Insulele Capului Verde

Potrivit legendei, după crearea Pământului, lui Dumnezeu i-au mai rămas câteva pietricele. Şi-a scuturat buzunarele şi aşa s-au născut Insulele Capului Verde. Acest arhipeleag de 10 insule, pierdut în Oceanul Atlantic, în largul coastelor Senegalului, care, în pofida numelui, are culoarea ocru a pământului ars de soare, a stâncilor şi a falezelor de nisip.
Veche colonie portugheză, Cap Verde şi-a obţinut independenţa abia în 1975. Tradiţiile şi cultura ţării reflectă însă o istorie agitată, marcată de poziţia ei la întretăierea drumurilor între Europa, Africa şi America de Sud. Etapă de neocolit pentru corăbiile cu pânze în drumul lor către Brazilia, fiecare insulă îşi dezvăluie particularităţile între plajele pustii şi oraşele coloniale din văile luxuriante. Fiecare insulă este unică şi reflectă aceast metisaj.

Ambarcaţiuni la Mindelo

Capela Nossa Senhora din insula Fogo

Praia, Biserica Nossa Senhora da Graça

Pe insula Sal există plaje destinate sporturilor nautice. Santiago înclină către Africa, în timp ce São Vicente se doreşte braziliană. În acelaşi timp, s-a păstrat aici o puternică amprentă a tradiţiilor portugheze.
Amatorii de trek şi de vegetaţie luxuriantă vor prefera Santo Antão, cu minunate peisaje montane, sau dunele nesfârşite din Boa Vista.
Un loc fermecător este insula Brava, în care se află Nova Sintra, considerat cel mai frumos oraş din arhipeleag, cu casele lui cu grădini înforite. Este de vizitat aici însă şi Furna, un mic port pescăresc liniştit.
Nu poate fi uitată Fogo, insula marelui vulcan ce domină peisajul, cu oraşul São Filipe, şi cu capela Ermida de Nossa Senhora, izolată pe o înălţime deasupra mării.
În plus, cum turismul de masă nu s-a dezvoltat încă în Insulele Capului Verde, iubitorii de aventură se pot juca în multe locuri de-a Robinson Crusoe. Cu un farmec subtil, insulele îi seduc pe amatorii de pescuit, de scufundări sau de farniente, nu în ultiml rând, prin ospitalitatea locuitorilor lor.
Arhipeleagul a fost descoperit în 1460 de Antonio da Noli şi Diogo Gomes şi a devenit prosper în secolul al XVI-lea, datorită creşterii vitelor şi, mai ales, comerţului cu sclavi. Apoi a început să decadă treptat.
Capitala Capului Verde este Praia, situată în insula São Tiago. Vizitatorul descoperă aici un centru foarte agreabil, dar şi plaje.
Incredibila diversitate a piesajului este, de altfel, una dintre principalele atracţii al Capului Verde. Puţine ţări oferă un asemenea evantai de plaje, de la cele cu nisip negru din Fogo, la cea mărginită de cocotieri din Tarrafal, în insula São Tiago sau la vastele întinderi de nisip fin de la
Sal, Boavista sau Maio.

