Instanța supremă, decizie definitivă în cazul lui Dan Adamescu

Omul de afaceri Dan Adamescu a fost condamnat la 4 ani și 4 luni de închisoare. Decizia este definitivă.

Update: Adamescu a fost luat de polițiști de acasă și dus în arestul Poliției Capitalei, înainte de a se stabili locul de detenție. Potrivit Poliției Capitalei, acțiunea a avut loc după ce mandatul de executare a pedepsei a ajuns la polițiști.

Trimis în judecată în iunie 2014, Adamescu este acuzat că le-a dat mită 20.000 de euro unor judecători de la Tribunalul București pentru ca aceştia să dispună soluţii favorabile în două dosare de insolvenţă.

De asemenea, omul de afaceri Iosif Armaș, fost deputat PSD, a condamnat, în același dosar, la 1 an și 4 luni închisoare cu suspendare.

Mircea Moldovan, unul dintre judecătorii mituiți de omul de afaceri, a fost condamnat la 12 ani și 2 luni de închisoare, aceasta fiind și cea mai grea pedeapsă din dosar, cu mult mai puțin însă decât cei 22 de ani închisoare dați de Curtea de Apel București.

În același dosar au mai fost condamnați judecătorii Ion Stanciu (3 ani și 4 luni închisoare cu executare), Elena Rovența (4 ani și 6 luni închisoare cu executare) și Ciprian Sorin Viziru (4 ani și 6 luni închisoare cu executare).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.