Instituţiile de forţă ale statului vor legi care permit comiterea abuzurilor

Cezar Avrămuţă, cunoscutul protestatar din Piaţa Universităţii, a fost „săltat” de pe stradă de către poliţiştii Secţiei a 3-a şi dus cu forţa la Spitalul de nebuni! Odată cu el a fost ridicat şi un prieten al său care a fost agresat fizic. Acest caz devoalează grave abuzuri ale autorităţilor, dar şi prevederi abuzive ale cadrului legal!

Aşa cum rezultă din procesul-verbal întocmit de poliţişti, Cezar Avrămuţă a fost legitimat şi reţinut pentru că „a scandat lozinci împotriva CSM şi a fluturat drapelul României”! Încă nu se ştie cine a ordonat această misiune la nivelul poliţiei, însă, din relatările celor două persoane ridicate de pe stradă, Cezar Avrămuţă şi prietenul său Alexandru Anghel, făcute la Antena 3, rezultă că întreaga operaţiune, filmată cu telefonul mobil, s-a făcut prin încălcarea legii.

Întrucît oricare dintre cetăţenii ţării pot oricînd să fie victimele unor asemenea operaţiuni abuzive de forţă, prezentăm mai jos cadrul legal pe care trebuie să-l respecte orice autoritate atunci cînd se impune legitimarea, reţinerea şi internarea involuntară într-un ospiciu a cuiva.

„Indicii temeinice” la legitimare, „suspiciuni rezonabile” la arestare?

Chiar în aceste zile, mai multe asociaţii ale magistraţilor au încercat fără succes să determine CSM să avizeze modificarea Codului de procedură penală în ceea ce priveşte principala condiţie a „arestării preventive”, adică în locul „suspiciunilor rezonabile”, cum se prevede acum, să se ceară „indicii temeinice” care să arate că o persoană a comis fapte penale. Declaraţia Liviei Stanciu, ca şi dezbaterile de la CSM arată fie că aceste persoane din conducerea „justiţiei independente” nu cunosc legea, fie că vor să lase în continuare uşa deschisă către abuzuri! După cum veţi vedea mai jos, nici preşedinta ÎCCJ şi nici magistraţii din CSM habar nu au că legea prevede la simpla legitimare a unei persoane existenţa unor „indicii temeinice” că persoana respectivă a comis o faptă ilegală! Ar fi absurd ca la o arestare preventivă, adică o măsură mult mai restrictivă, să fie necesare doar „suspiciuni rezonabile”!

Dovada este oferită de Dispoziţia IGPR nr. 643/2005, care, la cap. IV, „DESCRIEREA PROCEDURII”, prevede:

Iată, deci, că şi legitimarea unei persoane este tot o „măsură preventivă”, însă una mai blîndă decît „arestarea preventivă”. În aceste condiţii, se impune de la sine ideea că, dacă la simpla legitimare, cum se vede în documentul de mai sus, se impune existenţa unor „INDICII TEMEINICE”, cu atît mai mult, în cazul „arestarării preventive”, n-au cum să fie necesare doar „suspiciuni rezonabile”! În acest moment, disputa pe această temă ar trebui să se încheie prin adoptarea măsurilor propuse de magistraţi, iar cei din CSM, împreună cu Livia Stanciu, să lase capul jos, ruşinaţi, şi să-şi dea demisia.

„Bună ziua! Sunt agentul de poliţie „x” de la secţia „y”, vă rog să-mi prezentaţi actul de identitate”

Dacă un poliţist are asemenea „indicii temeinice” că o persoană a comis sau doar se pregăteşte să comită o faptă ilegală, nu se repede la ea cu brutalitate, aşa cum au făcut poliţiştii în cazul lui Cezar Avrămuţă şi al prietenului său, ci este obligat, conform art. 5 din acelaşi act normativ, Dispoziţia IGPR nr. 643/2005, unde se prevede cum trebuie să acţioneze poliţistul: „Se solicită actul de identitate, folosind formula: „BUNĂ ZIUA (SEARA)! SUNT AGENTUL DE POLIŢIE (numele) DE LA (unitatea de poliţie), VĂ ROG SĂ – MI PREZENTAŢI ACTUL DE IDENTITATE”. Insistăm în precizarea acestui lucru nu numai pentru a sublinia caracterul politicos al formulării, ci şi pentru că am observat, în emisiunea „Sinteza zilei”, că şi avocata Alice Drăghici credea că „omul legii” poate să legitimeze pe oricine la simpla lui bănuială, fără ca el însuşi să se prezinte! Ei, bine, nu! Avrămuţă şi prietenul său aveau dreptate: poliţistul trebuie să se prezinte şi să precizeze de ce este necesar să legitimeze pe cineva!

