternică poate face cu succes carieră politică, care deschide o fereastră spre lumea diplomaţiei dezvăluindu-ne cum se negociează în chestiuni cruciale de politică externă.

”Scriind această carte, Hillary Clinton a trebuit să păstreze echilibrul între mai multe obiective, greu de îndeplinit. Să ofere atât relatări interesante şi incitante, cât şi o analiză substanţială a politicii externe, să îşi descrie experienţele avute ca Secretar de Stat în mod precis şi direct, fără să compromită încrederea foştilor colegi sau eforturile diplomatice curente, să treacă în revistă istoria recentă, dar şi să ofere perspective de viitor, să atragă atenţia asupra unor probleme cruciale, dar şi să captiveze atât cititorii de nonficţiune, cât şi pe cei care urmăresc cu atenţie probleme internaţionale.

Rezultatul acestor eforturi este o relatare din spatele cortinei, expusă în mod genial, a felului în care liderii lumii iau deciziile cae le marchează viaţa”, notează Jonathan Karp, publicist şi preşedinte al Simon&Schuster.

În aprilie 2015, Hillary Clinton îşi anunţă candidatura la Preşedinţia SUA, afirmând că ”Americanii obişnuiţi au nevoie de un campion. Acela voi fi eu”. Ulterior, ajunge favorită în cursa Partidului Democrat pentru stabilirea candidatului acestuia la Preşedinţie. Actualul preşedinte al Statelor Unite, Barack Obama, spune despre ea: ”Ar fi un preşedinte excelent, este prietena mea”.

Nimeni nu dispune de gama vastă de experienţe pe care o are Hillary Clinton. În decursul ultimilor 22 de ani, a fost Prima Doamnă a Americii, senator şi Secretar de Stat. Puţini oameni din lume au mai avut o asemenea implicare îndelungată şi directă în evenimentele majore.

”De-a lungul vieţii, cu toţii suntem puşi în faţa unor decizii dificile”, îşi începe Hillary Clinton cronica personală. ”Viaţa presupune luarea unor astfel de decizii. Iar deciziile noastre şi felul în care le abordăm ne formează ca oameni”.

Secretarul de Stat Clinton şi preşedintele Obama au trebuit să decidă cum să refacă alianţele şubrezite, cum să pună capăt la două războaie şi cum să abordeze o criză financiară globală. Au avut de a face cu China, un rival în ascensiune, cu ameninţări crescânde venite din partea Iranului şi a Coreei de Nord şi cu revoluţiile din Orientul Mijlociu. Pe lângă toate acestea s-au confruntat şi cu unele dintre cele mai mari dileme ale politicii externe ale SUA, mai ales cu decizia de a trimite militari americani în bătaia puştii pentru a-l vâna pe Osama Bin Laden.

Pe durata mandatului său, Secretarul Clinton a vizitat 115 ţări, a călătorit peste 1,5 milioane de kilometri, dobândind o perspectivă globală asupra majorităţii tendinţelor ce remodelau peisajul secolului XXI. Bazându-se pe discuţiile cu numeroşi lideri şi experţi, doamna Clinton ne împărtăşeşte părerile sale cu privire la mijloacele de care ar trebui să dispună Statele Unite pentru a prospera într-o lume interdependentă.

Motto-ul Fundaţiei Clinton este ”Suntem cu toţii împreună”.

„Bucuraţi-vă de volumul Decizii dificile pentru ceea ce este mai bun în el – o naraţiune elegantă şi inteligentă despre reuşitele în materie de politică externă ale lui Hillary Clinton, dar şi despre eşecuri”, îndeamnă Entertainment Weekly.

„O relatare valoroasă a istoriei”, afirmă The Houston Chronicle.

„Profunzime indiscutabilă”, consideră Financial Times.

Cartea descrie crizele, deciziile şi provocările cu care s-a confruntat Hillary Clinton în timpul mandatului său de Secretar de Stat al SUA şi cum aceste experienţe i-au conturat viziunea proprie despre viitor.

După alegerile prezidenţiale din 2008, îşi propusese să se întoarcă la activitatea sa din Senat, însă, spre surprinderea ei, fostul rival, preşedintele ales Barack Obama, o invită să i se alăture în guvern ca secretar de stat. Această carte este povestea celor patru ani istorici extraordinari care au urmat.

