Inspecţia judiciară anunţă cercetarea disciplinară faţă de Codruţa Kovesi, Marius Iacob şi Gheorghe Popovici

La solicitarea celor de la „Lumea justiţiei”, Inspecţia judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a comunicat că întreaga conducere a DNA va fi supusă cercetării disciplinare în urma plîngerilor formulate de procurorii revocaţi Iorga Moraru şi Doru Tuluş! Sînt vizaţi Laura Codruţa Kovesi, şefa DNA, Marius Iacob, adjunctul şefei DNA, şi Gheorghe Popovici, procuror şef de secţie la DNA.

În această adresă, Inspecţia judiciară precizează: „Apreciind că există indiciile săvîrşirii unor abateri disciplinare, inspectorii judiciari au dispus începerea cercetării disciplinare” faţă de cei de mai sus. Se mai spune în Adresă că, la finalizarea cercetării disciplinare, pot dispune fie admiterea sesizării, fie respingerea ei.

Această cercetare disciplinară, mai precizează Inspecţia judiciară, „este o etapă a procedurii disciplinare reglementată de Legea 317/2004”.

Răspunsul Inspecţiei judiciare este extrem de important, întrucît vine după recentul scandal declanşat de înregistrările în care inspectorul judiciar Mihaela Focică se plîngea Inspectorului şef adjunct al Inspecţiei judiciare de presiunile la care a fost supusă de Laura Codruţa Kovesi. Iată documentul publicat acum cîteva minute de către „luju.ro”:

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ion Spânu 1818 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.