La acest comportament îl obligă şi Legea Nr. 360 din 6 iunie 2002 privind Statutul poliţistului, care, la art. 4, al. 1, prevede că „poliţistul este obligat să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului”, altfel, conform al. 2, „răspunde, în condiţiile legii, pentru modul în care îşi execută atribuţiile de serviciu”! Iar condiţiile legii, potrivit art. 55 din acelaşi act normativ, înseamnă că „Încălcarea de către poliţist, cu vinovăţie, a îndatoririlor de serviciu angajează răspunderea sa disciplinară, materială, civilă sau penală, după caz”!

Toate aceste prevederi simple şi obligatorii nu sînt mofturi ale civilizaţiei, ci derivă din Constituţia României, care, la art. 23 „Libertăţile individuale”, consemnează în al. 1 că „Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile”, iar în al. 2 că „Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege”, adică potrivit celor redate de noi mai sus!

Legea 487/2002 permite internarea abuzivă a oricui la spitalul de nebuni

Se pare că dorinţa autorităţilor de a interna la spitalul de nebuni o persoană incomodă, care deranjează autorităţile, are un anumit istoric. Astfel, în 28 iunie 1883, Mihai Eminescu era ridicat cu forţa de către poliţie din Băile Mitraşevski şi internat ilegal la Ospiciul „Caritatea” al dr. Şuţu. Tot aranjamentul fusese făcut încă din dimineaţa acelei zile de către Titu Maiorescu, după ce primise de la P.P. Carp telegrama celebră: „Mai potoliţi-l pe Eminescu”! Şi l-au potolit, internîndu-l cu forţa la nebuni, unde i s-a administrat un tratament care l-a distrus în mod iremediabil. Nu insistăm asupra acestui subiect aici, căci el face obiectul unor cercetări de specialitate.

Comuniştii au practicat şi ei acest tip de abuz prin care-i „potoleau” pe disidenţi, însă încercau să se acopere de un cadru cvasi-legal atunci cînd decideau internarea forţată a cuiva în ospiciu. Vă prezentăm, pentru exemplificare, unul dintre numeroasele documente de internare la Spitalul de nebuni din Craiova ale disidentului Petre Dragu, potrivit Decretului 313/1980, acesta fiind cunoscut pentru opiniile lui anticomuniste, exprimate deschis în perioada 1973-1989:

Şi iată documentul emis de Procuratura militară, în care se precizează pentru ce Petre Dragu a fost internat de zeci de ori la Spitalul de nebuni, fără ca el să fi prezentat vreodată simptomele unei reale boli mintale:

La vremea aceea, Petre Dragu a fost internat cu forţa „la nebuni” pentru că „a întreprins acţiuni de propagandă împotriva orînduirii socialiste din ţara noastră”!

Sîntem acum după 25 de ani de la o Revoluţie anticomunistă, România este membră a Uniunii Europene şi avem pretenţia că vremurile s-au schimbat. Cazul lui Cezar Avrămuţă, licenţiat în matematică, informatică şi ştiinţe economice, precum şi al prietenului său Alexandru Anghel, fost ofiţer şi judecător, care au fost ridicaţi cu forţa de pe stradă pentru simplul motiv că protestau ca solidaritate cu Mariana Rarinca, arestată pe nedrept 191 de zile, fiind apoi achitată în procesul intentat împotriva sa chiar de către Livia Stanciu, preşedinta ÎCCJ! Ce se ştie este că Avrămuţă a fost dus cu forţa la Spitalul de boli mintale nr. 9, fiind apoi eliberat din cauza presiunii publice. Cezar Avrămuţă a prezentat la TV documentul întocmit la ridicarea lui de pe stradă, în care se preciza că „a scandat lozinci împotriva CSM şi a fluturat drapelul României”! În fapt, protestul lui Cezar Avrămuţă era îndreptat împotriva unor autorităţi despre care întreaga presă a scris că au comis un abuz incalificabil faţă de Mariana Rarinca.