„O poveste uimitoare… Mai presus de toate, este evidenţiată perseverenţa de excepţie a doamnei Clinton”, scrie în The Guardian.

Mircea Maliţa, ”Secolul meu scurt”

Este o personalitate complexă, a cărei educaţie matematică s-a combinat cu instruirea diplomatică şi filosofică.

Mircea Maliţa împlineşte în 20 februarie 89 de ani.

”Mama a spus: E Puiu şi pui am rămas.

Era într-o duminică dimineaţă de februarie rece, când am apărut în lume, în oraşul Oradea, când vizavi de casa noastră băteau clopotele la o biserică de rit catolic. Eram mare, categoria grea. Cap rotund ca o minge tare. Dar, în fine, eram acolo cu buricul tăiat şi plângând de mama focului. În privinţa naşterii propriu-zise mă situam mai aproape de tradiţia ţărănească… Imaginea predominantă a începuturilor este, fireşte, aceea a mamei. Din ea eram desprins şi, atunci, primul gest era încercarea de a mă asigura că se află lângă mine. Stăteam la etaj într-un bloc şi nu ştiu cum ajungea în jos pe scări. Am avut încăpăţânarea după ce am crescut să păstrez memoria unei scene din vremea prunciei. Vedeam o masă pe care mă rostogoleam gângurind, ca să fiu prins şi cufundat într-o căldare cu apă călduţă. Această scenă preistorică ar fi putut însă proveni şi din povestiri ulterioare care mi s-au păstrat în memorie. Mai târziu, când mintea mea a deprins obiceiuri de analiză raţională, cercetam factorii prezenţi. Cine a mai fost în afara părinţilor şi a moaşei la naşterea mea? Au venit sau nu ursitoarele? Pe cele din folclor nu le preţuiam excesiv. Se zice că umblau cu firul lung pe ghem, una îl ţinea, alta îl derula şi a treia îl tăia cu foarfeca după o anumită lungime.

La mine au apărut ca ursitori, care reprezintă factori importanţi în viaţa mea, trei bărbaţi profetici. În primul rând venea Necesarul, urmat de Probabilul şi al treilea era Convenţionalul. Primul arăta aspru şi dictatorial, se exprima cu trebuie şi scotea dispoziţiile din legile nestrămutate ale vieţii şi biologiei. Urma un personaj al întâmplării, voios, neastâmpărat, cu o figură zâmbitoare şi zăngănind nişte zaruri. Cel din urmă era personajul Convenţional, îngâmfat, rigid, purtând melon şi cu nasul pe sus. Cei trei ursitori aveau limbaje diferite. Primul insista pe DA, al doilea pe POATE şi al treilea pe NU.

Am descoperit distincţia între civilizaţie, care este unviersală, şi deci unică, şi culturi care sunt specifice şi localizate şi, deci, întotdeauna plurale. Ei bine, cultura dă statut şi civilizaţia, roluri. Dar poziţia omului în societate provine din statutele pe care i le dă cultura. Cultura conferă unei naţiuni întregi statut distinct. Este formidabil acest rol al culturilor care menţin întreaga omenire într-o permanentă diversitate. Deci, în realitate, depănăm două fire de culori difeirte. Unul se referă la cunoştinţele şi vocaţiile de tip universal şi celălalt ţine de specificitatea limbii şi culturii proprii”, se destăinuia profesorul Maliţa.

Acest volum se aseamănă unei călătorii la capătul altei nopţi, noaptea comunismului, care se încheie odată cu revoluţiile din statele europene de la sfârşitul anilor ’80.

Concepută sub forma unei autobiografii, dar care prezintă pe parcurs şi un stil memorialistic, cartea lui Mircea Maliţa face o incursiune în istoria României antebelice şi postbelice, oferind un tablou politic, economic şi cultural de o fineţe aparte şi cu o uimitoare minuţiozitate asupra detaliilor. Mai mult, lucrarea poate fi asemuită şi cu un adevărat Jurnal de călătorie cu popasuri pe tot globul, datorită activităţii de diplomat, preşedinte al mai multor organizaţii internaţionale şi asociaţii pe care a avut-o autorul. El alcătuieşte o remarcabilă galerie de oameni politici, academicieni, scriitori, economişti, cât şi alţi oameni cu alte preocupări din multe domenii, un tablou graţie căruia descoperim lucruri pe care, e posibil, ca istoria să le fi omis sau, pur şi simplu, să fi rămas în dosare secrete.