Carnaval la Sao Vicente

Carnavalul de la Mindelo

Ballake Sissoko şi Vincent Segal la Kriol Jazz Festival

Insula Santo Antao este considerată cea mai frumoasă a arhipeleagului. Vizitatorul trece rapid de la un peisaj lunar, stil Insulele Canare, la creste stâncoase pe care se zăresc terase cultivate, gen Machu Pichu. Sudul insulei este arid, nordul este plin de verdeaţă. Aici se găsesc culturi de trestie de zahăr. Este ţara grogului şi fiecare sat are propria reţetă, oferindu-l cu suc de portoale, lapte de cocos, măr sau lămâie. În altă vale a insulei, trestia de zahăr lasă loc porumbului, maniocului, plantaţiilor de fasole verde, arborelui de pâine, papayei, bananelor, o adevărată grădină a Raiului.
Cu micile lui case cu faţade pastel, Tarrafal de Santiago este un sat tipic zonei. Cu vânzătoarele sale de peşte trecând pe străzi cu bazine de plastic în echilibru pe cap, este un loc în afara timpului, departe de lumea contemporană.
Prima colonie portugheză s-a instalat la Ribeira Grande, actuala Cidade Velha, insula Santiago fiind prima populată.
Succesivele atacuri ale piraţilor au contribuit la decăderea economică a coloniei. Piraţi şi corsari celebri au atacat insula de mai multe ori, cele mai importante incursiuni fiind cea condusă de Francis Drake, care a atacat Ribeira Grande cu peste 600 de oameni, şi cea a francezului Cassard care, negăsind nimic de jefuit, a ordonat, în 1712, distrugerea oraşului.

“Saudade”, carnaval şi festivaluri
Cea care a relevat lumii contemporane frumuseţea acestui arhipeleag atlantic a fost Cesária Évora, femeia din portul Mindelo, devenită “Diva cu picioarele goale”. Puţine voci conţin sufletul unui popor ca aceea a Cesariei Evora. Ritmate, dar melancolice, cântecele “reginei mornei” sunt un imn închinat Capului Verde. Ea a cântat frumuseţea, bucuria şi tristeţea şi, de atunci, Cap Verde nu încetează să atragă curioşi din toată lumea dornici să vadă această “mică ţară”. Ţară imaginară sau fragmente împrăştiate ale Atlantidei, arhipeleagul Capului Verde a fost dezvăluit de vocea celebrei sale ambasadoare şi de cântecele sale impregnate de “saudade”, tristeţe şi melancolie. Timbrul ei învăluitor invita la o fabuloasă călătorie în Mindelo, la vulcanul Fogo, pentru a descoperi blândeţea vieţii “micului său ţinut”.
Pereţii casei ei, acoperiţi de discurile de aur, sunt decoraţi şi cu o fotografie a lui Elvis Presley. “Îmi place mult felul lui de a dansa”, mărturisea Diva.

Cesaria Evora, Diva cu picioarele goale

Code di Dona, compozitorul de funana

Capela San Antonio din Praia

Casele cu grădini înflorite din Nova Sintra

Cultura cap-verdiană are origini africane şi portugheze. Un loc important îl ocupă muzica, apropiată de “zouk” din Antilele Franceze, fie în forma lui originară, fie sub forme derivate, în care se pot descoperi genuri diferite, ca funaná, coladeira, morna, devenită celebră în toată lumea graţie Cesariei Evora, mazurca sau batuque. Există şi combinaţii ale genurilor, cum ar fi colá-zouk, combinaţie de zouk şi coladeira, sau kizomba, amestec de zouk şi semba, foarte apreciate de publicul tânăr. Unii dintre reprezentanţii ei cei mai buni sunt Gil Semedo Moreira şi Suzanna Lubrano, care a câştigat “Kora Awards” în 2003 şi trăieşte acum în Olanda.
Fiecare insulă are muzica ei. În insula Santiago, regină este funaná, iar principalul ei compozitor era Codé di Dona (dispărut în 2010), din micul sat São Francisco. Cânta la acordeon, “unul mic” pentru că “e mai uşor de transportat când mergi pe jos”. La 70 de ani continua să anime sărbătorile, nunţile, botezurile. A cântat peste tot. În Statele Unite, în Franţa sau la Tarrafal. “M-am născut cu funaná şi cât timp voi trăi o voi cânta”, declara el.
La Mindelo, oraşul Cesariei Evora, pe insula São Vicente, se cântă mai ales morna şi coladeira.
În fiecare an, la începutul lunii februarie, se desfăşoară “Carnavalul de la Mindelo”, un fel de Festival de la Rio în miniatură, care merită însă o călătorie până acolo. Care colorate defilează pe străzi zile întregi, iar majoritatea populaţiei, atât copiii cât şi bătrânii, se costumează,. Este o ocazie de a-i vedea pe locuitori dansând, bând, sărbătorind şi dornici să împărtăşească bucuria lor cu oaspeţii.
Carele şi costumele sunt fabricate de-a lungul întregului an, iar numărul şi sofisticarea lor reprezintă un indiciu asupra situaţiei economice a oraşului. Un an cu puţine care şi cu costume simple indică o scădere a veniturilor locuitorilor.
Cap Verde este reputat şi pentru festivalurile locale: sărbătoarea Eroilor în inauarie, sărbătoarea Indepedneţei în 5 iulie sau Ziua Naţională în septembrie. Ocazii de a descoperi costumele şi cultura populare. La Sao Vicente, pe lângă Carnavalul din februarie, se organizează şi Festivalul Muzical de la Baia das Gatas, în august, care are deja o recunoaştere internaţională. La el vin muzicieni din lumea întreagă pentru a cânta, timp de trei zile, piese morna, coladeira, funana, zouk, rock etc…
La Brava, se organizează o seamă de sărbători în lunile iunie şi iulie, perioada în care locuitorii emigraţi, fiind în vacanţă, se întorc acasă.