Cu tot istoricul acestei proceduri barbare, de internare cu forţa a unei persoane incomode, se pare că opinia publică nu ştie un lucru ce rezultă clar din textul de lege: orice persoană poate fi internată cu forţa într-un spital de nebuni la simpla reclamaţie a unei autorităţi! Din acest motiv, prezentăm mai jos pasajele din Legea 487/2002, republicată în 2012, care permit abuzurile acestea înfiorătoare, cînd un om poate fi internat şi tratat ca şi cînd ar fi cu adevărat nebun! Consecinţele se pot bănui uşor.

Regula în cazul internării într-o instituţie specializată în tratarea bolilor mintale este prevăzută de art. 10, al. 1 al Legii 487/2002: „Evaluarea sănătăţii mintale se efectuează, prin examinare directă a persoanei în cauză, numai de către medicul psihiatru”. Excepţiile, căci ele sînt cele care deschid calea spre abuz, sînt prevăzute la art. 11: „Evaluarea sănătăţii mintale se face cu consimţămîntul liber, informat şi documentat al persoanei, cu excepţia situaţiilor specifice, stabilite de lege, cînd persoana evaluată are dificultăţi în a aprecia implicaţiile unei decizii asupra ei înseşi, situaţii în care persoana evaluată trebuie să beneficieze de asistenţa reprezentantului legal sau convenţional”.

În cazul lui Cezar Avrămuţă n-a fost vorba de consimţămîntul său de a fi evaluat, din contră, el s-a opus trimiterii sale la spital! Dacă, totuşi, s-a presuspus că Avrămuţă nu ar avea discernămînt, legea îi obliga pe cei care l-au internat să-i asigure asistenţa unui reprezentant legal sau convenţional, or, acest lucru nu s-a întîmplat!

Art. 12 din lege precizează şi care sînt cele două forme de internare într-un spital de nebuni: internarea la cerere şi internarea nevoluntară: „Evaluarea stării de sănătate mintală se efectuează la cererea persoanei, la internarea voluntară a acesteia într-o unitate psihiatrică sau în condiţiile unei internări nevoluntare prin solicitarea expresă a persoanelor menţionate la art. 56”. Să vedem care sînt aceste persoane care pot solicita internarea nevoluntară a cuiva, aşa cum sînt precizate la art. 56:

Citiţi şi minunaţi-vă! Practic, primarii, unii funcţionari din primării, poliţiştii, jandarmii, pompierii, procurorii şi judecătorii – toţi pot să solicite internarea nevoluntară a oricăruia dintre noi, adică să ne ducă forţat la spitalul de nebuni! Acelaşi articol, la al. 2, precizează ce trebuie să facă aceste persoane care au dreptul acesta excesiv asupra unor cetăţeni, fără ca aceştia să fi fost diagnosticaţi de un medic de specialitate: „Motivele solicitării internării nevoluntare se certifică sub semnatură de către persoanele menţionate la alin. (1), cu specificarea propriilor date de identitate, descrierea circumstanţelor care au condus la solicitarea de internare nevoluntară, a datelor de identitate ale persoanei în cauză şi a antecedentelor medicale cunoscute”! Deci, o simplă semnătură şi… gata!, eşti pus în cămaşa de forţă!

Oare cum a fost posibil ca această lege să treacă de Parlament, fără ca societatea civilă să intervină şi să semnaleze cît de larg deschisă este uşa către abuzuri? Căci, iată!, cazul lui Avrămuţă demonstrează acest lucru, el fiind „săltat” de pe stradă doar pentru că un poliţist l-a „diagnosticat” ca fiind posibil nebun! Şi, culmea!, nici măcar nu i-a comunicat „nebunului” care au fost „motivele solicitării internării nevoluntare”, aşa cum i-a cerut Avrămuţă şi Anghel, lucru înregistrat şi pe înregistrarea video! Dar, de ce să ne mai mirăm, cînd un oarecare Nicolas, ziarist francez de origine română, spune la TV că, deşi nu ştie ce prevede legea, presupune că autorităţile acţionează totdeauna legal?