Se conturează astfel portretele unor personaje cum ar fi Ion Gheorghe Maurer, Margaret Thatcher, Ronald Regan, pentru a da câteva exemple. Dar şi, Grigore G. Moisil, Brâncuşi şi Max Bill, Ilia Prigogine, Jean d’Ormesson, Marin Sorescu, Yehudi Menuhin…

Mircea Maliţa, un guru al diplomaţiei româneşti, este un profesionist remarcabil: matematician, doctor în matematică; diplomat, fost ambasador în SUA (1982-1985), fost ministru adjunct de externe; fost Ministru al Învăţământului; fost ambasador la ONU şi la Geneva; academician; eseist; profesor universitar, director de biblioteci în SUA. Anii ’70-’80 au fost cei mai bogaţi profesional pentru Mircea Maliţa. La cei 89 de ani ai săi, Mircea Maliţa este în continuare un spirit vioi şi popular. Este atât de prolific încât publică în fiecare an câte o carte. Are enorm de spus, pentru că are o uriaşă experienţă de viaţă şi de diplomaţie. Participă cu pasiune la diverse congrese şi simpozioane.

Portretele creionate de Mircea Maliţa, mai ales ale oamenilor politici şi de cultură străini, sunt absolut remarcabile şi e uimitor cum a cunoscut, într-o viaţă de om, mai toate personalităţile contemporane care au făcut şi au intrat în istorie.

”Cronica vieţii mele”, o fascinantă carte de memorii

Sunteţi aşteptaţi la Libraria Humanitas de la Cişmigiu sâmbătă, 30 ianuarie, la ora 17.00, la o întâlnire cu muzica şi povestea vieţii lui Bob Dylan, cuprinse în Cronica vieţii mele.

Dan C. Mihăilescu şi Bogdan Şerban vă vor vorbi despre Bob Dylan, cântăreţ, compozitor, autor de lyrics, scriitor şi artist plastic, aşa cum apare în Cronica vieţii mele, un artist complet care, transgresând genurile muzicale, devine încă din primii ani ai carierei unul dintre cei mai mari interpreţi şi compozitori de folk-rock.

Dan Byron, voce şi chitara Byron, şi Narcis Axinte, voce şi chitara Harlequin Jack, vor cânta cover-uri după câteva dintre piesele lor preferate de pe albumele lui Dylan, ascultate de mai bine de o jumătate de secol în ciuda graniţelor regimurilor şi ale generaţiilor.

„Cronica vieţii mele îşi ocupă locul, alături de romanul Pe drum al lui Jack Kerouac, ca mărturie esenţială despre destinul manifest al unui artist american”, scria în The New York Times.

Nu trebuie să fii fan Bob Dylan şi nici măcar pasionat de folk, blues sau rock ca să ai ce afla din această Cronica… Este de ajuns să te intereseze lucruri precum muzica şi poezia, condiţia de creator şi de star sau transformarea Americii şi a lumii în a doua jumătate a secolului XX.

Cronica vieţii mele vorbeşte, pertinent şi pilduitor, despre artă, despre succes şi despre istorie, despre obstinaţie în urmărirea unei vocaţii, despre căutare şi despre supravieţuire. Fără să urmeze strict, după tipicul autobiografic, succesiunea cronologică a faptelor relatate, cartea marelui muzician-poet este şi un exemplu de proză memorabilă. Personajele şi întâmplările sale, de zi cu zi sau insolite, ţi se întipăresc în minte la fel de durabil ca vocea autorului şi acordurile lui de chitară din cântece precum Blowin’ in the Wind, Like a Rolling Stone sau Ballad of a Thin Man.

Cartea a fost inclusă pe lista celor mai bune apariţii ale anului 2004 de publicaţiile The New York Times, The Washington Post, The Economist, Newsday, People, Rolling Stone, Entertainment Weekly, The Village Voice, The Onion, The Austin Chronicle, The Kansas City Star, The Guardian, The Daily Telegraph, Publishers Weekly. Este finalistă, în acelaşi an, la National Book Critics Circle Award.