Corsari şi Patrimoniul Mondial UNESCO
Viaţa capitalei Praia este punctată de numeroase evenimente culturale, cum ar fi “Kriol Jazz Festival”, ce se desfăşoară în luna aprilie, un festival ce omagiază muzica creolă.
Tot la Praia, “Muzeul Etnografic” retrasează viaţa cap-verdienilor, expunând unelte şi obiecte din viaţa cotidiană. La “Palatul Culturii” există o sală de spectacole cu numeroase manifestări culturale. Tot acolo vizitatorul descoperă şi un cybercafé, o sală de expoziţii şi o videotecă.
Câteva edificii atrag atenţia în mod special: “Palatul Prezidenţial”, construit la sfârşitul secolului al XIX-lea pentru a servi de reşedinţă guvernatorului portughez, vechea “Primărie”, cu o faţadă în stil neoclasic şi cu un turn central de formă pătrată.
Biserica “Nossa Senhora de Graça”, situată în Piaţa Alexandre, în cartierul istoric, este numită uneori şi “Catedrala din Praia”, chiar dacă nu are acest statut. Ea fost vizitată, în 1990, de Papa Ioan Paul al II-lea.
Să mai adăugăm “Capela S. António” şi “Monumentul lui Diogo Gomes”, navigatorul portughez care a descoperit insula Santiago în 1460.
După un circuit cultural, o întâlnire la farul “Temerosa” oferă o privelişte ce taie resiraţia. În sfârşit, un ocol în “Piaţa Sucupira”, prilejuişte plojarea în inima vieţii cap-verdiene.
În plan arhitectural, există frumoase construcţii ale perioadei portugheze. Mai ales la Mindelo, pe insula São Vicente, şi la São Filipe, pe insula Fogo, unde vechile clădiri cu zidurile de culoarea galbenă a nisipului, cu obloane albastre sau verde închis par a fi coborâte de sub penelul unui acuarelist.
Portughezii au lăsat ţării o arhitectură ce poate fi admirată a Cidade Velha, vechea capitală de pe insula Santiago. Construită în 1495, biserica “Nossa Senhora do Rosário”,cu uimitoarea ei alee de pietre de mormânt şi zidurile acoperite cu azulejos, este un martor mut al trecutului. Oraşul a fost multă vreme o escală între America şi Europa, dar nu şi-a revenit niciodată în urma atacului corsarului din Nantes, Jacques Cassard. Câţiva ani mai târziu, capitala a fost mutată la Praia, mai bine protejată. Dar, în pofida ravagiilor corsarului, micul oraş a intrat recent în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Viaţa nocturnă şi “morabeza”
Ţara oferă şi o viaţă nocturnă animată. Melanjul de influenţe africane, portugheze, mediteraneene şi latino au dat naştere unui temperament “cabo”, ce caracterizează locuitorii arhipeleagului.
Pe insula São Vicente, oraşul Mindelo se bucură de o permanentă agiaţie, graţie numeroaselor baruri de noapte şi restaurante, instalate adesea în case coloniale tipice.
