Inspectoratul de Stat în Construcții refuză banii de la Năstase

Inspectoratul de Stat în Construcții refuză banii de la Adrian Năstase, spune unuia dintre avocații fostului premier.

Avocatul a menționat în fața magistraților că Năstase și-a făcut datoria și și-a îndeplinit toate obligațiile cu care a rămas în urma tuturor acestor condamnări.

Adrian Năstase a depus 750.000 de euro într-un cont care se află la dispoziția ISC, însă Inspectoratul a răspuns la notificarea trimisă de avocații acestuia spunând că nu doresc executarea voluntară.

În acest caz, Dragnea a anunțat că a decis începerea unei anchete.

„În cazul Năstase, ISC-ul trebuie să aplice legea cu rigurozitate. Îi atenţionez să înceteze cu bâlbâielile şi să nu se joace cu decizia. Trebuie să pună în aplicare cu foarte mare atenţie sentinţa oricărei instanţe”, a declarat Dragnea.

El a transmis ISC că are obligaţia să răspundă la solicitări.

„Am înţeles că mai devreme, la un post de televiziune, un domn a afirmat că a trimis la ISC o solicitare să primească nişte răspunsuri pe acest caz şi se spune că ISC-ul ar fi răspuns să-l direcţioneze către mine. Eu transmit ISC-ului să înţeleagă că este în obligaţia acelei instituţii să răspundă la orice solicitări, pentru că dacă ajung să răspund eu înseamnă că acolo nu mai este conducere. Deocamdată este conducere şi dacă vor să mai rămână în continuare ca şi conducere trebuie să aplice legea şi să nu se mai joace cu aceste subiecte sensibile”, a afirmat Dragnea.

„De acum peste două săptămâni acolo am dispus să înceapă un control de către Corpul de control al ministrului, urmează ca în perioada imediat următoare să avem rezultatele controlului, pe care o să le facem publice însoţite de măsurile pe care preconizez să le iau pentru acea instituţie, un raport pe care o să-l prezint şi premierului în momentul în care va fi gata. Controlul dispus acum două săptămâni şi ceva acolo nu are legătură cu subiectul zilei şi anume cazul Adrian Năstase, dar din păcate nici nu am semnale foarte bune din ceea ce se întâmplă în această acţiune de control. Urmează controale şi la Compania Naţională de Investiţii şi la ANL”, a spus vicepremierul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.