Opera scrisă a lui Bob Dylan include, alături de proza poetică Tarantula (1971; Humanitas Fiction, 2014), The Definitive Bob Dylan Songbook (2001), cartea de memorii Cronica vietii mele. Volumul intai (Chronicles: Volume One, 2004), Lyrics: 1962–2001 (2004), Forever Young (2008), The Lyrics: Since 1962, Edited by Christopher Ricks. La Editura Humanitas Fiction, în colecţia „Poezia“, a apărut în 2012 o selecţie de 100 de poeme din Lyrics, purtând titlul Suflare în vânt, în traducerea lui Mircea Cărtărescu, care a întocmit antologia şi a semnat prefaţa volumului.

Dublă lansare la Bucureşti: Nora Iuga şi Joachim Wittstock

Vineri, 29 ianuarie, de la ora 18.30, la Librăria Humanitas Kretzulescu din Bucureşti, va avea loc o dublă lansare de carte: Nora Iuga va vorbi despre cel mai recent volum de poezie – ascultă cum plîng parantezele, apărut recent la Editura Cartea Românească, iar Joachim Wittstock va prezenta cel mai recent roman al său, Strania călătorie a lui Peter Gottlieb, apărut recent la Tracus Arte, în traducerea Norei Iuga.

În noul său volum de versuri, ascultă cum plîng parantezele, Nora Iuga şi-a dorit să se exileze între paranteze drepte, ca un adaos necesar la titlul-propoziţie imperativă, pentru ca plînsul din interior să se facă mai bine auzit.

Suprarealistă sau oniric-dadaistă, poezia de acum a Norei Iuga este prezentată printr-un fragment din Zenobia lui Gellu Naum, un text pe care poeta şi l-a apropriat în aşa măsură încât a considerat că este singurul care îi poate recomanda noul volum.

ascultă cum plîng parantezele creează într-adevăr suspans şi dă fiori, urmînd ca finalul imprevizibil să adâncească misterul.

„…ce vă spun eu e purul adevăr, cîteodată mă aflu într-o stare din care vreau să comunic ceva şi atunci pac! vin cuvintele, iar starea aceea, dacă mă las furat de ele, se duce dracului şi dumneavoastră abia atunci vă place fiindcă începeţi să recunoaşteţi în cuvintele mele ceva bine ştiut, pe cînd mie, încă de la naştere, mi-a intrat în cap că am de comunicat lucruri uitate, de undeva unde sensibilitatea mea ar putea întîlni marea sensibilitate generală pierdută pe drum, vă rog să mă scuzaţi că folosesc cuvîntul sensibilitate, îmi vine să plîng de necaz […] ştiu că sînteţi cultă, mi-aţi dovedit-o făcîndu-mi confidenţa că citiţi romane, dar nu de literatură e vorba şi nici de cuvinte, puţin mă interesează şi literatura, şi cuvintele…” (Gellu Naum, Zenobia)

Tot în această lună, la Editura Polirom a apărut Lebăda cu două intrări, semnat de aceeaşi Nora Iuga – jurnalul unei femei, încărcat de poezie şi emoţie, care demonstrează că dragostea şi erotismul nu sînt şi nici nu trebuie condiţionate de vîrstă sau de vreun obstacol pus în cale de viaţă.

Nora Iuga s-a născut pe 4 ianuarie 1931. Este poetă, prozatoare, traducătoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România şi a PEN Club.

A publicat în jur de 20 de volume de versuri, printre care: Vina nu e a mea (1968); Captivitatea cercului (1970; retrasă din librării şi biblioteci, avînd interdicţie de publicare timp de şapte ani); Opinii despre durere (1980); Inima ca un pumn de boxeur (1982, 2000); Piaţa cerului (1986); Dactilografa de noapte (1996, 2010); Spitalul manechinelor (1998, 2010); Autobuzul cu cocoşaţi (2001, 2010); Petrecere la Montrouge (2012); Cîinele ud e o salcie (2013).

Volume de proză şi poezie traduse în străinătate: romanele Sexagenara şi tînărul (în Germania, Spania, Italia, Franţa, Slovenia, Bulgaria), Săpunul lui Leopold Bloom şi Hai să furăm pepeni (în Bulgaria) şi volumele de poezie Capricii periculoase (antologie, în Germania şi Slovenia), Autobuzul cu cocoşaţi şi Poem de octombrie (în Germania), Inima ca un pumn de boxeur (în Franţa), O inimă venind pe picioroange (în Elveţia).

A tradus peste 30 de titluri din Nietzsche, Strindberg, Celan, Jünger, Günter Grass, Elfriede Jelinek, Herta Müller etc.