Blândeţea comportamentului oamenilor poartă în Cap Verde numele de “morabeza”. O formă de gentileţe unică, un amestec de duritate şi veselie, determinat de generozitatea şi convivialitatea locuitorilor, ce îi leagă pe cap-verdieni de ţinutul lor. Peste tot, dar mai ales în Mindelo, grogul şi morabeza sunt lucrurile cele mai importante. Primul consumat cu măsură, a doua, nelimitat.
Spre deosebire de Mindelo şi Praia, unde pot fi ascultate concerte aproape în fiecare seară, viaţa nocturnă nu este foarte dezvoltată, deşi există discoteci în sate complet pierdute de lume. Cinematografele sunt puţine, iar la televizor oamenii se uită mai ales în cafenele pentru a urmări telenovelele braziliene sau meciurile de fotbal.
Oferta culinară este bogată, în special la Praia, dar şi în alte oraşe ca Tarrafal şi Santa Catarina, Rui Vaz, Cidage Velha, São Domingos, Santa Cruz, Calheta São Miguel şi São Jorge. Mâncărurile sunt variate, de la “churrascos” (pui fript) şi “pintchos” (broşete de porc) la feluri mai sofisticate. Mâncarea tipică, fructele de mare şi langustele care sunt foarte căutate.
Ziua Cenuşii este un bun prilej de a cunoaşte o sărbătoare tipic gastromomică, cea mai importantă din insulă. Se mănâncă “trutchida”, pregătită din fasole verde cu peşte uscat şi xerém, iar ca desert cuscus cu melasă.
În capitala Praia, există hoteluri, hanuri şi pensiuni, iar lângă plaja Chaves, un complex turistic cu piscină şi bar.
La Sao Felipe alegerea este dificlă între baruri şi restaurante. În timpul sărbătorilor, se servesc mâncărurile caracteristice, majoritatea cu carne, ca “djigoti”, făcută din carne de porc, varză, manioc şi djagacida (plată locală), sau fasole verde, mălai, slănină şi cârnaţi. Specialităţile de patiserie sunt flancurile cu brânză de capră, sau dulciurile bazate pe cafea, sirop de papaya, cartofi dulci. Masa poate fi însoţită de vin de Fogo, alb, roşu sau rose. Dar şi de apă minerală portugheză sau braziliană, bere sau rom. Cap Verde produce o bere blondă, numită “Strela”. Iar la sfârşit, celebra cafea a insulei.
Deşi nu se vorbeşte despre bucătăria cap-verdiană, ea merită să fie descoperită. Este o combinaţie subtilă de bucătărie africană şi portugheză. Printre mâncărurile tipice: “cachupa” (tocană de porumb şi fasole verde), ce poate fi comandată cu ton, carne…
În afară de peşte şi fructe de mare, nu rataţi carnea delicioasă de rechin.
Mindelo dispune de o extraordinară piaţă de peşte, unde se găsesc regulat ton proaspăt, murenă, sau languste.
Fiinţele care trăiesc în acest arhipeleag atlantic au aparţinut Europei şi Africii. În sângele lor curge nostalgia despărţirii, “sauade”. Aici s-a născut o limbă creolă, o poezie şi a o cultură metisă pe care muzica diferitelor insule o poartă astăzi peste mările lumii.

Biserica Nossa Senhora do Rosário din Cidade Velha

Monumentul Diogo Gomes

Palatul Culturii din Praia

Suzana Lubrano, o cunoscută interpretă a muzicii cap-verdiene

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.