Şi societatea civilă te poate băga la spitalul de nebuni

Întrucît am constatat că această lege extrem de periculoasă nu este cunoscută nici de cetăţeni şi nici de cei care trebuie s-o aplice, precizăm şi cum se face efectiv internarea nevoluntară a unei persoane. După ce este dus la Spitalul de boli mintale, un om este examinat de o Comisie din care – atenţie! – fac parte „3 membri numiţi de managerul spitalului, şi anume: 2 psihiatri şi un medic de altă specialitate sau un reprezentant al societăţii civile” (art. 61, al. 2), care are la dispoziţie 48 de ore pentru a întocmi documentul de internare! Aşadar, un medic de altă specialitate sau un reprezentant al societăţii civile (???) pot decide ca un om să fie internat ca fiind nebun în cazul în care cei doi specialişti sînt în divergenţă de opinii! Şi ce face în cele două zile sărmanul care a fost „săltat” de pe stradă, mai ales că, după ce comisia întocmeşte „documentul”, acesta va fi trimis la Judecătorie (art. 61, al. 6), iar pînă cînd instanţa va confirma decizia Comisiei, „nebunul” va fi supus unui tratament din 5 în 5 zile?

În evaluarea sănătăţii mintale nu se iau în considerare criteriile politice şi sociale

Ca şi Decretul lui Ceauşescu nr. 313/1980, Legea 487/2000 conţine cîteva prevederi care să dea bine, prin care se induce în populaţie ideea că legea este făcută pentru protecţia persoanei în cauză, dar şi a societăţii, în general! E bine, totuşi, ca oamenii să le cunoască, măcar pentru a le folosi atunci cînd solicită daune materiale în situaţia cînd sînt abuzaţi, aşa cum s-a întîmplat acum cu Avrămuţă şi Anghel.

Astfel, art. 14, al. 1 din Legea 487/2000 precizează ce nu se poate invoca atunci cînd un om este internat fără voia lui într-o clinică de boli mintale: „În evaluarea sănătăţii mintale medicul psihiatru nu ia în considerare criteriile neclinice, cum sunt: cele politice, economice, sociale, rasiale şi religioase, conflictele familiale sau profesionale ori nonconformismul faţă de valorile morale, sociale, culturale, politice ori religioase, dominante în societate”. Dacă aceste prevederi ar fi fost respectate, Avrămuţă şi Anghel nu puteau fi ridicaţi de pe stradă, căci ei protestau TOCMAI faţă de deciziile politice ale unor autorităţi, invocînd valorile sociale şi politice cu care ei nu erau de acord!

Articolul 42, al. c din Legea 487/2000 îi garantează şi celui internat nevoluntar în spitalul de boli mintale că are mai multe drepturi: „libertatea de comunicare, în special cu alte persoane din unitatea de îngrijire, libertatea de a trimite şi de a primi comunicări particulare fără niciun fel de cenzură, libertatea de a primi vizite particulare ale unui consilier ori ale unui reprezentant legal sau convenţional şi, ori de cîte ori este posibil, şi ale altor vizitatori, libertatea de acces la serviciile poştale şi telefonice, precum şi la ziare, la radio şi la televiziune”. Lui Cezar Avrămuţă i s-au acordat aceste drepturi cînd a fost internat? A putut el să dea necenzurat telefoane la vreo televiziune sau la vreun ziar pentru a semnala situaţia în care se află?

Iată întrebări care ar trebui să primească imediat un răspuns clar. Oricum, ministrul de Interne, Gabriel Oprea, este cel care trebuie să ancheteze felul în care au acţionat poliţiştii din subordinea sa şi să-i demită imediat pe Şeful Poliţiei Capitalei şi pe şeful secţiei a 3-a, altfel va trebui ca el însuşi să-şi prezinte demisia! Cazul Avrămuţă, generat de protestul faţă de Cazul Rarinca, arată că încă sîntem tributari mentalităţilor dictatoriale, în care instituţiile de forţă ale statului, în loc să-şi protejeze cetăţenii, acţionează abuziv împotriva lor!

Toate aceste abuzuri, fiind tolerate în ultimii ani, au dus chiar la acreditarea ideii că aceste autorităţii, nefiind supuse unui control riguros, se implică şi în viaţa politică, devenind în mod absurd mijloacele prin care se pot schimba chiar şi majorităţile parlamentare rezultate din alegeri. Totul începe de la tolerarea acestor abuzuri îngăduite de unele legi imperfecte şi aceasta este explicaţia pentru ostilitatea cu care instituţiile de forţă ale statului încearcă să se opună oricăror modificări cerute de realitatea concretă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.