Joachim Wittstock este scriitorul german care face o notă complet distinctă în familia literaturii germane născută în România. A fost profesor de germană, bibliotecar, istoric, documentarist, a publicat numeroase cărţi, unele apărute în Germania, nelăsându-se încadrat în nici un canon. Poate tocmai aceste preocupări l-au făcut să inoculeze şi eroului său Peter Gottlieb pasiunea de a scormoni în straturile cele mai profunde ale realului care amprentează fiinţa umană, căutând ceva care i-a aparţinut cândva şi acum s-a pierdut. Fără îndoială, cine cunoaşte la grandeur et la décadance a minorităţii germane din România, citind această carte [Strania călătorie a lui Peter Gottlieb] nu va putea să nu-şi pună întrebarea: cine şi-a pierdut, de fapt, umbra, cel plecat sau cel rămas?

”Inventează ceva”, de Chuck Palahniuk

Inventează ceva, aduce laolaltă douăzeci şi trei de povestiri scrise de-a lungul mai multor ani şi publicate în diverse reviste literare sau cu totul inedite. Sumbre sau amuzante, provocatoare, excentrice şi tulburătoare, povestirile lui Chuck Palahniuk sunt, fiecare în parte, un exerciţiu stilistic de o originalitate şi o inventivitate cuceritoare.

Că e vorba de un adolescent eminent, lobotomizat după o sesiune de electroşocuri cu defibrilatorul din cabinetul medical al şcolii, ca în Zombi, sau de un fiu încrezător în terapia prin râs care încearcă să-şi salveze tatăl bolnav de cancer în fază terminală cu o colecţie de glume nesărate, ca în Cioc-cioc, sau de primele apariţii ale faimosului Tyler Durden din Fight Club, cum se-ntâmplă în Expediţia, povestirile sale înfioară, uluiesc sau încântă, însă nu te lasă nici o clipă indiferent. „Cele mai inspirate povestiri semnate de Palahniuk, o îmbinare de bufonerie, oroare şi emoţie, te propulsează dincolo de incredibil, în spaţiul locuit de cele mai bune comicsuri sau de spiritul unui Rabelais ori al unui Burroughs”, notează The Guardian.

„Palahniuk reuneşte pentru prima dată în volum povestirile care-i poartă marca: umor, oroare şi îndrăzneală nebună, toate devenite subiect alături de foc, fluide corporale, malformaţii, materialismul societăţii, bestialitate, o minge de tenis fermecată şi o crimă ce are loc în timpul unui festival”, afirmă Publishers Weekly.

„Stilul modern, unic al lui Palahniuk înlătură orice convenţie, orice aer vetust… cititorului îi e cu neputinţă să se complacă în confortul narativ”, consideră Booklist.

Charles Michael „Chuck” Palahniuk (n. 1962, Pasco, Washington) este considerat unul dintre cei mai originali şi mai inventivi scriitori americani contemporani. A studiat jurnalismul la Universitatea din Oregon şi, după absolvire, în 1986, s-a stabilit în Portland, unde a schimbat diverse slujbe înainte să se dedice scrisului. Deşi primele cărţi i-au fost refuzate de editori, care le considerau prea riscante din cauza atmosferei lor sumbre, după publicarea romanului Fight Club (1996) cariera sa literară şi-a schimbat definitiv cursul. A scris pînă în prezent peste douăzeci de romane şi cărţi de non-ficţiune, traduse deja în numeroase limbi.

La Editura Polirom au apărut: Fight Club (2004, 2012), roman distins cu mai multe premii şi ecranizat în 1999, în regia lui David Fincher, cu Edward Norton, Brad Pitt şi Helena Bonham Carter în rolurile principale, Jurnal (2006, 2014), Bîntuiţii (2007, 2014), Cîntec de leagăn (2007), Monştri invizibili (2008), Sufocare (2009), Rant (2009), Supravieţuitor (2009), Pygmy (2011), Snuff (2012), Blestemaţi (2012), Apocalipsa (2013) şi Beautiful You (2015).

”Capcana Daesh”. Statul Islamic sau întoarcerea Istoriei

Capcana Daesh, cea mai cunoscută lucrare a lui Pierre-Jean Luizard, a obţinut Prix Brienne du livre géopolitique (2015).

