Actualitate
Grecii plus americanii: Vom conduce tranziția energetică în Europa de SE
Cotidianul.ro a relatat deja că PPC este un vector al influenței americane în energia din această parte a Europei. […]
4,8 mld.€ pentru Ucraina, după raportul unui român
Ucraina primește vești bune pe bandă rulantă. După ajutorul anunțat de americani și rachetele trimise în secret, Ucraina va primi bani și de la UE. […]
Radu Tudor: „România poate oferi muniție PATRIOT pentru Ucraina”
Probabil, statele membre NATO vor depune un efort în continuare ca aceste sisteme… […]
CSA Steaua își schimbă numele!
Oficialii clubului susțin că până la începerea viitorului sezon se vor face toate eforturile pentru a se găsi o soluție legală privind forma de organizare a clubului. […]
Ungurii, mai deştepţi decât ai noştri
A anunţat joi Gergely Gulyas, şeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban, citat de Reuters… […]
Adolf Hitler, „Făclia democrației” în Ucraina?
Organizația Naționaliștilor Ucraineni (OUN) din Ucraina a colaborat cu Germania nazistă, arată într-o analiză holistică profesorul […]
Jaqueline, la fel de tare ca Nadal
Venită din calificări, nevoită să joace două tururi până să ajungă pe tabloul principal, paradoxal, Jaqueline devine mai bună şi mai puternică, de la meci la meci. […]
Bomba zilei vine de la lacheul lui Putin!
El a adăugat că Occidentul efectuează în mod constant operaţiuni de recunoaştere aeriană deasupra… […]
Socoteala lui Piedone. „Exclus! Exclus! Exclus!”
Dacă spuneau de la început „o susținem pe Gabriela Firea”, era altceva… […]
Alexandru Bălgrădean: CIO-lanul de AUR
Asistăm la un război intre judo-ul tradițional, definit de valorile universale care au consacrat acest sport, și structurile corupte administrative și birocratice ale Agenției Naționale pentru Sport și COSR. […]
Ministrul Gorghiu, între ce își dorește și ce poate
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, […]
Anticoncepţionalele, ca vaccinul. Compensate, cu prescripţie medicală
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila […]
Planul lui Becali cu Florinel Coman
FCSB nu a reușit să facă decât un egal la Sfântu Gheorghe în meciul disputat miercuri seară în play-off-ul SuperLigii și astfel nu a putut […]
Rapidiștii i-au stricat ziua de naștere patronului Dan Șucu
Este greu de explicat acest colaps al Rapidului în play-off, unde nu a reușit nici o victorie, după ce încheiase sezonul regulat cu un splendid 4-0 cu liderul FCSB […]
25 aprilie 1974, începutul democrației în Portugalia
Revoluția Garoafelor din Portugalia, singura lovitură de stat militară din Europa care a înlăturat un regim dictatorial prin mijloace pașnice. […]
Vreme de iarnă grea la Rânca
Vreme de iarnă grea la Rânca. Drumarii intervin cu material antiderapant pe DN 67C, unde ninge în zona staţiunii montane […]
Rusia: Forțele Armate au doborât deja rachete ATACMS
„Forțele Armate Ruse au doborât deja câteva rachete ATACMS. Va continua să fie la fel. Nici aceste rachete, nici altă armă nu vor putea ajuta la înfrângerea Federației Ruse.“ […]
Primul tricolor care ratează EURO 2024
Din păcate, diagonosticul de care s-a temut tot stafful echipei noastre naționale în privința accidentării s-a adeverit. […]
GAZELE NATURALE ȘI ENERGIA
Grecii plus americanii: Vom conduce tranziția energetică în Europa de SE
Cotidianul.ro a relatat deja că PPC este un vector al influenței americane în energia din această parte a Europei. […]
Dosar: Infrastructură
Ce se va alege de TAROM. Grindeanu a dat detalii
„Odată cu primirea acestui ajutor de la Comisia Europeană noi trebuie să intrăm într-o… […]
-
Deputatul PNL Florin Roman, coordonatorul campaniei partidului pentru alegerile locale, a declarat că noul PSD e de fapt vechiul PSD, […]
-
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a declarat că a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL cu privire la candidatura lui Iulian Dumitrescu […]
-
Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a avut, miercuri, o convorbire cu secretarul american al Apărării, Lloyd J. Austin III. […]
-
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că locul lui Cristian Popescu Piedone nu… […]
-
Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, liberalul Iulian Dumitrescu, cercetat sub control judiciar pentru… […]
-
Potrivit liderului PSD, „este evident” că dependenţa primarilor de sector „nu… […]
-
Mircea Geoană ține în atenție opinia […]
-
PSD va valida, săptămâna viitoare, […]
-
Explicația liderul senatorilor PNL […]
Imagini virale pe străzile Londrei
„Ştim că un număr de cai sunt în prezent liberi în centrul Londrei şi lucrăm cu… […]