Necunoscut până în urmă cu puţin timp, Statul Islamic şi-a făcut o intrare sângeroasă în arena internaţională. Profitând de crizele succesive care au afectat Irakul şi Siria, Daesh a preluat controlul asupra unei zone extinse şi dispune în prezent de resurse financiare uriaşe.

Pierre-Jean Luizard explică succesul acestei grupări, care nu se datorează exclusiv unor evenimente externe: Statul Islamic are o strategie bine pusă la punct, bazată pe alianţe tribale şi pe ideea unui stat transnaţional.

În opinia sa, orice intervenţie a comunităţii internaţionale în regiune nu va face decât să perpetueze criza în lipsa unui proiect politic realist şi viabil, proiect pe care statele occidentale nu par deocamdată capabile să-l formuleze. În schimb, ele par să alunece tot mai mult în capcana întinsă de Daesh, care, în încercarea de a coagula populaţia sunnită, le implică în conflicte ce pot fi interpretate ca intervenţii abuzive, în siajul mai vechii dominaţii occidentale în Orientul Mijlociu.

Capcana Daesh. Statul Islamic sau întoarcerea Istoriei, de Pierre-Jean Luizard, a apărut săptămâna aceasta în colecţia „Hexagon”, traducere de Nicolae Constantinescu, şi în ediţie digitală.

Din cuprins: Apariţia bruscă a Statului Islamic • „Stat” sau „organizaţie teroristă”? • Revenirea sîngeroasă a „problemei irakiene” • Statul sirian întors la confesionalism • Statul Islamic la porţile Libanului • O Iordanie paralizată • Arabia Saudită: regele e gol • Turcia: Erdogan prins în propria-i capcană

Pierre-Jean Luizard este director de cercetare la Centre National de la Recherche Scientifique, specializat în Orientul Mijlociu. A cunoscut îndeaproape cele mai multe dintre ţările Orientului Mijlociu, în special Siria, Liban, Irak, statele din zona Golfului Persic şi Egipt. Istoric al islamului contemporan în aceste ţări, este preocupat în special de punerea în valoare a diferitelor sale manifestări, precum şi de rolul jucat de fiecare dintre ele în cadrul sistemelor politice din ţările respective. Publică regulat articole pe tema conflictelor din Orientul Mijlociu, în Le Monde, Libération sau Nice-Matin. De acelaşi autor: La Formation de l’Irak contemporain (1991), La Question irakienne (2002), Laïcités autoritaires en terres d’islam (2008), Comment est né l’Irak moderne (2009).

”Sămînţa încolţită”, continuarea bestsellerului ”Azaleea Roşie”

„Un puternic şi tulburător contrast între atitudinea americană şi cea chineză în faţa valorilor umanităţii”, scrie în Publishers Weekly.

La 20 de ani după apariţia primului roman inspirat din propria viaţă, Azaleea Roşie, în care zugrăvea în culori sumbre tribulaţiile ei în timpul Revoluţiei culturale chineze, Anchee Min hotărăşte să-şi întregească povestea vieţii în Sămînţa încolţită.

Sincer şi adesea şocant, scriitoarea relatează dificultăţile cu care s-a confruntat ca imigrantă până când a ajuns să se adapteze ritmurilor ţării de adopţie şi să-şi construiască o carieră literară de succes.

Munca epuizantă, efortul de a învăţa singură engleza stând într-o cămăruţă neîncălzită şi urmărind la televizor serialul Sesame Street, trauma unui viol, căsătoria eşuată şi apoi divorţul deprimant, naşterea fiicei sale, Lauryann, şi a doua căsătorie – fericită – sunt numai câteva dintre experienţele în care se regăsesc, într-un fel sau altul, atâţia dintre imigranţii ce au venit în America, „ţara făgăduinţei”, cu inima plină de speranţă într-un viitor mai bun.

Sămînţa încolţită a apărut în colecţia „Biblioteca Polirom”, traducere din limba engleză de Ionuţ Sociu, şi în ediţie digitală.

„Prin romanele sale, Anchee Min a găsit o cale de a păstra legătura cu propriile rădăcini culturale lăsate în urmă. Ea a reinventat o imagine frumoasă, tragică, dramatică a unei Chine pe care acum o poate privi fără durere. La fel cum s-a întâmplat cu mulţi artişti emigranţi, America i-a dat lui Anchee Min şansa de a aduce seminţele extraordinarei sale poveşti dincolo de ocean, unde le-a îndemnat să înflorească”, notează cronicarul de la The New York Times.

„O poveste adevărată înfăţişând calea de la mizerie la bunăstare, din Shanghai în Chicago… O carte care te inspiră, despre o dârzenie şi o tărie de caracter uluitoare”, consideră Kirkus Reviews.

„Privind scrutător moştenirea Revoluţiei culturale a lui Mao Zedong, Anchee Min creează prin romanul ei un puternic şi tulburător contrast între atitudinea americană şi cea chineză în faţa valorilor umanităţii”, apreciază Publishers Weekly.

Anchee Min s-a născut în 1957 la Shanghai, în timpul regimului comunist condus de Mao Zedong. La numai nouă ani făcea parte din Micile Gărzi Roşii (organizaţie de tineret iniţiată la începutul Revoluţiei Culturale, menită să susţină regimul maoist), iar la şaptesprezece ani, în timp ce se afla într-o tabără de muncă, a fost aleasă să joace în unul dintre filmele realizate de celebrul studio cinematografic al doamnei Mao. În 1984 a emigrat în America, ajutată de actriţa Joan Chen. Aici şi-a scris cartea de memorii Azaleea Roşie (1994; Polirom, 2009), care a devenit bestseller internaţional, tradus în peste 20 de limbi. I-au urmat Cum am devenit doamna Mao (2001; Polirom, 2009), Împărăteasa Orhidee (2004; Polirom, 2008), Ultima împărăteasă (2008; Polirom, 2008) şi Perla Chinei (2010; Polirom, 2010).

”Dialoguri asupra religiei naturale”

Duh şi Contemplaţie

Volumul de faţă, apărut la Editura Herald, cuprinde două texte fundamentale din opera marelui filosof scoţian: Dialoguri asupra religiei naturale – unde Hume pune în discuţie mai multe argumente filosofice importante în favoarea existenţei lui Dumnezeu, printre care argumentul teleologic şi cel cosmologic – şi Istoria naturală a religiei, în care cercetează originea credinţei şi apoi urmăreşte dezvoltarea acesteia de la politeism la monoteismul dogmatic. Reunite, aceste două opere constituie cea mai zguduitoare critică la adresa argumentelor şi dogmelor religioase întreprinsă vreodată de un filosof. Relevanţa acestor două texte în dezbaterile actuale din domeniul filosofiei şi antropologiei moderne sunt o mărturie a influenţei şi fertilităţii gândirii unui autor care a scris un capitol important din cercetarea şi înţelegerea religiei ca fenomen natural.

„Ce nobil privilegiu pentru raţiunea umană să ajungă la cunoaşterea fiinţei supreme şi, pornind de la lucrarea vizibilă a naturii, să poată infera un principiu atât de sublim cum este creatorul! Dar să considerăm şi reversul medaliei. Să aruncăm o privire asupra majorităţii popoarelor şi epocilor. Să examinăm principiile religioase care au dominat de fapt în lume. Cu greu vom ajunge la convingerea că sunt altceva decât visele unor oameni bolnavi. Sau poate le vom considera mai degrabă nişte fantezii jucăuşe.”

David Hume (1711-1776) a fost un filosof, istoric, economist şi eseist scoţian, cunoscut mai ales pentru empirismul şi scepticismul său filosofic. A reprezentat una dintre cele mai importante figuri din istoria filosofiei occidentale şi a Iluminismului scoţian. Hume este de obicei asociat cu John Locke, George Berkeley şi alţii în cadrul empirismului britanic. Opera şi gândirea sa i-au influenţat, printre alţii, pe Immanuel Kant (care spunea că analiza humeană a cauzalităţii a fost cea care l-a trezit din „somnul dogmatic”) şi pe Albert Einstein, care spunea că a fost inspirat de Hume când a formulat teoria relativităţii. Printre operele majore ale lui Hume se numără: A Treatise of Human Nature (Tratat asupra naturii umane), 1739; An Inquiry concerning Human Understanding (Cercetare asupra intelectului omenesc), 1748; An Inquiry concerning the Principles of Morals (Cercetare asupra principiilor moralei), 1751; History of England (Istoria Angliei), 1754. The Natural History of Religion (Istoria naturală a religiei), 1757; Dialogues concerning Natural Religion (Dialoguri asupra religiei naturale) postum, 1779. Multe dintre argumentele formulate şi temele discutate în aceste lucrări sunt încă dezbătute în literatura filosofică actuală.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.